Jaqueline Cristian este singura jucătoare din România calificată în turul 2 al turneului de la Doha – Cronica Sportivă

1. Jucătoarea de tenis Jaqueline Cristian, locul 71 WTA, ajunsă pe tabloul principal din postura de lucky loser, s-a calificat în turul doi al turneului de categorie WTA 1000 Qatar Open de la Doha. Cristian a învins-o în primul tur pe Elena Rîbakina, din Kazahstan, locul 20 mondial şi cap de serie 11, scor 6-4, 6-3. În turul doi, Cristian va evolua contra rusoaicei Daria Kasatkina, locul 28 WTA.

2. Simona Halep, locul 27 WTA, a fost învinsă, luni, în primul tur al Qatar Open, cu scorul de 6-4, 6-3, de jucătoarea franceză Caroline Garcia, locul 76 WTA, beneficiară a unui wild card. News.ro Irina Begu (54 WTA) a fost eliminată şi ea, luni, în primul tur, de Petra Kvitova (Cehia), locul 25 mondial, cu 6-3, 6-1. O altă româncă, Sorana Cîrstea, locul 31 WTA, a fost întrecută, în turul al doilea, de spaniola Garbine Muguruza, locul 9 mondial şi cap de serie 5, scor 7-6 (4), 6-1.

3. Perechea Irina Bara/Kristina Kucova (România/Slovacia) a fost eliminată, luni, în primul tur al probei de dublu din cadrul turneului de categorie WTA 1000 de la Doha. Bara şi Kucova au fost învinse de echipa Marta Kostiuk/Aliaksandra Sasnovich (Ucraina/Belarus), scor 7-6 (3), 6-2. Şi cuplul Monica Niculescu/Vera Zvonareva (România/Rusia) a fost eliminat, luni, în primul tur al probei de dublu, după 4-6, 3-6, cu echipa Lucie Hradecka/Sania Mirza (Cehia/India).

4. Simona Halep a coborât patru poziţiţii, până pe locul 27 cu 1.832 de puncte, în clasamentul dat publicităţii, luni, de WTA. Alexandra Cadanţu-Ignatik îşi continuă ascensiunea în ierarhie, ajungând pe locul 167, cu 404 puncte, după o urcare de 16 locuri, iar Ana Bogdan a revenit în Top 100, pe locul 99, cu 710 puncte, după o urcare de două poziţii. Elena-Gabriela Ruse a urcat trei poziţii, până pe 56, cu 1.056 de puncte, cel mai bun loc din carieră. News.ro

5. Formaţia CS Universitatea Craiova a învins, luni, în deplasare, cu scorul de 3-1 (2-1), echipa Academica Clinceni, în ultimul meci al etapei a XXVII-a din Liga 1 Casa Pariurilor. Pentru craioveni este a treia victorie consecutivă, după ce s-au impus cu Dinamo, scor 6-1, şi cu rivalii locali de la FC U Craiova 1948, scor 2-0. News.ro

6. Formaţia Farul Constanţa a pierdut, scor 0-1, meciul susţinut, luni, pe teren propriu, în compania echipei FC Argeş, în etapa a XXVII-a din Liga 1 Casa Pariurilor. News.ro

7. Arbitrul Ovidiu Haţegan a fost delegat de UEFA la meciul Atletico Madrid – Manchester United, din prima manşă a optimilor de finală ale Ligii Campionilor. News.ro

8. Jucătorul belgian Ayrton Mboko s-a alăturat lotului echipei Academica Clinceni, a anunţat, luni, gruparea de pe ultimul loc din Liga I. News.ro

9. Preşedintele COSR, Mihai Covaliu, şi-a exprimat nemulţumirea cu privire la rezultatele înregistrate de sportivii români la Jocurile Oliompice de la Beijing şi a promis schimbări la nivelul colectivelor tehnice. News.ro

10. Ministrul Sportului, Eduard Novak, consideră că rezultatele sportivilor români la Jocurile Olimpice de la Beijing au fost pe măsura condiţiilor de pregătire pe care le-au avut, dar şi a strategiei de până acum. News.ro

11. Antrenorul Constantin Gâlcă a fost demis, luni, de la conducerea tehnică a echipei Al Hazem, din Arabia Saudită. În vârstă de 49 de ani, Gâlcă a preluat Al Hazem la 7 decembrie 2021. Al Hazem ocupă ultima poziţie în clasament, cu 14 puncte, după 21 de etape, iar vineri a pierdut, pe teren propriu, scor 0-1, cu Al Fateh.

12. Formaţia Cagliari, cu mijlocaşul Răzvan Marin în teren din minutul 75, a încheiat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat, luni, pe teren propriu, în compania echipei Cagliari, în etapa XXVI-a a campionatului Italiei. Într-un alt joc s-a înregistrat rezultatul Bologna – Spezia, scor 2-1. În clasament, Napoli ocupă locul 3, cu 54 de puncte, iar Cagliari este pe 18, retrogradabil, cu 22 de puncte, la egalitate cu Venezia, de pe locul 17, ultimul de menţinere. Sarzii au un meci în plus faţă de veneţieni. Liderul Seriei A este AC Milan, cu 56 de puncte, locul 2 fiind ocupat de Inter, cu 54 de puncte, dar cu un meci mai puţin.

13. Sârbul Novak Djokovici, numărul 1 mondial, s-a calificat, luni, în turul doi la turneul de 500 de puncte de la Dubai. El a trecut de italianul Lorenzo Musetti, locul 58 ATP, scor 6-3, 6-3. Acesta a fost primul meci disputat de liderul ATP în 2022. În turul al doilea, Djokovici va evolua cu învingătorul partidei dintre rusul Karen Haceanov şi australianul Alex de Minaur, care va avea loc marţi.

14. Tenismenul spaniol Carlos Alcaraz a scris istorie la Rio de Janeiro, devenind, la 18 ani, 9 luni şi 15 zile, cel mai tânăr jucător care câştigă un turneu ATP 500, de la fondarea acestei categorii, în 2009. News.ro

15. Celta Vigo şi Levante au remizat, luni, scor 1-1, pe terenul primei echipe, în etapa XXV-a din LaLiga. Celta ocupă locul 9 cu 32 de puncte, iar Levante, locul 20, ultimul, la nouă puncte de Granada de pe locul 17, ultimul de menţinere.

16. Programul transmisiunilor sportive de marţi:

Villarreal – Juventus, Liga Campionilor (Digi Sport 1, Telekom Sport 1, Look Sport+) – 22.00;

Chelsea – Lille, Liga Campionilor (Digi Sport 1, Telekom Sport 1, Look Sport) – 22.00;

Paula Badosa – Clara Tauson, WTA Doha (Digi Sport 2) – 13.00;

Jaqueline Cristian – Daria Kasatkina, WTA Doha (Digi Sport 2) – 14.30;

Ons Jabeur – Aliaksandra Sasnovici, WTA Doha (Digi Sport 2) – 16.00;

Arina Sabalenka – Alize Cornet, WTA Doha (Digi Sport 2) – 18.00;

Ann Li – Maria Sakkari, WTA Doha (Digi Sport 2) – 18.00;

Elise Mertens – Petra Kvitova, WTA Doha (Digi Sport 4) – 13.00;

Magda Linette – Barbora Krejcikova, WTA Doha (Digi Sport 4) – 14.30;

Jelena Ostapenko – Amanda Anisimova, WTA Doha (Digi Sport 4) – 16.00;

Madison Brengle – Victoria Azarenla, WTA Doha (Digi Sport 4) – 17.30;

Viktorija Golubic – Iga Swiatek, WTA Doha (Digi Sport 4) – 19.30;

Jaqueline Cristian/Anna Bondar – Cori Gauff/Jessica Pegula, WTA Doha (Digi Sport 4) – 21.00;

WTA Guadalajara (Digi Sport 2/DigiSport 4) – 00.00/22.00;

ATP Acapulco (Eurosport 2) – 02.00;

ATP Dubai (Eurosport 2) – 12.00;

Sportul Ciorăşti – Autobergamo Deva, Liga I futsal (Digi Sport 3) – 18.00;

Lemgo Lippe – Nantes, EHF European League (Digi Sport 3) – 21.45.

Ți-ar mai putea plăcea
George Cosac a fost reales în fruntea Federației Române de Tenis – Cronica Sportivă
Cum ne calificam in semifinalele Euro 2019 U21 – Cronica Sportiva