Haos creat de decizia unui judecător din Ploiești de a anula hotărârea Curții Constituționale care a anulat alegerile de anul trecut – Cronica dimineții

1. Curtea de Apel Ploieşti a admis, joi, cererea unei persoane privind anularea Hotărârârii Curţii Constituţionale din 6 decembrie 2024, prin care era anulat întregul proces electoral de la începutul lunii decembrie a anului trecut. Decizia instanţei nu este definitivă, având drept de recurs în 5 zile, însă suspendă executarea hotărârii magistraţilor constituţionali până la soluţionarea definitivă a cauzei (News.ro). Specialiștii consultați de Europa Liberă atrag atenția că judecătorul a comis un abuz judiciar, pentru că decizia CCR nu este un act administrativ pentru a fi contestată și anulată în contencios administrativ. La câteva ore de la decizie, Parchetul Curții de Apel Ploiești a declarat recurs împotriva deciziei instanței de contencios a Curții de Apel Ploiești, iar Biroul Electoral Central a anunțat că „activitatea tuturor birourilor electorale continuă în temeiul și pentru executarea măsurilor prevăzute de actele normative și a celor administrative cu caracter normativ care vizează actuala procedură de alegere a președintelui României” (EuropaLibera). Ministrul Justiției, Radu Marinescu, a declarat că vor fi organizate alegeri în continuare și că nu există căi de atac în legislația din România prin care decizii ale Curții Constituționale, care nu sunt acte administrative conform legislației, să fie atacate în contenciosul administrativ (G4Media). Secţia pentru judecători a CSM a decis sesizarea Inspecţiei Judiciare pentru a face verificări cu privire la săvârşirea unei eventuale abateri disciplinare de către judecătorul de la Curtea de Apel Ploieşti care a soluţionat dosarul în care se cerea anularea deciziei Curţii Constituţionale privind anularea procesului electoral de la alegerile prezidenţiale de anul trecut. (News.ro)

2. Daniel David, ministrul Educaţiei, a anunţat că, din anul şcolar 2025-2026, Săptămâna Altfel organizată în învăţământul preuniversitar va include, în mod obligatoriu, o temă legată de consumul de droguri şi alte substanţe interzise şi una privind violenţa. Şcolile vor primi şi instrucţiuni, ghiduri cu privire la modul în care trebuie implementate cele două teme. (News.ro)

3. Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) a identificat nereguli în modul în care Nicușor Dan, primar general al Bucureștiului și candidat la președinție, a folosit fondurile de campanie și mașina de serviciu. Drept urmare, o parte din donațiile primite ar putea fi confiscate. Echipa de campanie a lui Nicușor Dan a transmis că „nu ne-a fost comunicat un astfel de document asumat de Autoritatea Electorală Permanentă” și că informațiile „par a fi un draft al unui document intern de lucru al AEP, bazat pe suspiciuni subiective și lipsite de fundament”. (Libertatea)

Din Cronica Sportivă: CFR Cluj s-a calificat în finala Cupei României, eliminând în semifinale pe Farul Constanţa, cu 4-1.

4. Pe primul trimestru din acest an, România a avut a doua cea mai mare scădere, în ritm anual, a pieței de mașini electrice din UE, după Malta. Doar trei țări au înregistrat scăderi pe acest segment, Malta (minus 61,3%), România (minus 36,4%) și Franța (minus 6,6%). Pe segmentul hibrid, creșterea este foarte mare, însă România raportează aici inclusiv motoarele PHEV. Cu un total de 15.788 vehicule și o creștere de 40,4%, hibridele au ajuns în acest moment cel mai mare segment de propulsie din țara noastră. În același timp, mașinile pe benzină și diesel au continuat să scadă abrupt, cu 18 procente și, respectiv, 40,5%. (Profit.ro)

5. Bloomberg citează foști și actuali oficiali guvernamentali japonezi care susțin că Japonia intenționează să respingă orice efort al SUA de a o aduce într-o alianță economică împotriva Chinei, din cauza importanței legăturilor comerciale pe care Tokyo le are cu Beijingul. (Bloomberg)

6. Acțiunile Alphabet/Google au crescut cu peste 4%, după ce compania a anunțat o creștere peste așteptări pe trimestrul întâi. Veniturile au crescut cu 12%, în ritm anual, până la $90,2 miliarde, în timp ce profitul a crescut cu 46%, până la $34,5 miliarde. (FT)

7. Ucraina nu poate accepta niciun acord care contravine valorilor şi Constituţiei noastre, a declarat preşedintele Ucrainei Volodimir Zelenski în timpul unei întâlniri cu reprezentanţi ai presei, în Africa de Sud. El a subliniat că, la întâlnirea din Arabia Saudită, echipa Statelor Unite a propus o încetare completă şi necondiţionată a focului. ”Ucraina a acceptat-o fără condiţii – Rusia nu”, a spus Zelenski. (News.ro)

8. Președintele american Donald Trump a insistat joi că Statele Unite fac „presiuni puternice” asupra Rusiei pentru a pune capăt războiului din Ucraina și consideră că Moscova ar face „o concesie destul de mare” acceptând să nu ocupe întreaga țară vecină. (Hotnews)

9. Un angajat ONU, de naționalitate bulgară, omorât în martie în Fâşia Gaza a fost ucis într-un tir de tanc israelian, a anunțat armata israeliană, citând concluzii provizorii ale unei anchete interne. (News.ro)

10. Scott Bessent, Secretarul american al Trezoreriei, echivalentul unui ministru de Finanțe, a declarat că dorește să fie foarte clar că “America First nu înseamnă America singură. Dimpotrivă, este un apel la o colaborare mai profundă și la respect reciproc între partenerii comerciali.” (Link)

Fotografia dimineții este coperta revistei The Economist:

Ți-ar mai putea plăcea
Cronica diminetii – doi senatori americani i-au cerut premierului Dăncilă continuarea luptei anticoruptie
Nicolae Ciucă nu susţine reintroducerea stagiului militar obligatoriu – Cronica dimineții