Jamie Dimon, cel mai bine plătit bancher de pe Wall Street – Cronica de Business
1. OMV Petrom a lansat procedura de vânzare a câmpurilor sale de petrol și gaze din Kazahstan, singurele sale active din străinătate, angajând în acest sens banca de investiții Jefferies, pentru a gestiona vânzarea câmpurilor sale onshore deținute integral în zona Tasbulat, precum și a câmpului Komsomolskoe, situat în sud-vestul Kazahstanului. (Profit.ro)
2. Gigantul din domeniul bunurilor de larg-consum Procter & Gamble a înregistrat o cifră de afaceri în valoare de $18,24 miliarde în al doilea trimestru fiscal, sub așteptările analiștilor. Compania a fost afectată de o cerere mai scăzută pentru produsele destinate bebelușilor. (CNBC)
3. Uber a semnat o înțelegere cu Nissan pentru introducerea a 2.000 de mașini electrice în flota sa din Londra (Financial Times)
4. Bursa românească a crescut cu 35 de procente în 2019, cea mai mare performanţă a ultimului deceniu, iar în 2020 urmează intrarea în rândul pieţelor emergente. (News.ro)
5. Parcul auto din România a crescut cu 7,4% în 2018 conform datelor oficiale, la peste 8,2 milioane vehicule, dar infrastructura rutieră nu ține pasul. (Profit.ro)
Bonus:
6. Profitul net al operatorului aerian Southwest a scăzut cu 21% în al patrulea trimestru al anului trecut față de perioada similară din 2018, până la valoarea de $514 milioane. Compania este jucătorul american de profil cu cel mai mare număr de avioane Boeing 737 Max în flotă, model care a fost interzis deocamdată după două prăbușiri mortale, și a fost puternic afectată de problemele legate de acestea. (CNBC)
7. Salariul șefului băncii de investiții JP MoganChase, Jamie Dimon, a crescut până la nivelul de $31,5 milioane în 2019, ceea ce îl face cel mai bine plătit șef de instituție financiară de pe Wall Street pentru al cincilea an consecutiv. (Financial Times)