Inflația în zona Euro a ajuns, în august, la nivelul record de 9,1% – Cronica de Business
1. Inflația în zona Euro a ajuns, în august, la 9,1%, comparativ cu luna august a anului trecut. Este cel mai ridicat nivel atins vreodată. Inflația din Estonia a atins nivelul de 25,2%. (Bloomberg)
2. România a importat în primele şase luni ale acestui an o cantitate de energie electrică de 3,845 miliarde kWh, cu peste 12%, mai mare faţă de cea din perioada similară a anului trecut, conform datelor centralizate de Institutul Naţional de Statistică. (Digi24)
3. În ultimul deceniu, peste 100.000 de cetăţeni non-UE au venit să lucreze în România în domenii precum textile, HoReCa sau construcţii, arată un studiu EY Romania, potrivit căruia cel mai mare obstacol pentru recrutarea de talente din afara ţării este problema legislaţiei la nivel local. (News.ro)
4. Este posibil ca mai multe țări să caute reducerea datoriilor, deoarece un dolar mai puternic îngreunează rambursările, a declarat directorul adjunct al Fondului Monetar Internațional. Aproximativ 60% dintre țările cu venituri mici sunt expuse unui risc ridicat sau sunt deja în dificultate. (Bloomberg)
5. Fondul britanic Stage Capital, susținut de investitori precum Deutsche Bank și Goldman Sachs, a ieșit de pe piața românească după ce a vândut unicul său activ imobiliar, deținut în Arad încă din 2008. (Profit.ro)
6. Pentru prima oară în ultimii aproape 3 ani, prețul mediu al caselor din SUA a scăzut, în iulie, comparativ cu iunie. Scăderea a fost de 0,77%, conform datelor Black Knight. Este cea mare scădere înregistrată, la nivelul unei luni, din ianuarie 2011 până în prezent. Totodată este a doua cea mai mare scădere înregistrată din 1991 până în prezent, la nivelul lunii iulie. (CNBC)
7. Compania de stat Hidroelectrica, cel mai mare producător de energie electrică din România, controlat de Ministerul Energiei, a terminat primul semestru al anului cu un profit net de 2,637 miliarde lei, în creștere cu 56,3% față de perioada similară a anului trecut, potrivit raportării contabile a companiei. În primul trimestru din 2022, profitul crescuse cu peste 70%, la 1,29 miliarde lei. (Profit.ro)
8. Autonom Services SA, cea mai extinsă rețea de mobilitate din România, încheie primul semestru din 2022 cu rezultate în creștere cu două cifre pe toate liniile principale de business. Compania a înregistrat venituri totale de 239,8 milioane de lei (majorare de 35%), și un profit net de 17,8 milioane de lei (în creștere cu 42%), față de aceeași perioadă a anului trecut. De asemenea, activele s-au majorat de la 31 decembrie 2021 cu 38,1%, atingând o valoare totală de 1,3 mld la finalul lunii iunie.
9. Fondul de investiții Emma Gamma, aparținând companiei Emma Capital a omului de afaceri ceh Jiri Smejc, preia controlul asupra rețelelor de săli de jocuri de noroc Club King și Get’s Bet ale familiei antreprenorului Sandu Ghețu. În tranzacție fondul de investiții cumpără 67% din companiile Get’s Bet și Club King, negocierile fiind acum finalizate. Este prima achiziție a Emma Capital în sectorul jocurilor de noroc din România. Managementul actual va rămâne pe post. (Profit.ro)
10. O influentarită thailandeză și-a înșelat urmăritorii de pe canalul de pe YouTube, strângând de la ei $55 de milioane după ce le-a promis profituri mari dacă vor investi într-o schemă forex. (Bloomberg)