Industria hotelieră din Japonia a înregistrat un milion de anulări după interzicerea participării spectatorilor la Jocurile Olimpice – Cronica de Business

1. Robinhood, aplicația care intermediază tranzacții pe bursă, are în plan să vândă o treime din acțiuni, în valoarea de $770 milioane, direct către clienții săi prin intermediul aplicației. Robinhood se va lista pe bursă la o evaluare de $33 miliarde. Fondatorii vor organiza sâmbătă un eveniment, transmis în aplicație, prin intermediul căruia spera să-și convingă clienții să investească înainte de listare. (NYTImes)

2. Acțiunile companiilor din sectorul călătoriilor și cel de retail au urcat indicele FTSE 100 la un nivel record, în cea mai bună evoluție a acestuia din ultimele cinci luni. (Profit.ro)

3. Lanţurile britanice de aprovizionare cu alimente ”sunt pe punctul de a eşua”, în condiţiile în care absenţa personalului legată de Covid-19 a agravat un deficit grav de forţă de muncă, a avertizat miercuri o organizaţie a industriei cărnii. (News.ro)

4. Statele americane au anunțat un acord de $26 de miliarde cu companiile farma care rezolvă mii de procese deschise din cauza crizei dependenței de opioide. Cei mai mari trei distribuitori de medicamente din SUA, McKesson Corp. , AmerisourceBergen Corp. , și Cardinal Health Inc, împreună cu Johnson & Johnson au negociat această înțelegere în ultimii peste doi ani. (WSJ)

5. Jumătate dintre respondenții unui sondaj realizat în rândul angajaților din industria de tehnologie din SUA au declarat că sunt foarte interesați sau interesați de a intra într-un sindicat. În rândul generației millennials, peste 60% și-au manifestat intenția de aderare la un sindicat. (Protocol)

6. Startup-ul brazilian din domeniul comerțului electronic VTEX, cu operațiuni și în România, a fost evaluat la 3,56 miliarde de dolari în cadrul ofertei publice inițiale (IPO) derulate la New York. Compania a atras 263,66 milioane de dolari în cadrul operațiunii. (Profit.ro)

7. Interzicerea participării spectatorilor la Jocurile Olimpice de la Tokyo a generat anularea a 1 milion de rezervări industriei hoteliere din Japonia. (Bloomberg)

8. Suzuki și Daihatsu au anunțat participarea într-un joint venture alături de Toyota pentru dezvoltarea de vehicule electrificate și vehicule autonome, în segmentul comercial și cel al vehiculelor de mici dimensiuni. (Profit.ro)

9. Inundațiile din centrul Chinei au afectat cel mai mare hub unde se produc iPhone-uri . Cele trei fabrici din Zhengzhou, deținute de Foxconn Technology Group, produc aproximativ jumătate din totalul de iPhone-uri, la nivelul unui an. Hub-ul a fost inundat astfel încât curentul electric a fost oprit iar angajații au fost trimiți acasă. (WSJ)

10. Core Scientific, una din cele mai mari companii care mînează cryptomoneda din America de Nord, se va lista pe Nasdaq printr-o fuziune cu Power & Digital Infrastructure Acquisition Corp. Evaluarea Core Scientific va fi de aproximativ $4,3 miliarde. (CNBC)

Ți-ar mai putea plăcea
IAR Brașov, afaceri cu 41% mai mari în 2019 – Cronica de Business
Cronica de Business: Lyft a avut o pierdere record, WhatsApp a ales Londra, iar China conduce (încă) piața luxului