În primele 11 luni ale anului trecut numărul nou-născuților a fost la minimul ultimilor 134 de ani – Cronica dimineții

1. În primele 11 luni ale anului trecut în România s-au născut aproape 158 de mii de bebeluși. În noiembrie s-au născut cu aproape două mii mai puțini copii față de luna precedentă din 2022. Asta face ca, în primele 11 luni ale anului trecut, numărul nou-născuților să fie la minimul ultimilor 134 de ani. Comparativ, în primul an după revoluție, în România s-au născut aproape 315.000 de copii. (Digi24)

2. România produs pentru prima dată în istorie peste 500.000 de autoturisme, ajungând, la finalul celor 12 luni ale lui 2022 la 509.465 de vehicule produse la Mioveni și Craiova. (Profit.ro)

3. Ministrul Muncii, Marius Budăi a anunțat că România are cel mai mare număr de contracte de muncă înregistrate în REGES (Registrul General de Evidență a Salariaților) din ultimii 10 ani, 6.683.885, iar politicile publice eficiente au condus la creșterea numărului de contracte cu 109.053. În același timp s-a înregistrat și cel mai mare număr de angajatori, care a ajuns la 735.410. (News.ro)

4. România se va confrunta cu un val de aer tropical, iar, miercuri, temperaturile maxime ar putea trece de 20 de grade Celsius. Astfel de temperaturi în luna ianuarie au mai fost înregistrate în 2015, a declarat Mirela Polifronie, meteorolog la Administrația Națională de Meteorologie. (Libertatea)

Din Cronica de Tehnologie: China a depășit SUA în ceea ce privește volumul și calitatea cercetării în domeniul inteligenței artificiale. Conform unui studiu recent, în 2021 China a produs 43.000 de lucrări, de aproximativ două ori mai mult decât SUA. Deja în 2019, China avea și cele mai multe lucrări științifice citate, ceea ce sugerează că acestea ar fi de o calitate mai bună. (Nikkei)

5. Liderul PSD Marcel Ciolacu a declarat că este unul dintre susţinătorii Maiei Sandu şi a unificării României Mari, întrebat luni dacă PSD şi PNL ar susţine candidatura acesteia la alegerile prezidenţiale din România din anul 2024. El a mai spus că nu avut loc o discuţie între cele două partide privind sprijinirea unui candidat comun la prezidenţiale. (News.ro)

6. Ministerul Finanțelor a continuat strategia de a împrumuta cât mai mulți bani posibil la începutul anului și a luat din piață de mai bine de patru ori suma programată la licitația de astăzi. Obligațiunile de stat cu scadența în februarie 2032 au avut un prospect de 500 de milioane de lei și au primit de la bănci oferte de 2,6 miliarde de lei. Ministerul Finanțelor a împrumutat în cele din urmă 2,2 miliarde de lei, la un randament mediu de 7,67% pe an, în scădere cu circa 0,3 puncte procentuale față de o licitație similară din urmă cu o lună. (Profit.ro)

7. Economia Chinei a crescut cu 3% în 2022 a anunțat biroul național de statistică. În 2021, China a înregistrat o creștere de 8,1%. Fără a lua în considerare primul an de pandemie, 2020, când creșterea a fost de 2,2%, creșterea înregistrată anul trecut este cea mai mică din 1976, anul morții lui Mao Zedong. (WSJ)

8. Preţurile de referinţă la gaze naturale în Europa au coborât luni la cel mai redus nivel de după luna septembrie 2021, în condiţiile în care depozitele pline din China îi obligă pe furnizori şi îşi trimită cargourile încărcate cu gaze lichefiate spre continentul european. Cotaţiile futures la gaze naturale au scăzut luni chiar şi cu 15%, ducând declinul înregistrat de la începutul anului până la 27%. (G4Media)

Din Cronica Sportivă: Los Angeles Lakers a pierdut, scor 112-113, cu Philadelphia, dar vedeta sa, LeBron James a reuşit să depăşească numărul de 38.000 de puncte marcate în carieră, devenind al doilea jucător din istorie care reuşeşte acest lucru, după Kareem Abdul-Jabbar. News.ro

9. Topirea stratului de gheață din vestul Antarcticii – care ar putea provoca o creștere catastrofală a oceanelor – nu este „inevitabilă”, au concluzionat cercetătorii într-un studiu publicat luni în Nature Communications. (Hotnews)

10. Pentru prima oară în ultimii 60 de ani, populația Chinei a scăzut anul trecut. Biroul Național de Statistică a anunțat că populația a scăzut cu aproximativ 850.000 de petsoane, fiind de 1,41175 miliarde. Rata nașterilor în 2022 a fost cea mai scăzută din ultimele șapte decenii, de când au început măsurătorile oficiale, fiind de 6,77 nașteri la 1000 de persoane. Comparativ, în 2019, înainte de pandemie, rata a fost de 10,41. (FT)

Fotografia dimineții – Portretul unui câine din Elveția care ajută la găsirea supraviețuitorilor după declanșarea avalanșelor. Dalia Fichmann:

Ți-ar mai putea plăcea
Prima zi a summitului liderilor din UE s-a terminat fără o înțelegere în privința fondului pentru combaterea efectelor pandemiei – Cronica dimineții
Cronica diminetii – 12 agenti ai serviciilor secrete ruse pusi oficial sub acuzare de procurorii americani