ICCJ respinge definitiv cererile de suspendare, respectiv de anulare a Hotărârii Curţii Constituţionale 32 din 6 decembrie 2024, anulând decizia Curţii de Apel Ploieşti – Cronica serii

1. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţiei a judecat, astăzi, recursul împotriva deciziei prin care Curtea de Apel Ploieşti a admis o cerere în care se solicita suspendarea hotărârii CCR din 6 decembrie 2024 prin care au fost anulate alegerile prezidenţiale. Înalta Curte de Casație și Justiție a anulat decizia Curții de Apel Ploiești, după contestațiile depuse de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti şi Curtea Constituţională a României. Decizia e definitivă (Digi24). Curtea Constituţională a României a atacat cu recurs, vineri, decizia Curţii de apel Ploieşti privind suspendarea Hotărârii 32 din 6 decembrie 2024 prin care au fost anulate alegerile prezidenţiale de anul trecut. Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti şi două persoane fizice au contestat de asemenea decizia Curţii de Apel Ploieşti. Alte 10 acţiuni vizând Hotărârea CCR sunt înregistrate la Curtea de Apel Ploieşti, una fiind respinsă. Patru au fixate termene de judecată în zilele de 29 şi 30 aprilie. (News.ro)

2. De la momentul aderării României la Uniunea Europeană, dar în special în ultimii 7-8 ani, salariile din România au înregistrat o evoluție spectaculoasă, în termeni nominali, salariul mediu net lunar crescând de peste trei ori, de la 312 euro, în 2007, la 1045 de euro, în 2024. Chiar și luând în considerare inflația, care erodează puterea de cumpărare, creșterea rămâne una semnificativă, cu o majorare de peste 122% a salariului mediu net, România depășind astfel mai multe țări din această zonă a Europei, consideră analiștii Romanian Economic Monitor. (Economica)

3. Depozitele rezidenților clienți neguvernamentali au crescut în luna martie 2025 cu 0,4% față de luna anterioară, până la nivelul de 629,084 miliarde lei, iar față de aceeași perioadă a anului anterior s-au majorat cu 7,9% (2,9% în termeni reali), conform datelor publicate de Banca Națională a României. Depozitele în lei ale rezidenților, cu o pondere de 69,9% în totalul depozitelor clienților neguvernamentali, au crescut cu 0,3% față de luna februarie 2025, până la 439,979 miliarde lei. Comparativ cu luna martie 2024, acestea s-au majorat cu 7,3% (2,3% în termeni reali). (Profit.ro)

4. Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, le-a cerut directorilor din cadrul CNAIR şi secretarilor de stat din minister ca, până la începerea sezonului estival, să fie dat în circulaţie Lotul 3 din autostrada A0, astfel încât de la Piteşti la Constanţa deplasarea să fie posibilă pe autostradă. (News.ro)

Din Cronica de Tehnologie: În următorii 2-5 ani, majoritatea companiilor vor deveni „Frontier Firms”, folosind muncitori digitali pe baza agenților AI, susține Microsoft. Conform unui sondaj realizat de companie, 82% dintre șefii de companii spun că se vor extinde cu ajutorul AI-ului în următoarele 12-18 luni. (Constellation Research)

5. Cifra de afaceri din comerțul cu ridicata (cu excepția comerțului cu autovehicule și motociclete), a scăzut, în primele două luni față de perioada similară din 2024, atât ca serie brută cu 4,2%, cât și ca serie ajustată în funcție de numărul de zile lucrătoare și de sezonalitate cu 4%. (Profit.ro)

6. Serviciul secret rus FSB, moștenitorul KGB, susține, într-un comunicat de presă emis vineri, că a reținut un cetățean român implicat în activități de spionaj pentru serviciile speciale ucrainene. Ministerul român al Afacerilor Externe a anunțat că e vorba de un cetățean român care a fost inițial reținut în regiunea Abhazia în urmă cu patru luni și ulterior a fost transferat la Soci. MAE arată că a făcut deja demersurile de acordare a protecției și asistenței consulare. (G4Media)

7. Donald Trump a declarat într-un interviu că „Crimeea va rămâne la Rusia”, într-un moment în care administrația sa face presiuni pentru a convinge Ucraina să accepte un acord de pace pe care Kievul și aliații săi europeni îl consideră dezavantajos. „Crimeea va rămâne la Rusia. Și Zelenski înțelege acest lucru, și toată lumea înțelege că este la ei de mult timp. A fost la ei cu mult înainte să apară Trump. Din nou, acesta este războiul lui Obama. Acesta este un război care nu ar fi trebuit să aibă loc niciodată. Eu îl numesc războiul care nu ar fi trebuit să aibă loc niciodată”, a spus Trump (Hotnews). Ucraina ar putea să fie nevoită să cedeze teritorii pentru ca să obţină o ”pace temporară” cu Rusia, a declarat primarul capitalei ucrainene Vitali Kliciko într-un interviu difuzat vineri de BBC, un scenariu pe care fostul campion de box îl consideră ”nedrept”. (News.ro)

8. Oficialii ucraineni şi europeni au respins săptămâna aceasta unele propuneri din planul de pace elaborat de preşedintele american Donald Trump pentru încheierea războiului din Ucraina şi au formulat contrapropuneri asupra mai multor puncte din acest plan, pe teme care merg de la chestiunile teritoriale până la sancţiunile impuse Rusiei, conform textelor consultate vineri de Reuters. (G4Media)

Din Cronica de Divertisment: Serialul documentar „Turning Point: The Vietnam War” va avea premiera pe platforma de streaming Netflix miercuri, 30 aprilie. Producția în cinci episoade prezintă unul dintre conflictele militare care au avut un efect profund asupra Statelor Unite ale Americii.

9. Marea Britanie ”probabil” îşi va abandona planul de a ”trimite mii de militari să protejeze Ucraina, pentru că riscurile sunt considerate «prea mari»”. dezvăluie în ediţia de vineri cotidianul britanic The Times. (News.ro)

10. Partidul Oamenilor Tineri (POT) a intrat în atenția autorităților, după ce a făcut mai multe cheltuieli bizare din bani publici, cum ar fi „mese de protocol” care ajung la 15.000 de lei și care conțin inclusiv băuturi alcoolice, bacșișuri pentru chelneri sau taxa de parcare de la Piața Constituției. (Digi24)

Ți-ar mai putea plăcea
Cel mai mare grad de ocupare a paturilor destinate COVID e în judeţul Cluj – 68% – Cronica serii
Cronica serii – Raportul MCV are 8 măsuri care trebuie adoptate