Irina Begu va juca finala turneului WTA de la București – Cronica Sportivă

1. Rapid Bucureşti a învins acasă, pe CS Mioveni, scor 2-1, într-un meci din etapa a 11-a a Superligii. În urma acestui rezultat, giuleștenii au urcat pe locul doi în Superliga. Cele mai importante faze se pot vedea aici.

2. Ana Bogdan, locul 65 WTA a fost eliminată în semifinalele turneului de categorie WTA 250 de la Portoroz (Slovenia). Românca a pierdut în fața câștigătoarei de la Wimbledon, Elena Rybakina, cu scorul de 6-1, 6-1.

3. Tottenham Hotspur a dispus sâmbătă, cu scorul de 6-2 de formaţia Leicester City, în etapa a şaptea din Premier League. Golurile londonezilor au fost marcate de Harry Kane 8, Eric Dier 21, Rodrigo Bentancur 47 şi Son Heung-Min 73, 84, 86. Pentru ”vulpi” au înscris Youri Tielemans în minutul 6, din penalti, şi James Maddison 41. News.ro

4. Sepsi Sfântu Gheorghe a obținut cea mai categorică victorie a actualului sezon din Superliga, după ce a învins cu 7-0 pe teren propriu pe FC Botoșani. Cele mai importante faze se pot vedea aici.

5. Genoa a învins pe teren propriu, formaţia Modena, cu scorul de 1-0, într-un meci din etapa a 6-a din Serie B. La echipa câștigătoare, Radu Drăguşin a fost integralist, în timp ce George Pușcaș a fost rezervă neutilizată.

6. Real Madrid ar dori să îşi inaugureze noua arenă Santiago Bernabeu organizând un ultim duel între jucătorii de tenis Rafael Nadal şi Roger Federer. News.ro

7. Bayern Munchen a pierdut în deplasare, primul meci al sezonului din Bundesliga, scor 0-1 cu Augsburg. Borussia Dortmund este lider, în urma victoriei cu Schalke, cu 1-0.

8. FC Hermannstadt s-a impus cu scorul de 2-1 la Arad, în faţa formaţei UTA, într-un meci din etapa a 11-a a Superligii. Golul victoriei a fost marcat în minutul 5 al prelungirilor, iar sibienii au rămas singura echipă neînvinsă din Superligă. Cele mai importante faze ale partidei se pot vedea aici.

9. Irina Begu, locul 41 WTA s-a calificat în finala turneului de categorie WTA 125 Ţiriac Foundation Trophy, de la Bucureşti. Ea a învins-o în semifinale pe italianca Sara Errani, numărul 115 mondial, scor 6-2, 6-2. Românca va juca pentru trofeu cu maghiara Reka Jani, locul 114 WTA.

10. Parma a învins sâmbătă formaţia Ascoli, scor 3-1, într-un meci din etapa a 6-a din Serie B. Dennis Man a marcat un gol pentru echipa câștigătoare.

11. Selecţionerul Edward Iordănescu a anunţat lista celor 27 de jucători convocaţi pentru meciurile naţionalei României cu Finlanda şi Bosnia-Herţegovina, din Liga Naţiunilor. Jucători chemați la lot pot fi văzuți aici.

12. Manchester City a învins în deplasare, echipa Wolverhampton, scor 3-0, într-un meci din etapa a şaptea a Premier League. ”Cetățenii” au rezolvat meciul în primul sfert de oră, când Jack Grealish (min. 1) şi Erlig Haaland (min. 16) au marcat. În minutul 33 Wolverhampton a rămas în zece oameni, după eliminarea lui Nathan Collins. Phil Foden a stabilit scorul final, în minutul 69.

13. Campioana la baschet masculin ”U” Banca Transilvania Cluj a învins formaţia elenă AEK Atena, scor 69-67 (41-27), în primul meci din cadrul Turneului memorial ”Nikos Fassouras”, găzduit de BC Peristeri. News.ro

14. Rezultatele înregistrate sâmbătă, în etapa a VII-a din Liga 2 Casa Pariurilor:

  • Viitorul Pandurii – Progresul Spartac  1-0
  • Unirea Dej – Politehnica Timişoara  2-2
  • Concordia Chiajna – CSC 1599 Şelimbăr  0-1
  • Minaur Baia Mare – CSC Dumbrăviţa  3-4
  • Metaloglobus Bucureşti – CSM Slatina  0-1

15. Italianul Franesco Bagnaia va pleca primul în Marele Premiu al Aragonului la MotoGP. Pilotul Ducati a setat și un nou record al traseului.

16. Arbitrul Radu Petrescu va conduce la centru meciul Universitatea Craiova – FCSB, programat duminică, de la ora 21.30, în etapa a XI-a din Superliga de fotbal. News.ro

17. Aflat la prima acţiune în calitate de selecţioner al naţionalei U19, Alexandru Pelici a anunţat lotul cu care România luptă pentru calificarea la Turul de Elită pentru Campionatul European 2023. Lista de jucători poate fi consultată aici.

18. Selecţionata Under 20 a României va disputa în luna septembrie două meciuri de pregătire, cu Cehia (22 septembrie – Chomutov) şi Germania (26 septembrie – Arad). Lista de jucători chemați la lot.

19. Forul european de volei a oferit premiile individuale pentru anul 2022, în cadrul galei anuale, la Bruxelles. Giani Creţu a fost desemnat antrenorul anului. News.ro

20. Selecţionerul Emil Săndoi a anunţat lotul pentru acţiunea reprezentativei U21 a României din această lună. Lista de jucători poate fi consultată aici.

21. La primul său meci ca număr 1 mondial, spaniolul Carlos Alcaraz a fost învins, în meciul din faza grupelor din Cupa Davis contra canadianului Félix Auger-Aliassime, 6-7 [3], 6-4, 6-2.

22. Programul transmisiunilor zilei de duminică:

  • 12:00 – CN Viteză în coastă – Viteza in coasta Campulung Muscel – Prima Sport 3
  • 13:00 – SuperLiga – U Cluj – Chindia – Prima Sport 2
  • 13:20 – Moto 2 – Gran Premio de Aragon – Race – Prima Sport 1
  • 13:30 – Serie A – Udinese – Inter Milan – Prima Sport 4
  • 15:00 – MotoGP – Gran Premio de Aragon – Race – Prima Sport 1
  • 15:00 – Handbal CL – F – Rapid – Metz – Prima Sport 3
  • 16:00 – Premier League – Brentford – Arsenal – Prima Sport 4
  • 16:00 – Premier League – Manchester Utd – Leeds – Prima Sport 2
  • 17:00 – Handbal CL – F – Brest – CSM Bucuresti – Prima Sport 1
  • 17:15 – LaLiga – Villareal- SEvilla – Prima Sport 3
  • 18:05 – Ligue 1 – Nantes – Lens – Prima Sport 4
  • 18:30 – Premier League – Chelsea – Liverpool – Prima Sport 1
  • 19:00 – Serie A – Roma – Atalanta – Prima Sport 2
  • 19:30 – LaLiga – Real Sociedad – Espanyol – Prima Sport 3
  • 21:30 – SuperLiga – Univ. Craiova FCSB – Prima Sport 1
  • 21:45 – Ligue 1 – Lyon – PSG – Prima Sport 4
  • 21:45 – Serie A – Milan – Napoli – Prima Sport 3
  • 22:00 – LaLiga – Atletico Madrid – Real Madrid – Prima Sport 2
Ți-ar mai putea plăcea
Petrolul a obținut o remiză în minutul 13 al prelungirilor meciului cu Dinamo – Cronica Sportivă
CFR Cluj a învins FCSB cu 1-0 și devine favorită la câștigarea titlului de campionă – Cronica Sportivă