Iohannis: Niciun român nu trebuie să se teamă pentru siguranţa sa. România nu va fi atrasă în conflictul militar din Ucraina – Cronica serii

1. Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, după şedinţa CSAT pe tema situaţiei din Ucraina, că Federaţia Rusă a ales calea reprobabilă a violenţei armate masive împotriva unui stat suveran, a ales forţa tancurilor în detrimentul vieţilor cetăţenilor, iar România condamnă ferm această agresiune. Preşedintele a reluat afirmaţia potrivit căreia niciun român nu trebuie să se teamă pentru siguranţa sa, adăugând că România nu va fi atrasa în conflictul militar din Ucraina. (News.ro)

2. La punctul de trecere a frontierei din Sighetu Marmației au ajuns, joi dimineață, pe jos, zeci de cetățeni din Ucraina care vor să intre în România de teama războiului pe care Rusia l-a declanșat în această noapte. De asemenea, mii de oameni panicaţi de începerea conflictului militar au stat la cozi interminabile la frontiera dintre Ucraina şi România, în zona Siret. În zilele următoare ar putea să ajungă în România mii de cetățeni ucrainieni. Oficialii de la București au declarat miercuri că s-au pregătit pentru a primi 500.000 de refugiați. (Digi24)

3. Președintele Senatului, liderul liberal Florin Cîțu a cerut ministerului Finanțelor Publice o analiză în detaliu a tuturor companiilor cu acționariat rus, pentru a vedea dacă există persoane aflate pe lista de sancțiuni a Uniunii Europene, precum și dacă aceste companii primesc ajutor de stat. De asemenea, Cîțu a cerut și o analiză privind prezența României în câteva bănci internaționale rusești. (Profit.ro)

4. Doi din trei români au încredere în Vest şi resping Rusia, totuşi, 27% dintre ei consideră că aderarea României la NATO şi UE a fost ”o greşeală”, relevă un studiu realizat de Centrul pentru promovarea Participării şi Democraţiei (CPD) din cadrul Şcolii Naţionale de Studii Politice şi Administrative. (News.ro)

5. NATO va activa planurile de apărare pentru Europa de Est pentru prima dată în istoria sa, după atacul Rusiei asupra Ucrainei, au declarat joi surse din cadrul Alianţei Nord-Atlantice. (Digi24)

Din Cronica de Tehnologie: Meta dezvoltă un AI care va construi lumi virtuale pe baza comenzilor vocale și a descrierilor făcute de utilizator. De asemenea, compania lucrează la ceea ce Mark Zuckerberg numește un traducător universal. (News.ro)

6. Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat că armata trebuie susţinută de către public, solidaritatea fiind principalul scop, dar nu singurul. ”Oricine cu experienţă militară care se poate alătura apărării trebuie să se prezinte la unităţile de recrutare”, a transmis preşedintele. Acesta a precizat că ”atacul a provocat pierderi dure şi vor fi şi mai dure” şi face apel la donarea de sânge. (News.ro)

7. Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski compară invazia rusă a Ucrainei cu acţiunile ”Germaniei naziste” în al Doilea Război Mondia. ”Rusia a atacat Ucraina în mod laş şi sinucigaş, aşa cum a făcut Germania nazistă în al Doilea Război Mondial”, a declarat şeful statului ucrainean într-un briefing transmis în drect pe Facebook. (News.ro)

8. China a refuzat joi să numească operațiunea militară a Rusiei în Ucraina drept ”invazie” și a făcut apel la toate părțile implicate să se abțină de la acțiuni extreme, deși și-a sfătuit cetățenii care se află în zonă să stea în case și să dea dovadă de precauție. (Hotnews)

9. Kremlinul a transmis joi că operațiunea militară împotriva Ucrainei va dura atât cât este nevoie și că obiectivul Moscovei este de a impune un „statut neutru” Ucrainei și de a elimina „naziștii” care se află în această țară. (Digi24)

10. Guvernul german a adoptat un proiect de lege privind majorarea salariului minim orar, de la 9,82 de euro în prezent, până la 12 euro începând de la 1 octombrie, una dintre măsurile promise de cancelarul social-democrat Olaf Scholz și de care vor beneficia peste 10% dintre persoanele active. (Profit.ro)

Ți-ar mai putea plăcea
Cronica serii – Comisiile Camerei Deputaţilor au respins proiectul UDMR privind autonomia
Cronica serii – Numărul infecţiilor dobândite în spitale s-a dublat în ultimii 12 ani