Kelemen Hunor: Coaliţia trebuie să găsească o soluţie care să nu amplifice nervozitatea din societate pe tema certificatului verde Covid la locul de muncă – Cronica dimineții

Cronica vă urează Sărbători liniștite!

1. Coaliţia trebuie să găsească o soluţie care să nu amplifice nervozitatea din societate pe tema certificatului verde Covid la locul de muncă, a declarat la RFI vicepremierul Kelemen Hunor. Preşedintele UDMR consideră că soluţia trebuie să respecte atât cerinţele medicale, cât şi Constituţia. El precizează că a fost discutată şi varianta ca certificatul să nu fie obligatoriu la loc de muncă şi că exista varianta instituirii de sancţiuni, dar că, pe de altă parte, acceptă şi argumentele profesionale, medicale, ale ministrului Sănătăţii Alexandru Rafila. (News.ro)

2. Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, a justificat vineri, în seara de Ajun, absența instalațiilor de iluminat festiv în mare parte a Capitalei, în comparație cu alți ani, prin lipsa banilor de la buget. (G4Media)

3. Uniunea Salvaţi România a depus, vineri, la Curtea Constituţională, sesizarea privind legea bugetului pentru 2022. Dan Barna a anunţat de la tribuna plenului că bugetul pe 2022 îi discriminează pe români şi a arătat că niciun amendament al USR nu a fost acceptat de noua coaliţie din Parlament. (News.ro)

4. Preşedintele Klaus Iohannis a efectuat, în acest an, 16 deplasări externe, care însumează cheltuieli de 7,6 milioane de lei. (G4Media)

5. Coronavirus: Franța a raportat un număr record de noi infectări: 94.124. Numărul spitalizărilor pentru persoane afectate de Covid-19 a ajuns la 16.200, un record al ultimele 7 luni. Media infectărilor pe 7 zile este de trei ori mai mare decât cea înregistrată cu o lună în urmă (Reuters). Marea Britanie a înregistrat vineri peste 122.000 de cazuri de COVID-19 într-un interval de 24 de ore, care reprezintă un nou record de la începutul pandemiei (G4Media). Pentru a doua zi consecutivă, Italia a raportat cel mai mare număr de cazuri zilnice înregistrat în 24 de ore, de la începutul pandemiei: 50.599. Joi fuseseră raportate 44.595. (Reuters)

6. Prim-ministrul bulgar Kiril Petkov a anunțat că persoanele în vârstă care se vaccinează cu COVID-19 vor fi eligibile pentru o recompensă în bani, ca parte a campaniei guvernului de a crește rata de vaccinare, cea mai scăzută din Uniunea Europeană. Petkov, care a preluat funcția în această lună, a declarat că fiecare bulgar pensionar va primi o plată unică de 75 de leva ($43,40) în plus față de pensia lor în următoarele șase luni, atunci când se vaccinează cu prima sau a doua doză. Pensionarii care au primit deja trei vaccinuri vor fi, de asemenea, eligibili. (Digi24)

7. Ecuador devine prima țară din lume unde vaccinarea împotriva Covid-19 devine obligatorie de la vârsta de cinci ani. (Profit.ro)

8. Jarosław Kaczyński, liderul partidului de guvernământ din Polonia, a declarat că Germania încearcă să transforme Uniunea Europeană în al patrulea reich. Propaganda nazistă a considerat Sfântul Imperiu Roman de Națiune Germană ca primul Reich, Imperiul German dintre anii 1871–1918 ca pe cel de-al doilea și propriul lor regim ca pe cel de-al treilea.  (TheGuardian)

Din Cronica de Divertisment: HBO Max a publicat un trailer cu principalele noutăți pe care le va introduce pe platformă în cursul anului 2022. Pe listă figurează noul serial “House of the Dragon” (un spinoff pentru “Game of Thrones”), dar și al patrulea sezon al serialului “Westworld”. Tot anul viitor vor apărea și filmele “House Party”, “Father of the Bride”, “Kimi”, “The Fallout”, “Scoob: Holiday Haunt” și “Moonshot”. HBO Max se va lansa în România în cursul anului viitor și va înlocui actualul serviciu de streaming HBO Go.

9. Președintele rus Vladimir Putin a declarat că Rusia a efectuat o lansare de probă a rachetei hipersonice Zircon, joi seară. Putin a spus că racheta face parte dintr-o nouă generație de sisteme de arme de “neegalat”. (Hotnews)

10. Fostul premier francez Francois Fillon s-a alăturat consiliului de conducere al celui mai mare producător de petrochimicale din Rusia, Sibur. Fillon a fost premierul Franței imtre 2007 și 2012. (Reuters)

Fotografia dimineții – Copiii creștini palestinieni din Gaza îmbrăcați în costume de Moș Crăciun. APAImages/REX/Shutterstock:

Ți-ar mai putea plăcea
Cronica dimineții – Românii, persoane fizice și juridice, au în conturi aproape 70 miliarde euro
Deficitul bugetar a ajuns la 20 miliarde de lei pentru primele 6 luni – Cronica dimineții