Joe Biden: Casa Albă a fost ”sinceră” în a ajuta la tranziția puterii – Cronica Externă

Europa

1. Forțele Azerbaidjanului au intrat în al doilea din cele trei teritorii cedate de Armenia, ca parte a acordului agreat la începutul acestei luni, care a pus capăt luptelor din regiunea Nagorno-Karabakh. (Link)

SUA

2. Președintele ales Joe Biden a declarat că, până acum, Casa Albă a fost ”sinceră” în a-l ajuta la tranziția puterii. Donald Trump a agreat până la urmă să permită ca procesul de transfer să înceapă luni, la aproape trei săptămâni de la alegeri. (BBC)

Orientul Mijlociu

3. Într-un discurs televizat, președintele iranian Hassan Rouhani a declarat că sub administrația Joe Biden SUA și Iran pot ”reveni la condițiile” de dinaintea mandatului președintelui Donald J. Trump, care a retras Statele Unite in acordul nuclear cu Iran în 2018 și a impus sancțiuni asupra Iranului. (AlJazeera)

4. Numărul oamenilor uciși pe glob de bombe grupate (cluster), care sunt interzise sub un tratat semnat de 110 țări aproape s-a dublat în 2019, comparativ cu anul anterior, conform unui grup de monitorizare cu sediul în Geneva. Cele mai multe dintre cele 286 de victime au fost în Siria, unde forțele sprijinite de guvernul Rusiei au folosit acest tip de bombe. (NYTimes)

Asia

5. Premierul japonez Yoshihide Suga a cerut ca relația China-Japonia să fie ”stabilă”, în timpul primei sale întâlniri la nivel înalt cu oficialii chinezi, cu ocazia vizitei de două zile a ministrului de externe chinez în Japonia. Cele două țări au agreat să reia călătoriile de business afectate de pandemiei și să continue discuțiile cu privire la disputa lor teritorială din Marea Chinei de Est. (Reuters)

6. Guvernul din Uttar Pradesh, India, a aprobat o lege care prevede până la zece ani închisoare pentru oricine este găsit vinovat de folosirea mariajului pentru a forța pe cineva să își schimbe religia. Legea dorește să reglementeze așa-numitul ”love jihad”, o teorie a conspirației promovată de grupurile naționaliste Hindu, care îi acuză pe bărbații musulmani de căsătorii cu femei Hindu pentru a le converti la Islam. (Link)

7. State și donatori reunite într-o conferință la Geneva au promis să continue furnizarea de ajutor politic și financiar către Afghanistan în următorii patru ani, solicitând o sumă de $4 miliarde pe an. (Link)

Africa

8. Peste patruzeci de mii de oameni au fost dislocați în Somalia, după ciclonul Gati, cel mai puternic ciclon tropical văzut vreodată. (Link). O agenție umanitară a Națiunilor Unite a estimat că ciclonul Gati a afectat direct sau indirect până la 180.000 de oameni. Ploile declanșate de ciclon pot avea în două zile cantitatea similară a doi ani de ploi normale. (NPR)

America Latină

9. Costa Rica plănuiește să obțină zero emisii până în 2050 și va furniza $41 miliarde în beneficii economice în următoarele trei decenii, conform unui nou studiu al Inter-American Development Bank. (Link)

 10. Uraganul Eta, care a devastat regiunea Americii Centrale la începutul lunii noiembrie, a cauzat până la $5 miliarde în daune și a afectat aproximativ trei milioane de oameni în șapte țări. (Reuters)

Global

Legenda fotbalului global, argentinianul Diego Maradona a murit de infarct cardiac, la vârsta de 60 de ani, a declarat avocatul său. Maradona este considerat unul dintre cei mai mari jucători de fotbal din toate timpurile. (Reuters)

 

Ți-ar mai putea plăcea
A început procesul liderului naționalist italian Matteo Salvini care riscă 15 de ani închisoare pentru abuz de putere – Cronica Externă
Serviciile de informații americane au alertat Israel și NATO privind noul coronavirus încă din noiembrie 2019 – Cronica Externă