Guvernul României se împrumută de două ori mai scump decât cele din Polonia și Ungaria – Cronica dimineții
1. Guvernul României se împrumută în prezent de două ori mai scump comparativ cu cele din Polonia și Ungaria, deși în toamna anului 2016 cele trei țări se situau la același nivel, potrivit dobânzilor la 10 ani. (Profit.ro)
2. Aproximativ 70.000 de cetățeni s-au înregistrat pe portalul www.votstrainatate.ro până ieri, oficial ultima zi în care alegătorii din diaspora se puteau înscrie pentru a vota la o secție din străinătate sau prin corespondență la alegerile prezidențiale din noiembrie. Premierul Viorica Dăncilă a anunțat că termenul de înscrieri va fi prelungit până pe 15 septembrie. (Hotnews)
3. Călin Popescu Tăriceanu i-a trimis aseară o scrisoare președintelui Klaus Iohannis în care îi cere să nu îi numească pe noii miniștri propuși în locul celor demisionari ai ALDE. Tăriceanu precizează că cei trei nominalizați de premier nu mai sunt membri ai ALDE. (News.ro)
4. Daniel Dines, fondator și director general al firmei IT UiPath, este primul miliardar în dolari din afaceri cu roboți software (bots), scrie ediția americană a revistei Forbes, într-un articol cu titlul „De la comunism la coding”. Daniel Dines apare pe coperta ediției americane a Forbes, alături de titlul ”Boss of the Bots” (Șeful boților). (Startupcafe)
5. Președintele Trump a anunțat că Statele Unite va amâna cu doua săptămâni aplicarea creșterii tarifelor pentru unele importuri din China. Decizia vine după ce China a anunțat o măsură similară pentru anumite importuri americane. (WSJ)
6. Armata sârbă va primi drone înarmate construite în China în lunile următoare, ceea ce reprezintă primul caz în care aparate de zbor chinezești, controlate de la distanță, sunt vândute unei țări europene. (Profit.ro)
7. California a adoptat o modificare în legislația muncii care obligă companiile să reclasifice contractele cu furnizorii independenți. Uber, Lyft sau DoorDash sunt printre companiile cele mai afectate de această decizie, șoferii sau livratorii trebuind să fie reîncadrați ca angajați. (WSJ)
8. Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM) a prezentat mai multe recomandări pentru a reduce expunerea la radiaţiile electromagnetice, între care folosirea pe cât posibil a căştilor cu fir, dar şi limitarea folosirii telefonului mobil când semnalul este slab, în maşină sau în tren. (News.ro)
9. Disputa comercială între Japonia și Coreea de Sud a generat o reducere a prețului la biletele de avion pe cursele dintre cele doua țări. Pe unele zboruri, prețurile au scăzut sub $10. (CNN)
10. Vapori de apă au fost descoperiți în atmosfera unui Super Pamânt, o planetă aflată la 111 ani lumină. Astronomii spun că este cea mai potrivită planetă pentru a fi locuită, din cele descoperite până acum în afara sistemului nostru solar. (NatGeo)
Fotografia dimineții – Coperta Forbes cu Daniel Dines: