Iohannis despre lockdown: „Ce facem? Închidem ţara două săptămâni? După care ce facem?” – Cronica serii
1. Preşedintele Klaus Iohannis a declarat că în acest moment nu se discută, la nivel de conducere a statului, despre „un aşa-numit lockdown”, adică închiderea tuturor activităţilor, ci se caută soluţii pentru prevenirea răspândirii virusului, dar continuarea activităţilor esenţiale, în acelaşi timp. „Ce facem? Închidem ţara două săptămâni? După care ce facem? Iar trebuie să începem de la zero. Nu putem să ne gândim că ne întoarcem într-o lună sau două la normalitate”, a adăugat Iohannis. (News.ro)
2. Ministrul Muncii, Violeta Alexandru, anunţă că părinţii copiilor care învaţă în unităţi care funcţionează în scenariile 2 şi 3 vor putea beneficia de indeminizaţie de 75 % din salariu, completările legislative urmând a intra în şedinţa de Guvern. (News.ro)
3. Cătălin Drulă, vicepreședinte USR și liderul deputaților USR, a anunțat azi că una dintre condițiile intrării la guvernare alături de PNL e un premier onest și loial, adăugând că Ludovic Orban a picat acest test prin declarațiile legate de votul pentru Florin Iordache. E pentru prima oară când un lider USR condiționează intrarea la guvernare de nominalizarea altui premier liberal decât Ludovic Orban. Orban este desemnat oficial de PNL drept candidat pentru funcția de premier după alegerile parlamentare din 6 decembrie. Orban și-a atras azi furia USR după ce a declarat că deputații USR ar fi votat pentru alegerea lui Florin Iordache ca președinte al Consiliului Legislativ. (G4Media)
Una din Cronica de Tehnologie: Designul, camera și ecranul sunt punctele forte ale lui iPhone 12, care, pe de altă parte, este mai scump și are o autonomie mai mică decât iPhone 11. Un element aparte îl constituie ecosistemul MagSafe, prin care pot fi lipite magnetic diverse obiecte, de la încărcător la portofel. (The Verge)
4. Preşedintele Klaus Iohannis a declarat azi, răspunzând unei întrebări referitoare la faptul că USR condiţionează o colaborare cu PNL de numirea altui premier decât Ludovic Orban, că acesta rămâne prima variantă de premier. Iohannis a calificat drept ”poveşti de campanie” relaţia tensionată dintre cele două partide. (News.ro)
5. Ministrul Finanțelor, Florin Cîțu, a anunțat că firmele vor putea să amâne plata taxelor până la 25 decembrie, în baza unei ordonanțe de urgență ce ar urma să fie adoptată de Guvern în această săptămână. De asemenea, va fi prorogat termenul și pentru rambursarea TVA cu control ulterior. (Profit.ro)
6. Cheltuielile statelor europene membre NATO şi ale Canadei în domeniul Aparării cresc pentru al şaselea an consecutiv în 2020, iar o treime dintre statele membre ating obiectivul alocării a 2% din PIB, a anunţat secretarul general al Alianţei Nord-Atlantice Jens Stoltenberg. România a alocat 2,38% din PIB. (News.ro)
7. Primarul în funcţie al municipiului Constanţa şi preşedintele executiv al organizaţiei judeţene a PSD Constanţa, Decebal Făgădău, şi-a anunţat demisia din partid la scurt timp după ce a fost trimis în judecată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie pentru abuz în serviciu. (News.ro)
8. Compania americană de ride-sharing Uber oferă peste 1 miliard de euro pentru preluarea Free Now, fosta mytaxi, parte a celei mai mari platforme europene de mobilitate deținută de Daimler și BMW, potrivit surselor revistei germane Manager Magazin. Free Now include și fosta aplicație Clever Taxi, transformată în Free Now. (Profit.ro)
9. Dacia a anunțat lansarea unui Pick-up bazat pe modelul Duster, care va putea fi comandat încă din această lună în rețeaua comercială a mărcii. Modelul este realizat în colaborare cu Romturingia, așa cum a fost și versiunea anterioară. (Profit.ro)
10. Papa Francisc îndeamnă, într-un documentar prezentat miercuri la Roma, ca homosexualii să fie protejaţi prin legi privind uniunea civilă. Este cea mai clară declaraţie cu privire la acest subiect de până acum a Suveranului Pontif. (News.ro)
Fotografia serii – Un bărbat din Ganja, Azerbaijan, transportă mai multe gâște pe acoperișul mașinii. Ümit Bektaş/Reuters: