Guvernul propune creşterea salariului minim cu 10,9%, de la 1 ianuarie – Cronica serii
1. Grupul de Comunicare Strategică a anunţat marţi 11.049 de noi cazuri de infectare cu coronavirus, din care 1.912 sunt în Bucureşti. Acesta este cel mai mare număr de cazuri zilnice înregistrat de la începutul pandemiei (News.ro). 20.387 de persoane s-au vaccinat cu a treia doză de vaccin anti-Covid azi. Cu prima doză de vaccin s-au imunizat 19.700, în timp ce a doua doză e fost primită de 2.725 de persoane.
2. Guvernul propune creşterea salariului minim cu 10,9%, de la 1 ianuarie, de la 2.300 la 2.550 de lei. Ministrul Muncii, Raluca Turcan, a anunţat că se estimează peste 1,9 milioane de beneficiari, impactul bugetar depăşind 1,8 miliarde de lei. (News.ro)
3. Ministrul Finanțelor, Dan Vîlceanu, a anunțat marți că are în lucru varianta eliminării excepțiilor de la plata impozitului și a contribuțiilor pe venit în domenii precum IT-ul, cercetarea și construcțiile. (G4Media)
4. Pensiile ar putea crește de la 1 ianuarie 2022 cu 6-7%, procentajul exact urmând să fie stabilit de Guvern în urma unor calcule care includ rata inflației din 2019, evoluția salariului mediu brut, dar și capacitatea financiară a bugetului de a susține majorarea pensiilor, a declarat ministrul Finanțelor, Dan Vîlceanu. (Profit.ro)
Din Cronica de Business: Prețurile pentru bumbac au ajuns la cel mai ridicat nivel din 2011 până în prezent. Un pound (0.45 kg) a ajuns să coste aproape $1. Statele Unite sunt cel mai mare exportator de bumbac din lume. (Bloomberg)
5. Guvernul s-a angajat față de autoritățile europene, prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), să pună în vigoare, până cel târziu în ultimul trimestru din 2023, un cadru legislativ de decarbonizare a sectorului de încălzire și răcire, care să include măsuri de diversificare a mixului energetic prin renunțarea la lemn ca sursă de combustibil în acest sector. Potrivit datelor oficiale, în prezent, circa jumătate dintre gospodăriile din România se încălzesc cu sobe alimentate cu lemne, procentul ajungând la peste 80% în mediul rural. (Profit.ro)
6. Curtea Constituţională a admis sesizarea Guvernului şi a constatat existenţa unui conflict juridic de natură constituţională Guvern – Parlament pe tema moţiunii de cenzură. Curtea a argumentat că Parlamentul nu a respectat art 113 alin 2 din Constituţie, respectiv obligatia de a comunica Guvernului depunerea moţiunii. Moţiunea USR PLUS-AUR îşi va continua traseul în Parlament, a transmis CCR, precizând că moţiunea de cenzură a fost depusă cu întrunirea numărului de semnături necesare, iar prin faptul că Parlamentul nu a dezbătut-o, nu a finalizat procedura iniţiată şi continuă astfel să încalce Constituţia. (News.ro)
7. PSD a depus, marți o moțiune de cenzură, chiar în timpul ședinței Curții Constituționale în care se dezbătea soarta moțiunii depusă de USR-AUR. Textul depus de PSD este semnată de 157 de parlamentari social-democrați. Liderul PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că se va încerca un calendar scurt astfel încât să ajungă la vot cât mai rapid (Hotnews). Birourile permanente reunite ale Camerei Deputaţilor şi Senatului au decis ca moţiunea de cenzură a PSD intitulată „Stop sărăciei, scumpirilor şi penalilor! Jos Guvernul Cîţu” să fie citită într-un plen reunit joi, de la ora 14.00, şi votată în cel de marţea viitoare, de la ora 12.00 (News.ro). Premierul Florin Cîțu a confirmat oficial că dacă USR PLUS votează o moțiune alături de PSD, atunci colaborarea va înceta. ”E decizia noastră” (G4Media). USR PLUS și AUR au anunțat că vor vota orice moțiune de cenzură împotriva guvernului Cîțu.
Din Cronica de Tehnologie: Noul mod 3D din Apple Maps este disponibil acum în Londra, alături de New York, San Francisco și Los Angeles, unde funcționează de săptămâna trecută. Apple promite că acesta va fi extins, în viitorul apropiat, urmând să fie disponibil în mai multe orașe din SUA și Canada. (Engadget)
8. Adrian Oros a anunţat marţi dimineaţa că îşi va depune demisia din funcţia de ministru al Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, precizând că „pentru premierul Florin Cîţu, agricultura şi industria alimentară nu au fost niciodată priorităţi”. Adrian Oros a făcut parte din echipa lui Ludovic Orban și se afla pe lista remaniabililor. (Hotnews)
9. Legea parteneriatului civil a fost respinsă de Parlament, prin votul final al Camerei Deputaților, după ce în 2018 fusese respinsă de Senat. Inițiativa legislativă ar fi oferit posibilitatea tuturor persoanelor să încheie un parteneriat civil, fie cu cineva de sex opus, fie cu o persoană de același sex. Singurul partid care a susținut proiectul a fost USR PLUS. (Profit.ro)
10. California a adoptat o lege care prevede că, până în 2030, toate mașinile mici autonome trebuie să aibă zero emisii. Mașinile mici generează peste jumătate din poluarea Statelor Unite, însă, automobilele autonome reprezintă doar o fracțiune din cele aproape 15 milioane de mașini din California. (Engadget)