Guvernul s-a împrumutat 149 de miliarde de lei anul acesta – Cronica dimineții
Sărbători liniștite!
1. Grupul de Comunicarea Strategică a transmis că primele 10.000 de doze de vaccin împotriva coronavirusului vor intra în ţară azi, pe la Vama Nădlac 2, judeţul Arad, iar sâmbătă vor ajunge la Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare Medico-Militară „Cantacuzino”, desemnat Centru naţional de stocare a vaccinurilor împotriva COVID-19. Vaccinarea începe duminică în toate cele 10 spitale de boli infecţioase aflate în prima linie în lupta împotriva SARS-CoV-2. (News.ro)
2. O comisie inter-ministerială va fi înfiinţată de urgenţă, pe 28 decembrie, cu scopul începerii recalculării pensiilor pe bază de contributivitate, a declarat, joi, ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale, Raluca Turcan. (Hotnews)
3. Preşedinta Senatului Anca Dragu a anunţat că va fi înfiinţată o comisie comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru a implementa referendumul din anul 2009 la care românii au votat pentru un Legislativ unicameral cu maximum 300 de aleşi. Ea a adăugat că va fi încercată înfiinţarea acestei comisii săptămâna viitoare, iar dacă nu primeşte toate avizele, aceasta va fi alcătuită la începutul lunii ianuarie a anului viitor. (News.ro)
Una din Cronica Externă: Premierul moldovean pro-rus Ion Chicu a demisionat pentru a putea declanșa alegeri parlamentare anticipate. Mai devreme în cursul acestei luni, mii de protestatari au cerut alegeri anticipate, după ce parlamentarii au aprobat o lege controversată prin care se transferă controlul agenției de informații a Moldovei de la președinte la Parlament. (Euronews)
4. Ministerul Finanțelor a împrumutat din piață 1,1 miliarde de lei la ultima licitație de titluri de stat din acest an. În total, Guvernul a luat în acest an din piețele interne și externe și de la Comisia Europeană 149 de miliarde de lei. Titlurile scadente în octombrie 2023 au un randament mediu de 2,54%, în scădere de la 2,77% la o licitație similară din noiembrie. (Profit.ro)
5. Ministrul Economiei, Claudiu Năsui, a anunţat că, de săptămâna viitoare, stadiul schemelor de ajutor de stat promise în perioadă de pandemie va fi publicat săptămânal pe site-ul Ministerului Economiei. „Este vorba despre schemele de ajutor de stat date prin OUG 130/2020 faimoasa ordonanţă prin care sunt ajutate cu granturi, deci bani cash direct, zeci de mii de întreprinderi care au fost afectate de COVID”. (News.ro)
6. Marea Britanie și Uniunea Europeană au ajuns, în Ajunul Crăciunului, la un acord privind relațiile post-Brexit, după o lungă perioadă de negocieri care părea să se încheie fără niciun rezultat. “Tot ceea ce a fost promis publicului britanic la referendumul din 2016 și la alegerile de anul trecut este respectat în acest acord. Ne-am recâștigat controlul asupra banilor, frontierelor, legilor, comerțului și apelor pentru pescuit”, se arată într-un comunicat al Guvernului britanic. (Profit.ro)
7. Preşedintele ales al Republicii Moldova, Maia Sandu, a preluat oficial joi mandatul prezidenţial în timpul unei ceremonii de învestitură care a avut loc la Palatul Republicii, în cadrul unei şedinţe solemne comune a Parlamentului şi Curţii Constituţionale. (Hotnews)
8. Ponderea dolarului american în rezervele băncilor centrale, la nivel global, a scăzut în trimestrul 3 la 60,4%, de la 61,2%, cât era în trimestrul 2. Datele apar în raportul FMI care mai arată că nivelul rezervelor a atins un nivel record de $12.254 trilioane. (Reuters)
Una din Cronica Sportivă: Directorul turneului de Mare Șlem din Australia, Craig Tiley, a anunțat ieri lista primilor 10 capi de serie de pe tabloul de simplu feminin, care le are în frunte pe Ashleigh Barty, Simona Halep, Naomi Osaka și Sofia Kenin. În afara Simonei Halep, încă 11 jucătoare din România s-au înscris la turneu, urmând să participe fie direct pe tabloul principal, fie în calificări. (Eurosport)
9. Acțiunile companiei franceze Carmat SA au înregistrat joi cea mai mare creștere din ultimii șapte ani, după ce compania a primit aprobarea de a vinde prima inimă complet artificială din Europa. Miercuri, firma franceză a obținut marcajul CE pentru inima sa artificială, ceea ce înseamnă că acum Carmat poate să își vândă produsul în Uniunea Europeană ca o punte pentru transplanturile de inimă. (Profit.ro)
10. Numărul pasagerilor înregistrați miercuri pe aeroporturile din SUA a fost de 1.191.123. Este cel mai mare numărul înregistrat de la începutul pandemiei, din martie. Pe 16 martie s-au înregistrat 1.257.823 de pasageri. (Axios)
Fotografia dimineții – Două persoane se roagă în exteriorul pieței Sfântul Petru din Vatican, în timpul slujbei de Crăciun Ajun, oficiată de Papă Francisc. Guglielmo Mangiapane/Reuters: