În septembrie şi octombrie în Republica Moldova au intrat circa $39 de milioane pentru corupere electorală – Cronica serii
1. Datoria statului a crescut în luna iulie cu 16 miliarde de lei și a ajuns astfel la 876,3 miliarde lei. Ca procentaj din PIB, datoria se situează la 52%, în urcare de la 51,1% în iunie. La final de 2023, datoria s-a situat la 783,5 miliarde lei, reprezentând 48,8% din PIB. (Profit.ro)
2. Viitoarea lege a salarizării prevăzută în PNRR a fi adoptată în 2025 ar urma să fie aplicată doar din momentul în care România își va ajusta deficitul bugetar sub 5% din PIB sau în cazul în care nu conduce la majorarea anvelopei salariale prevăzute în buget, a solicitat Comisia Europeană. (Profit.ro)
3. În septembrie şi octombrie în Republica Moldova au intrat circa $39 de milioane pentru corupere electorală. Banii au provenit de la oligarhul fugar Ilan Șor și din Federația Rusă, a declarat șeful poliției din Republica Moldova, Viorel Cernăuțeanu. (Digi24)
4. Un sondaj realizat de INSCOP Research în perioada 11-18 octombrie arată că în clasamentul intenției de vot pentru turul I al alegerilor prezidențiale conduce Marcel Ciolacu, urmat de George Simion și Mircea Geoană. În turul al doilea, Marcel Ciolacu ar câștiga împotriva oricărui contracandidat, cu excepția lui Mircea Geoană. (Libertatea)
5. România este singura țară din Europa unde Carrefour a raportat creștere în trimestrul al treilea (Economica) în timp ce cifra de afaceri din comerţul cu ridicată (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete) a scăzut cu 1,1%, în primele opt luni ale anului, faţă de perioada similară din 2023, atât ca serie brută cu 1,7%, cât şi ca serie ajustată. (News.ro)
Din Cronica de Tehnologie: Huawei a lansat HarmonyOS 5.0, sistem care beneficiază deja de peste 15.000 de aplicații native. Conform companiei chineze, sistemul său de operare rulează pe mai bine de un miliard de dispozitive, de la smartphone-uri la mașini. (Nikkei)
6. SUA, Germania, Belgia, Slovenia și Spania au rezerve în a susține cererea Ucrainei de a intra în NATO. Alte două țări, Ungaria și Slovacia, nu susțin aderarea Ucrainei la NATO din cauza înclinațiilor lor pro-Kremlin. (Hotnews)
7. Vladimir Putin a avertizat joi că este „iluzoriu” dacă cineva îşi imaginează o înfrângere a Rusiei pe câmpul de luptă din Ucraina. Declaraţia a fost făcută la summitul BRICS de la Kazan, unde liderul rus urma să discute despre Ucraina cu secretarul general al ONU, Antonio Guterres. (News.ro)
8. SUA ar trebui „să ia în considerare în mod serios măsuri militare directe împotriva trupelor nord-coreene” dacă acestea intră în războiul Rusiei din Ucraina, a declarat miercuri Michael R. Turner, șeful Comisiei pentru Informații a Camerei Reprezentaților din Statele Unite. (Digi24)
9. Mai mult de un sfert din americani cred că un război civil ar putea izbucni după alegerile prezidențiale programate pe 5 noiembrie în SUA, arată un sondaj citat și interpretat publicația britanică The Times. (Libertatea)
10. Şerban Bucur, fost manager al Spitalului Clinic CF 2 din Capitală, a încheiat un acord cu DNA în care recunoaşte că a luat de 146 ori mită de la oameni de afaceri ale căror firme aveau contracte cu unitatea medicală, de regulă banii fiind primiţi în plic în biroul său. Bucur a acceptat să primească trei ani închisoare cu suspendare, însă acordul trebuie aprobat de un judecător. Şi oamenii de afaceri care l-au mituit pe manager au încheiat acorduri de recunoaştere a vinovăţiei cu DNA. (News.ro)