Între 13 și 16 iulie, va avea loc a XV-a ediție a Festivalului „Poezia e la Bistrița” – Cronica de Carte

1. Între 13 și 16 iulie, va avea loc a XV-a ediție a Festivalului Internațional de Poezie și Muzică „Poezia e la Bistrița”. Printre invitații din acest an se numără Manuel Vilas (Spania), Ruxandra Cesereanu, Małgorzata Lebda (Polonia), Ion Mureșan, Paula Erizanu (Republica Moldova), Cristina Ispas, Cătălina Stanislav, dar și prozatorul Florin Lăzărescu. (Alecart)

2. Asociația Creatorilor de Ficțiune (ACF) și revista Ficțiunea OPTm a anunțat câștigătorii Premiilor Ficțiunea pe anul 2022, printre aceștia aflându-se scriitori precum Mircea Cărtărescu (premiul pentru cel mai bun personaj, Theodoros), Adi G. Secară (la categoria Stil artistic rafinat și ingenios) și Dan-Mircea Cipariu (premiul special). (Radio România Cultural)

3. În cadrul proiectului Capitala Europeană a Culturii 2023, Universitatea Politehnica Timișoara a anunțat o serie de interviuri cu personalități românești ale culturii, cercetării și tehnologiei, români care au făcut cariere de excepție în alte colțuri ale lumii, au obținut performanțe profesionale cu totul deosebite, și fac parte din elitele mondiale ale domeniilor în care își desfășoară activitatea. Gazda acestor întâlniri, care vor avea între 15-30 iulie la Timișoara, este jurnalistul Cătălin Ștefănescu. (Upt.ro)

4. Într-o listă a celor bune cărți de călătorie pentru un cititor neobosit, abonații Goodreads recomandă volume precum „Cântec pentru cei neîngropați”, de Jesmyn Ward (la noi, la Editura Polirom), „Zei americani”, de Neil Gaiman (Editura Paladin) și „Pe drum”, de Jack Kerouac (Editura Polirom). (Goodreads)

În schimb, pentru cei care preferă să nu călătorească în această vară și să petreacă timpul citind în fotoliu, sunt recomandate cărți (grupate pe continente) precum „O lume se destramă”, de Chinua Achebe (Editura Polirom), „Dinți albi”, de Zadie Smith (Editura Litera) și „Violeta”, de Isabel Allende (Editura Humanitas Fiction). (Goodreads)

5. „The Guest”, de Emma Cline, „The Everlasting Meal Cookbook: Leftovers A-Z”, de Tamar Adler, „All the Beauty in the World: The Metropolitan Museum of Art and Me”, de Patrick Bringley și „Rezervă”, de Prințul Harry (la noi, la Editura Nemira), sunt printre cele mai bune cărți apărute în 2023, în viziunea criticului literar Constance Grady. (Vox)

6. Editorii The Millions recomandă aproape 200 de titluri interesante care vor apărea în a doua jumătate a anului 2023, printre care se numără „Zero-Sum”, de Joyce Carol Oates, „Crook Manifesto”, de Colson Whitehead, „Tom Lake”, de Ann Patchett, „The Fraud”, de Zadie Smith și „The Wolves of Eternity”, de Karl Ove Knausgaard. (The Millions)

7. „Baumgartner”, de Paul Auster, „My Name is Barbra”, de Barbra Streisand, „Emperor of Rome: Ruling the Ancient Roman World”, de MAry Beard și „Roman Stories”, de Jhumpa Lahiri, sunt printre cele mai așteptate 166 titluri de cărți, volume din care ar trebui să alegem lecturile din cea de-a doua parte a anului. (Literary Hub)

8. Cele mai vândute cărți din SUA, conform New York Times: la categoria Fiction, pe locul întâi se află o noutate, volumul „Too Late”, de Colleen Hoover; la categoria NonFiction, pe locul întâi se află volumul „Outlive”, de Peter Attia și Bill Gifford, despre îmbătrânire și longevitate (a 14-a săptămână în top). O altă noutate interesantă în top, la categoria non-ficțiune hardcover, respectiv „Unbroken Bonds of Battle”, de Johnny Joey Jones. (New York Times)

9. Recomandări cărți în limba română, apariții noi sau reeditări:

-Hoinar prin America Latină, de Silviu Reuț, Editura Humanitas

-Pentru o femeie barbară, de Saviana Stănescu, Editura Tracus Arte

-Triumful orașului, de Edward Glaeser, Editura Publica

-Confesiunile unui librar, de Shaun Bythell, Editura Pandora M

-Epoca liderului cu mână de fier, de Gideon Rachman, Editura Polirom

-Îmi vei fi sfârșitul, de Karen M. McManus, Editura Herg Benet

-Pro sau contra? Dispute mari în jurul copilăriei mici – ce ne spune știința, de Heloise Junier, Editura Trei

-Focul grecesc, de Leonid Iuzefovici, Editura Litera

10. Pe scurt, din lumea literară:

-Michael Rosen, autorul a peste 200 de cărți pentru copii și pentru adulți, a câștigat Premiul PEN Pinter pentru anul 2023 (The Guardian);

-Jada Pinkett Smith, soția actorului Will Smith, a dezvăluit titlul viitorului său volum de memorii, respectiv „Worthy”, care va apărea pe 17 octombrie (People);

-Au fost anunțate cele mai frumoase 50 de coperte de cărți ale anului 2022 (Link);

-Închisă de câteva luni din cauza unui incendiu, mediateca Haut-Lièvre din Nancy își schimbă sediul și, în acest scop, aproximativ 10.000 de cărți din stocul său au fost mutate dintr-un depozit temporar în noul sediu, utilizându-se un lanț uman de 150 de oameni, care au trecut cărțile din mână în mână (ActuaLitte);

-Au fost anunțați finaliștii prestigioaselor Premii Hugo pe anul 2023 (BookRiot);

-Cele mai bune biografii din 2023 – lista scurtă a nominalizărilor la Premiile National Book Critics Circle (Five Books).

Fotografia ediției: Afișul Festivalului „Poezia e la Bistrița” 2023. Sursă: Facebook.

Ți-ar mai putea plăcea
„Theodoros”, de Mircea Cărtarescu, nominalizat la Prix Femina 2024 – Cronica de Carte
Margaret Atwood și Bernardine Evaristo, câștigătoarele Premiului Booker 2019 | Începe FILTM 2019 – Cronica de Carte