Investițiile nete realizate în economia națională în primele nouă luni ale anului au crescut – Cronica serii

1. Investițiile nete realizate în economia națională în primele nouă luni ale anului au însumat 118,497 miliarde lei, în creștere cu 14,4%, comparativ cu perioada similară din 2022, arată datele publicate de Institutul Național de Statistică. (Profit.ro)

2. Polițiștii au declanșat luni seria protestelor anunțate pentru următoarele patru zile, ei fiind nemulțumiți de proiectul de buget care prevede o majorare de doar 5% pentru bugetari. Din același motiv, și sindicaliștii de la Federația Solidaritatea Sanitară amenință cu proteste din 20 decembrie. Totodată, 900 de angajați de la Statistică au întrerupt lucrul din cauza salariilor și amenință că este doar un avertisment al lor în contextul anului electoral 2024, când, fără aportul decisiv al INS, alegerile nu pot fi organizate. Pe de altă parte, angajații DSP au intrat în a patra săptămână de proteste. (Digi24)

3. Ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, a declarat, legat de proiectul bugetului de stat, că pentru anul 2024 nu există creşteri de impozite şi taxe, menţionând că deficitul va fi „în jur de 5%”. (Digi24)

4. Ministerul Apărării Naționale (MApN) a cerut oficial aprobarea Parlamentului pentru completarea stocului de rachete PAC-2 GEM-T al României, cu care funcționează sistemele de lansatoare Patriot cumpărate de la americani, valoarea totală a achiziției fiind estimată la peste 1 miliard de euro plus TVA. (Profit.ro)

Stirea Hope.ro: Sărăcia extremă a scăzut mai repede ca niciodată în ultimele decenii.

5. În octombrie 2023 s-a înregistrat naşterea a 13.623 copii, cu 457 mai puţini copii decât în luna septembrie 2023, arată datele publicate de Institutul Naţional de Statistică. Numărul deceselor înregistrate în luna octombrie 2023 a fost de 20.917, cu 2.998 decese mai multe decât în luna septembrie 2023. (News.ro)

6. Andrei Baciu, președintele al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, este urmărit penal pentru abuz în serviciu în dosarul vaccinurilor anti-Covid, a anunțat DNA. Baciu, care și-a dat demisia din funcție în această dimineață, a fost audiat luni la DNA. (Digi24)

7. Consiliul European va recomanda deschiderea negocierilor cu Kievul și Chișinăul pentru aderarea la UE, potrivit unui draft al concluziilor pregătit pentru summitul din 14-15 decembrie (G4Media). Budapesta a anunţat luni că nu va ceda presiunilor exercitate de alte state membre ale Uniunii Europene pentru a da undă verde negocierilor de aderare cu Ucraina la summitul UE din această săptămână. (News.ro)

8. Zona euro nu va scăpa de prima recesiune de la pandemie, economia înregistrând al doilea trimestru consecutiv de declin în perioada octombrie-decembrie 2023, arată rezultatele unui sondaj Bloomberg. (G4Media)

Din Cronica de Tehnologie: Cei mai mari operatori de comunicații din Marea Britanie sunt acuzați într-un proces comun că au suprataxat 4,8 milioane de clienți în ultimii 16 ani. Vodafone, EE, Three UK și Osunt acuzate că nu au redus sumele de plată după ce clienții au terminat de plătit pentru telefoanele achiziționate. Sunt cerute daune de £3.3 miliarde. (FT)

9. Un proiect de acord de la summitul COP28 al ONU privind schimbările climatice a renunțat să menționeze eliminarea treptată a combustibililor fosili după opoziția țărilor producătoare de petrol și gaze conduse de Arabia Saudită. (FT)

10. Mai mult de jumătate dintre români (56,4%) cred că dacă România ar fi adoptat monarhia imediat după 1989, lucrurile ar fi fost altfel în cei 34 de ani care au urmat. Un procent similar (54,7%) ar vota, însă, împotriva monarhiei şi pentru menţinerea republicii, în cazul unui referendum, cu 13,7% mai mulţi decât în urmă cu 10 ani. (News.ro)

Ți-ar mai putea plăcea
Hans Klemm, ambasadorul Statelor Unite la Bucureşti, își încheie mandatul – Cronica serii
Banca Națională a României a majorat de la 4,1% la 5,6% estimarea de inflație la finele acestui an – Cronica serii