Iohannis: România este decisă să sprijine pe deplin aderarea Republicii Moldova la UE – Cronica dimineții
1. Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat că România este decisă să sprijine pe deplin aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană. “România este hotărâtă, nu doar că este dispusă să sprijine Republica Moldova, asta în multiple feluri şi pe diferite paliere. Acum, în acest moment, sprijinul este unul politic, noi declarăm că sprijinim aderarea Republicii Moldova, spunem asta în toate formatele şi explicăm tuturor partenerilor de ce credem că este bine aşa”. (News.ro)
2. Guvernul propune, prin proiectul OUG privind preţurile la energie electrică şi gaze naturale făcut public joi seară, plafonarea preţului la energie electrică la 0,68 lei/kWh pentru clienţii casnici cu un consum mediu lunar de 100 kWh în 2021, iar la gaze naturale la 0,31 lei/kWh. Pentru clienţii casnici cu un consum mediu lunar de energie electrică în 2021 cuprins între 100 şi 300 de kWh, preţul maxim al energiei electrice va fi 0,8 lei / kWh. Măsura vizează consumul realizat în perioada 1 aprilie 2022 – 31 martie 2023. (News.ro)
3. Preşedintele SUA, Joe Biden, şi cel al Chinei, Xi Jinping, vor discuta, vineri, despre invazia Rusiei în Ucraina, potrivit unei declaraţii transmise de Casa Albă. Discuţia telefonică – prima oficială, din noiembrie – vine după afirmaţiile recente ale unor oficiali americani, între care secretarul de stat Anthony Blinken, conform cărora Rusia a cerut Chinei sprijin militar în Ucraina. Beijingul şi Moscova au negat aceste informaţii. (News.ro)
4. Ministrul de Externe, Bogdan Aurescu, a declarat joi că până în acest moment aproape 500.000 de refugiaţi din Ucraina au intrat în România, iar în jur de 80.000 dintre aceştia au rămas pe teritoriul ţării noastre. (G4Media)
Promo: Cum arată Costumul care nu se șifonează și nu se pătează? Realizarea lui este posibilă datorită fibrelor inovative, tehnologiei de ultimă generație și aptitudinilor unor croitori cu peste 30 de ani de experiență în domeniu. Link.
5. Atacurile ruse vizând civili în Ucraina constituie ”crime de război”, consideră secretarul de Stat american Antony Blinken. ”Luarea drept ţintă, în mod intenţionat, a unor civili este o crimă de război. După atâta distrugere în aceste ultime trei săptămâni, îmi este dificil să conchid că ruşii fac altceva în afară de asta”. Un proces juridic în vederea formulării oficiale a unei acuzări de ”crime de război” a Rusiei în Ucraina este în curs, anunţă Blinken. Statele Unite îşi exprimă scepticismul faţă de negoieri în curs între Ucraina şi Rusia care să oprească războiul. Moscova nu a dat dovadă, până în prezent, de ”vreun efort semnificativ” în plan diplomatic. (News.ro)
6. Poziția Chinei cu privire la războiul Rusiei în Ucraina în următoarele luni va remodela fluxurile globale de bani și comerț, ceea ce poate duce la apariția de noi sfere economice, spun investitorii, citați de Reuters. (Hotnews)
7. Ambasadoarea Germaniei în SUA a anunțat că țara să nu va mai avea nevoie de cărbune din Rusia începând cu această vară, iar dependența de petrolul rusesc va înceta până la finele anului. Doamna Emily Haber a spus că importurile de gaze naturale se vor reduce. (Link)
8. Centrul de Analize Macroeconomice și Prognoze pe Termen Scurt (CMASF), apropiat Kremlinului, a publicat o prognoză pe termen mediu pentru Rusia care indică riscurile unei recesiuni economice de trei ani. Prognoza CMASF arată că Rusia este într-o criză economică profundă și se va confrunta cu cel mai mare șomaj de la criza financiară globală din 2009, precum și cu o reducere a veniturilor reale ale populației. (Economedia)
Din Cronica Sportivă: Simona Halep va juca în noaptea de vineri spre sâmbătă, de la ora 03.00, cu poloneza Iga Swiatek, în semifinalele turneului de la Indian Wells.
9. Fostul premier bulgar Boiko Borissov a fost reținut joi seara, transmite novinite.com, care notează că șefa Parchetului European, Laura Codruța Kovesi și procurorii delegați europeni au anunțat că investighează 120 de cazuri de utilizare abuzivă a fondurilor UE. Alături de Borissov au mai fost reținuți fostul ministru de Finanțe Vladislav Goranov, fostul șef al comisiei de buget Menda Stoyanova și fostul șef al serviciului de informare al guvernului Sevdalina Arnaudova, potrivit unor surse din Ministerul de Interne. Novinite.com afirmă că o operațiune specială este în desfășurare în întreaga țară. (G4Media)
10. Ministrul britanic al Apărării a anunțat că a avut, joi, o convorbire cu un “impostor” care s-a dat drept premierul Ucrainei. (Link)
Fotografia dimineții – Coperta revistei Time: