În România, aproximativ 3,5 milioane de gospodării care se încălzesc cu lemne de foc – Cronica serii
1. Deficitul în termeni cash al Guvernului se va situa anul acesta la 8%, nefiind complet exclusă o ușoară depășire a acestui nivel. La un deficit de 8%, deficitul s-ar situa la 237 miliarde lei, cu circa 20 miliarde de lei peste cel mai recent anunț al Finanțelor, pentru un plan de împrumut de 217 miliarde lei. Orice depășire cu 0,1 puncte procentuale a nivelului de 8%, adaugă încă 1,77 miliarde lei la necesarul de finanțare. (Profit.ro)
2. În România există la ora actuală aproximativ 3,5 milioane de gospodării care se încălzesc cu lemne de foc, adică jumătate din total, iar 80.000 sunt localizate în București și Ilfov. (Hotnews)
3. Impozitarea imobilelor (apartamente, case) la valoarea de piață, ceea ce ar fi dus la creșteri semnificative ale impozitelor în localitățile mai dezvoltate și cu prețuri mai ridicate, va fi amânată până la 1 ianuarie 2026, prevede o ordonanță de urgență adoptată astăzi de către Guvern. (Profit.ro)
4. Cel puțin 10.000 de voturi de la alegerile locale din iunie au dispărut din documentele oficiale, doar în București. La jumătatea lui octombrie, toate procesele legate de aceste dispariții fuseseră respinse ca inadmisibile, nefondate sau după analiza pe fond, fără a exista o explicație oficială. (EuropaLibera)
Din Cronica de Turism: Românii care își rezervă biletele de avion în zilele de sâmbătă și duminică au șanse să obțină prețuri mai mici decât în restul săptămânii, potrivit unui studiu realizat de agenția de turism Vola. De asemenea, cel mai bun intervalul orar pentru achiziția biletelor este 18:00 – 20:00, indiferent de zi. La polul opus, cele mai mari prețuri la bilete sunt în zilele de miercuri și joi. (News.ro)
5. Comisia Europeană a propus României ca reducerea pragului pentru încadrarea la impozitul pentru microîntreprinderi, aplicat pe venit, să se facă gradual în perioada 2027-2029, a declarat premierul Marcel Ciolacu. (Profit.ro)
6. Depozitele rezidenţilor clienţi neguvernamentali au crescut în luna septembrie cu 0,6% faţă de luna anterioară, până la nivelul de 595,015 miliarde lei, iar depozitele în lei ale rezidenţilor – care înseamnă 70,8% în totalul depozitelor clienţilor neguvernamentali – au crescut cu 0,7% faţă de luna august 2024, până la 421,12 miliarde lei, arată datele BNR. (News.ro)
7. Secretarul american al apărării, Lloyd Austin, a declarat miercuri că există dovezi că trupe nord-coreene se află în Rusia şi că rămâne de văzut ce ar face acestea acolo. (News.ro)
8. Molecule esențiale pentru apariția vieții pe Pământ au fost descoperite recent în praful provenit din spațiu. Acest praf spațial provine de pe asteroidul Ryugu, un martor al primelor vârste ale sistemului nostru solar, acum patru-cinci miliarde de ani. În 2020, sonda japoneză Hayabusa 2 a reușit să preia câteva grame de material de pe acest asteroid îndepărtat și să le trimită înapoi pe Pământ. (G4Media)
Din Cronica de Tehnologie: Qatar Airways a inaugurat primul zbor cu un avion conectat la internet prin Starlink. Transportatorul intenționează să echipeze 12 avioane Boeing 777-300 cu acest serviciu până la finele anului, cu acoperire completă pentru întreaga flotă Boeing 777 și Airbus A350 în 2025. (News.ro)
9. Peste 10.500 de artiști, actori și alți oameni din industriile de creație au semnat o scrisoare deschisă care avertizează împotriva folosirii lucrărilor creative pentru antrenarea AI-ului. Semnatarii, printre care se numără actrița Julianne Moore și cântărețul Radiohead Thom Yorke, susține că inteligența artificială este o amenințare majoră și nedreaptă la adresa mijloacelor de trai ale oamenilor din spatele creațiilor. (The Guardian)
10. Preşedinta USR, Elena Lasconi, a declarat miercuri, despre apelul lui Nicolae Ciucă, candidatul PNL, să se retragă din cursa pentru prezidenţiale pentru a-l susţine, că este disperat şi, dacă în şase zile a crescut cu 11%, în sondaje, asta înseamnă că va câştiga din primul tur, cu 75%, deci nu vede cum l-ar putea ajuta. (News.ro)