Hagi a refuzat oferta de a fi antrenorul echipei Naționale – Cronica Sportivă

1. Formaţia FCSB a învins, duminică seară, pe teren propriu, cu scorul de 3-1, echipa FC Botoşani, într-un meci din etapa a XVI-a a Ligii 1 Casa Pariurilor, în care a revenit de la 0-1. News.ro

2. Formaţia Universitatea Craiova a fost învinsă, duminică, în deplasare, cu scorul de 3-2, de echipa FC Argeş, într-un meci din etapa a XVI-a a Ligii 1 Casa Pariurilor, în care a condus cu 1-0 şi a rămas în inferioritate numerică în minutul 12. News.ro

3. Preşedintele FRF, Răzvan Burleanu, s-a întâlnit cu tehnicianul echipei Farul, Gheorghe Hagi, şi i-a oferit acestuia postul de selecţioner, însă fostul internaţional a refuzat. News.ro

4. Echipa de handbal feminin Măgura Cisnădie este a treia echipă din România care se califică în grupele European League, după ce a eliminat duminică, pe teren propriu, formaţia ungară DVSC Debrecen, scor 25-21 (15-9). În tur, scorul a fost egal, 22-22. News.ro

5. Echipa de handbal feminin Gloria Buzău a remizat duminică, pe teren propriu, cu formaţia norvegiană Storhamar Handball Elite, scor 26-26 (14-11), însă a ratat calificarea în grupele European League. În tur, nordicele au câştigat cu scorul de 31-27 (16-15).

6. CSC Şelimbăr a învins, duminică, pe teren propriu, cu scorul de 2-1 (0-1), echipa Gloria Buzău, în etapa a XIV-a a campionatului naţional de fotbal Liga a II-a Casa Pariurilor. News.ro

7. FC Hermannstadt a învins, duminică, în deplasare, cu scorul de 5-0 (3-0), echipa Astra Giurgiu, în etapa a XIV-a a campionatului naţional de fotbal Liga a II-a Casa Pariurilor. News.ro

8. Perechea Irina Bara/Ekaterine Gorgodze a câştigat proba de dublu din cadrul turneului de categorie WTA 125 Montevideo Open. Bara şi Gorgodze, principalele favorite, au dispus, în finală, cu scorul de 6-4, 6-3, de cuplul Carolina Alves/Marina Bassols Ribera (Brazilia/Spania).

9. Al Sharjah, echipa antrenată de Cosmin Olăroiu, a învins, în deplasare, cu scorul de 3-1 (2-0), echipa Khorfakkan, în etapa a X-a a campionatului de fotbal din Emiratele Arabe Unite. După primul meci cu Olăroiu pe bancă, Al Sharjah ocupă locul 6, cu 16 puncte, la egalitate cu Shabab Al Ahli Dubai, Al Nasr şi Al Jazira, de pe locurile 3-5. Khorfakkan este pe locul 7, cu 15 puncte. Al Ain este lider, cu 24 de puncte. Urmează în clasament Al Wahda, cu 17 puncte. Al Wahda, Shabab Al Ahli Dubai şi Al Nasr au câte un meci mai puţin.

10. Formaţia Slavia Praga, cu Nicolae Stanciu integralist, a învins, duminică, pe teren propriu, cu scorul de 5-0, echipa Jablonec, într-un meci din etapa a XV-a a campionatului Cehiei, în care românul a reuşit un assist. Jablonec este una dintre adversarele CFR Cluj în Conference League. News.ro

11. Formaţia PAOK Salonic, antrenată de Răzvan Lucescu, a fost învinsă, duminică, în deplasare, cu scorul de 2-0, de echipa Atromitos, într-un meci din etapa a zecea a campionatului Greciei. News.ro

12. Formaţia Internazionale Milano, cu Ionuţ Radu rezervă, a învins, duminică seară, pe teren propriu, cu scorul de 3-2, echipa Napoli, într-un meci din etapa a XIII-a a campionatului Italiei. News.ro

13. Glasgow Rangers,  echipa la care evoluează Ianis Hagi,a fost eliminată în semifinalele Cupei Ligii Scoţiei, după ce a pierdut, acasă, împotriva formaţiei Hibernian, scor 1-3. Hagi a intrat pe teren în minutul 69. Acesta a fost primul meci al lui Giovanni van Bronckhorst ca antrenor la Rangers.

14. Britanicul Lewis Hamilton (Mercedes) a câştigat, duminică, Marele Premiu al Qatarului, a XX-a etapă a Campionatului Mondial de Formula 1. Hamilton, care a pornit din pole-position pe circuitul Losail, a mai obţinut şase victorii în acest sezon. Pe locul doi s-a clasat olandezul Max Verstappen (Red Bull), iar pe trei a terminat spaniolul Fernando Alonso (Alpine). Lider în clasamentul piloţilor este Max Verstappen, cu 351,5 puncte, în timp ce Lewis Hamilton, locul doi, are 343,5 puncte. News.ro

15. Germanul Alexander Zverev, locul 3 ATP, a câştigat, duminică, Turneul Campionilor, învingându-l în finala competiţiei de la Torino pe rusul Daniil Medvedev, numărul 2 mondial. Zverev s-a impus cu scorul de 6-4, 6-4, într-o oră şi 15 minute. Germanul a mai triumfat la turneul de sfârşit de an în 2018. La dublu, trofeul a fost câştigat de francezii Nicolas Mahut şi Pierre-Hugues Herbert, care au întrecut în finală echipa Rajeev Ram/Joe Salisbury (SUA/Marea Britanie), scor 6-4, 7-6 (0). Mahut şi Herbert s-au mai impus la Turneul Campionilor în 2019.

16. Francezul Sebastien Ogier (Toyota) a câştigat, duminică, alături de copilotul său Julien Ingrassia, pentru a opta oară Campionatul Mondial de Raliuri. Ogier şi Ingrassia s-au impus în ultima etapă a sezonului, Raliul Monza, după ce au câştigat alte patru etape din acest an.

17. Antrenorul norvegian Ole Gunnar Solskjaer a fost demis oficial, duminică, de la conducerea tehnică a echipei Manchester United, care a câştigat doar un meci în ultimele şapte întâlniri din Premier League.News.ro

18. Echipa braziliană Atletico Paranaense a câştigat, sâmbătă, pentru a doua oară în istorie, Copa Sudamericana, echivalentul Ligii Europa. Atletico a învins în finală, pe Estadio Centenario din Montevideo, o altă formaţie braziliană, Red Bull Bragantino, cu scorul de 1-0 (1-0).

19. Tottenham Hotspur a învins, duminică, pe teren propriu, cu scorul de 2-1, echipa Leeds United, într-un meci din etapa a XII-a a campionatului Angliei, în care a revenit de la 0-1. Într-o altă partidă, Manchester City a trecut, acasă, cu scorul de 3-0, de Everton. Clasament: Chelsea – 29 de puncte, City – 26, Liverpool – 25, West Ham – 23, Arsenal – 20, Wolverhampton – 19, Tottenham – 19, Manchester United – 17.

20. Real Madrid a învins, duminică, în deplasare, cu scorul de 4-1, echipa Granada, într-un meci din etapa a XIV-a a campionatului Spaniei. Alte rezultate: Getafe – Cadiz, 4-0; Elche – Betis, 0-3; Real Socidad – Valencia, 0-0. Clasament: Real Madrid – 30 de puncte, Real Sociedad – 29, FC Sevilla – 28, Atletico Madrid – 26, Betis – 24, Barcelona – 20.

21. Formaţia Randers, adversară a CFR Cluj în Conference League, a învins, duminică, pe teren propriu, cu scorul de 4-1, echipa Vejle, într-un meci din etapa a XVI-a a campionatului Danemarcei. News.ro

22. Încă patru jucători al echipei Bayern Munchen , Serge Gnabry, Jamal Musiala, Eric-Maxim Choupo-Moting şi Michael Cuisance, au intrat în carantină după ce au fost în contact cu o persoană testată pozitiv cu coronavirus, a anunţat clubul bavarez. News.ro

23. Programul transmisiunilor sportive:

CS Mioveni – Gaz Metan Mediaş, Liga I (Digi Sport 1, Telekom Sport 1, Look Sport) – 17.30;

FC Voluntari – Dinamo, Liga I (Digi Sport 1, Telekom Sport 1, Look Sport+) – 20.30;

Verona – Empoli, Serie A (Digi Sport 2, Telekom Sport 2, Look Sport) – 19.30;

Torino – Udinese, Serie A (Digi Sport 4, Telekom Sport 2, Look Sport) – 21.45;

Rayo Vallecano – Mallorca, LaLiga (Digi Sport 2, Telekom Sport 3, Look Sport 3) – 22.00;

Real Zaragoza – Leganes, LaLiga 2 (Telekom Sport 4, Look Sport 2) – 22.00.

Ți-ar mai putea plăcea
Seara de Europa League cu FCSB (20:00), Craiova (19:55) si Viitorul (21:30) I Cronica Sportiva
Simona Halep învins-o pe Sorana Cîrstea și s-a calificat în sferturile de finală ale turneului de la Indian Wells – Cronica Sportivă