Împrumuturile de consum au avut, în iulie, cea mai bună lună de la declanșarea pandemiei – Cronica dimineții
1. Cele mai recente date săptămânale publicate marți de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) arată o încetinire a răspândirii epidemiei de Covid-19 în majoritatea regiunilor, mai ales pe continentul american. (Link)
2. Creditarea a continuat redresarea în iulie după evoluția slabă din primăvară. Împrumuturile de consum au avut cea mai bună lună de la declanșarea pandemiei, însă de departe cea mai bună evoluție a fost în cazul împrumuturilor pentru companii, unde soldul a avansat cu circa 1 miliard de lei într-o lună. (Profit.ro)
3. Depozitele rezidenţilor clienţi neguvernamentali au crescut în luna iulie cu 0,4% faţă de luna anterioară, până la nivelul de 383,66 miliarde lei şi cu 13,6% (10,5% în termeni reali) faţă de aceeaşi lună a anului trecut, potrivit datelor publicate de Banca Naţională a României. (News.ro)
Una din Cronica de Business: Fondatorul Microsoft, Bill Gates, a investit $78 milioane în producătorul de antene de satelit Kymeta. Compania produce antene de dimensiuni mici, care pot fi utilizate pe mașini, trenuri sau bărci. (Reuters)
4. România este țara din UE cu cea mai mare dependență de industria auto, din punctul de vedere al forței de muncă, după cum reiese din statisticilor ACEA. Numai Slovacia mai atinge ponderea angajaților din această industrie pe care o are România. Muncitorii români produc însă cele mai puține mașini pe cap de angajat. (Profit.ro)
5. Numărul firmelor radiate a scăzut în primele șapte luni din acest an cu 62,15%, comparativ cu perioada similară a anului trecut, până la 28.082 radieri, conform statisticilor Oficiului Național al Registrului Comerțului. (Profit.ro)
6. Kelemen Hunor a declarat că UDMR va decide în ziua votului cum vor proceda parlamentarii Uniunii la moţiunea de cenzură. Acesta precizează că există o mie de motive pentru a fi dat jos Cabinetul Orban, însă nu doreşte ca UDMR să fie scos vinovat pentru problemele generate de pandemia de coronavirus, pentru morţii şi bolnavii de COVID-19. (News.ro)
7. Autoritățile din Coreea de Sud au închis școlile din capitală Seul după 12 zile de creștere a numărului de infectări, cu peste 100 de cazuri înregistrate zilnic. În total, 193 de elevi și profesori s-au infectat în ultimele 12 zile. (AP)
Una din Cronica Externă: Premierul Finlandei, Sanna Marin, a cerut reducerea zilei de muncă de opt ore, argumentând că mai puține ore de muncă contrabalansează prin productivitate sporită. (Reuters)
8. Începând din această lună, 120 de germani vor primi lunar, timp de trei ani, câte 1200 euro pe lună, în cadrul unui experiment organizat de Institutul German pentru Studii Economice care vrea să analizeze impactul unui venit minim garantat. (Vox)
9. TikTok avea în jur de 700 milioane de utilizatori lunari la nivel global în iulie (cu puțin după ce a fost blocată în India). Numărul utilizatorilor lunari din Statele Unite a trecut de 100 milioane, jumătate dintre aceștia folosind serviciul zilnic. (CNBC)
10. Românii care merg în stațiunile românești de la Marea Neagră în perioada 1-30 septembrie se pot caza cu tarife reduse, plătind de la 45 de lei de noapte prin programul „Litoralul pentru toți”, aflat la a 37-a ediție, lansat de Federația Patronatelor din Turismul Românesc. Până în prezent s-au înscris în program 49 hoteluri din toate stațiunile de pe litoral, care pun la dispoziția turiștilor un număr de aproximativ 3.600 de locuri pe noapte. (Profit.ro)
Fotografia dimineții – Avionul SolarStratos, alimentat de baterii solare, în timpul unui zbor test efectuat în Elveția. Laurent Gilliéron/EPA: