ING Bank România, profit în scădere cu 37% – Cronica de Business

1.OMV Petrom estimează că în acest an va obține un profit net de 1,824 miliarde de lei, mai mare cu 32% decât cel înregistrat anul trecut, respectiv 1,382 miliarde de lei. (Profit.ro)

2. Goldman Sachs estimează că piața de pariuri sportive online din Statele Unite va valora aproape $40 miliarde până în 2033. (CNBC)

3. Flanco, printre cei mai mari retaileri locali de produse IT&C, electronice și electrocasnice, controlat de omul de afaceri Iulian Stanciu, CEO-ul eMAG, a raportat vânzări pentru 2020 în valoare de 1,08 miliarde lei, în scădere cu 10,8% comparativ cu anul precedent, pe fondul închiderii în lockdown a peste 70  de magazine. (News.ro)

4. Firma de private equity Thoma Bravo este pe cale să achiziționeze furnizorul de software financiar Calypso Technology, evaluat la circa $3,7 miliarde. (Bloomberg)

5. Operatorul de spații de co-working WeWork a avut pierderi de $3.2 miliarde anul trecut, după ce pandemia a forțat compania să își închidă porțile în toată lumea. WeWork încearcă acum să atragă $1 miliard de la investitori. (Financial Times)

6. ING Bank România a obținut anul trecut un profit de 574 milioane de lei, în scădere cu 37% față de anul precedent. Veniturile au crescut cu 3%, până la 2,1 miliarde lei. ING și-a menținut a patra poziție pe piață. (Profit.ro)

Ți-ar mai putea plăcea
Cea mai mare tranzacție imobiliară a anului în România, anulată – Cronica de business
Bob Dylan și-a vândut întregul catalog de piese celor de la Universal Music – Cronica de Business