Horia Tecău a câștigat trofeul de dublu de la Halle – Cronica sportivă

1. Ieri s-au disputat ultimele două meciuri din grupa A de la Euro 2020:

-la Roma, Italia a câștigat al treilea meci consecutiv, de data aceasta cu 1-0, cu Țara Galilor, într-un meci arbitrat de Ovidiu Hațegan (care a arătat și un cartonaș roșu galezilor). Singurul gol al meciului a fost marcat de Pessina, în min. 39; 

-la Baku, Elveția a câștigat destul de clar meciul cu Turcia, scor 3-1, grație unei prestații excelente a lui Xherdan Shaqiri, care a marcat două goluri, devenind astfel golgheterul all-time al Elveției la turneele finale (cu 7 goluri). (Video)

2. În clasamentul final al grupei A, Italia a terminat pe primul loc, cu 9 puncte, urmată de Țara Galilor, cu 4 puncte, de Elveția, tot cu 4 puncte (dar golaveraj mai slab) și de Turcia, pe ultimul loc al grupei, cu 0 puncte. Italia și Țara Galilor s-au calificat în optimi, iar Elveția așteaptă jocul rezultatelor pentru o calificare probabilă de pe locul 3.

3. Astăzi se vor disputa încă patru meciuri din ultima etapă a grupelor de la Campionatul European de Fotbal, respectiv:

-în grupa C: Ucraina – Austria, la București, și Macedonia de Nord – Țările de Jos, la Amsterdam, ambele de la ora 19.00. În clasament, echipa Țărilor de Jos este pe primul loc, cu 6 puncte, urmată de Ucraina și Austria, cu 3 puncte fiecare, și de Macedonia de Nord, pe ultimul loc al grupei, cu 0 puncte;

-în grupa B: Finlanda – Belgia, la Sankt Petersburg, și Rusia – Danemarca, la Copenhaga, ambele de la ora 22.00. În clasament, Belgia este pe primul loc, cu 6 puncte, urmată de Rusia și Finlanda, cu 3 puncte fiecare, și de Danemarca, pe ultimul loc al grupei, cu 0 puncte.

O analiză a echipelor favorite la Euro 2020, după primele două meciuri din grupe, pe Lead.ro.

4. Horia Tecău și Kevin Krawietz au câștigat finala turneului ATP 500 de la Halle după ce au câștigat în două seturi în fața perechii Felix Auger Aliassime/Hubert Hurkacz. Perechea româno-germană s-a impus cu 7-6, 6-4, pentru primul lor trofeu în această formulă. (Eurosport)

5. Olandezul Max Verstappen (Red Bull Racing) a câştigat Marele Premiu al Franţei, a şaptea etapă a Campionatului Mondial de Formula 1. Pe locul doi s-a clasat Lewis Hamilton (Marea Britanie, Mercedes), care a fost depășit de Verstappen în penultimul tur, după ce a condus o mare parte din cursă, iar pe trei a terminat Sergio Perez (Mexic, Red Bull Racing). (News.ro)

6. Patricia Ţig, locul 61 WTA, s-a calificat în turul al doilea al turneului de categorie WTA 250 de la Bad Homburg, cu premii de 235.000 de dolari, după ce s-a impus, în prima manşă, cu scorul de 7-6 (4), 6-3, în faţa jucătoarei germane Mona Barthel, locul 187 WTA. (News.ro) La același turneu, Sorana Cîrstea a fost eliminată din primul tur de Andrea Petkovic, scor 6-3, 6-4. (News.ro)

7. Echipa de baschet masculin U Banca Transilvania Cluj a câştigat titlul naţional, după ce a învins formaţia CSM Oradea, scor 86-67 (38-35), în cel de-al cincilea meci, decisiv, al finalei Ligii Naţionale. U BT Cluj este campioană pentru a treia oară în ultimii 10 ani. Medalia de bronz a stagiunii a revenit echipei BCMU Piteşti, care a învins în două meciuri pe CSO Voluntari. (News.ro)

8. Monica Niculescu și Gabriela Ruse au reușit să se impună la Nottingham, în finala turneului de dublu al turneului ITF disputat pe iarbă în Anglia, după ce au trecut cu scorul de 7-5, 7-5 de perechea Priscilla Hon/Storm Sanders (Australia). (ProSport)

9. Atleta Bianca Ghelber s-a clasat, duminică, pe primul loc în proba de aruncare a ciocanului, la Campionatul European pe echipe, Liga I, de la Cluj-Napoca. Sâmbătă, în prima zi de competiţie, România a mai obţinut două medalii de argint: Adelina Pănăeţ (3.000 metri obstacole) şi Rareş Toader (aruncarea greutăţii). (News.ro)

10. Brooklyn Nets, principala favorită la câștigarea titlului în NBA, a fost eliminată din play-off. Milwaukee Bucks a învins-o cu scorul de 4-3 la „general” și s-a calificat după 2 ani din nou în finala Conferinței de Est. Meciul 7 a fost decis după prelungiri, fiind câștigat de Bucks cu 115-111. (ProSport)

Transmisiuni din sport, azi la TV:

-ora 12.00 – WTA Hamburg, tenis feminin – Digi Sport 4

-ora 13.00 – WTA Eastbourne, tenis feminin – Digi Sport 2

-ora 14.30 – ATP Mallorca, tenis masculin – Look Sport+

-ora 19.00 – Ucraina – Austria, Euro 2020 – ProTV

-ora 19.00 – Țările de Jos – Macedonia de Nord, Euro 2020 – Pro X

-ora 22.00 – Rusia – Danemarca, Euro 2020 – ProTV

-ora 22.00 – Finlanda – Belgia, Euro 2020 – Pro X

Ți-ar mai putea plăcea
Marți începe etapa a patra a grupelor Champions League. AC Milan – Chelsea e capul de afiș – Cronica Sportivă
Echipa masculină de tenis a României va juca împotriva Taiwanului în Grupa Mondială I a Cupei Davis – Cronica Sportivă