Jaqueline Cristian a fost eliminată în primul tur la US Open – Cronica Sportivă

1. UTA Arad a remizat pe teren propriu, 1-1, cu Farul Constanţa, în ultimul meci al etapei a şaptea din

2. Universitatea Cluj s-a impus în deplasare, scor 2-0, în întâlnirea cu Gloria Buzău, într-un meci din etapa a şaptea a Superligii. Cele mai importante faze se pot vedea aici.

3. Cu Răzvan Marin integralist, Cagliari a terminat la egalitate pe teren propriu, 1-1, cu formaţia Como, în cadrul etapei a doua din Serie A.

4. Gianluigi Buffon, portarul legendar a Italiei, a primit luni Premiul Preşedintelui UEFA, distincţie care recompensează în fiecare an performanţele excepţionale şi calităţile personale exemplare ale uneia sau mai multor personalităţi din lumea fotbalului. News.ro

5. Jucătoarea de tenis Jaqueline Cristian, locul 69 mondial, a fost eliminată în primul tur la US Open. Ea a pierdut cu Daria Kasatkina (27 de ani), locul 13 WTA şi favorită 12, 6-2, 6-4.

6. Tehnicianul suedez Sven-Goran Eriksson a murit de cancer pancreatic, la vârsta de 76 de ani.

7. FK Csikszereda a învins în deplasare, scor 1-0, formaţia Campionii FC Argeş, în etapa a patra a ligii a doua.

8. Mihai Răduţ a semnat un contract valabil pe o perioadă de un sezon cu FCU Craiova 1948.

9. Fundaşul francez Clement Lenglet pleacă din nou sub formă de împrumut de la FC Barcelona, de data aceasta la Atletico Madrid.

10. Lupta pentru un nou titlu în Seria Mondială Red Bull Cliff Diving a continuat pentru Constantin Popovici la Montreal, în Canada. Săritorul român a terminat pe locul secund şi a redus diferenţa faţă de liderul campionatului la doar şase puncte. News.ro

11. Atacantul argentinian Nico Gonzalez va evolua la Juventus sub formă de împrumut de la Fiorentina.

12. Monica Niculescu, câştigătoare a probei de dublu a turneului de la Monterrey alături de chinezoaica Hanyu Guo, a urcat 14 locuri în clasamentul WTA şi se află pe 38.

13. Rezultatele etapei a II-a din Premier League:

  • Brighton – Manchester United 2-0
  • Crytal Palace – West Ham 0-2
  • Fulham – Leicester 2-1
  • Manchester City – Ipswich 4-1
  • Southampton – Nottingham 0-1
  • Tottenham – Everton 4-0
  • Aston Villa – Arsenal 0-2
  • Bournemouth – Newcastle 1-1
  • Wolverhampton – Chelsea 2-6
  • Liverpool – Brentford 2-0

14. Rezultatele etapei a II-a din Serie A:

  • Parma – AC Milan 2-1
  • Udinese – Lazio 2-1
  • Inter – Lecce 2-1
  • Monza – Genoa 0-1
  • Fiorentina – Venezia 0-0
  • Torino – Atalanta 2-1
  • AS Roma – Empoli 1-2
  • Napoli – Bologna 3-0
  • Cagliari – Como 1-1
  • Verona – Juventus 0-3

15. Rezultatele etapei a II-a din La Liga:

  • Celta Vigo – Valencia 3-1
  • FC Sevilla – Villarreal 1-2
  • Osasuna – Mallorca 1-0
  • Barcelona – Athletic Bilbao 2-1
  • Espanyol – Real Sociedad 0-1
  • Getafe – Vallecano 0-0
  • Real Madrid – Valladolid 3-0
  • Leganes – Las Palmas 2-1
  • Alaves – Betis 0-0
  • Atletico Madrid – Girona 3-0

16. Rezultatele etapei I din Bundesliga:

  • Gladbach – Leverkusen 2-3
  • Augsburg – Bremen 2-2
  • Freiburg – Stuttgart 3-1
  • Hoffenheim – Kiel 3-2
  • Mainz – Union Berlin 1-1
  • RB Leipzig – Bochum 1-0
  • Dortmund – Frankfurt 2-0
  • Wolfsburg – Bayern 2-3
  • St. Pauli – Heidenheim 0-2

17. Rezultatele etapei a II-a din Ligue 1:

  • PSG – Montpellier 6-0
  • Lyon – AS Monaco 0-2
  • Lille – Angers 2-0
  • Saint Etienne – Le Havre 0-2
  • Lens – Brest 2-0
  • Nantes – Auxerre 2-0
  • Nice – Toulouse 1-1
  • Strasbourg – Rennes 3-1
  • Marseille – Reims 2-2

18. Meciul Pafos (Cipru) – CFR Cluj, care se va disputa joi, în returul play-off-ului Conference League, va fi arbitrat de o brigadă din Anglia, cu Craig Pawson la centru. News.ro

19. Atletico Madrid a trecut clar pe teren propriu, scor 3-0, de formaţia Girona, în etapa a doua din La Liga.

20. Programul transmisiunilor de marți:

  • 20:00 – La Liga – Mallorca – FC Sevilla – Digi Sport 2, Prima Sport 2
  • 21:00 – Arabia Saudită – Al Feiha – Al Nassr – Prima Sport 5 
  • 22:00 – Champions League – Galatasaray – Young Boys Berna – Digi Sport 1, Prima Sport 1
  • 22:00 – Champions League – RB Salzburg – Dinamo Kiev – Digi Sport 3, Prima Sport 3
  • 22:00 – Champions League – Sparta Praga – Malmo – Digi Sport 4, Prima Sport 4
  • 22:30 – La Liga – Rayo Vallecano – Barcelona – Digi Sport 2, Prima Sport 2
Ți-ar mai putea plăcea
CFR joaca azi la Celtic, dar posibil fara Dan Petrescu pe banca I Cronica Sportiva
Azi, de la ora 19:00, Romania – Germania in direct pe TVR1, semifinala CE U21 – Cronica Sportiva