Guvernul creşte de la 22 de lei la 600 de lei per elev suma alocată pentru premiul întâi la o olimpiada naţională – Cronica serii

Cronica serii vă este prezentata de Raiffeisen Smart Market.

1. Comisia Europeană a propus, oficial, măsuri de reducere a consumului de electricitate în statele membre, precum și plafonarea veniturilor companiilor din energie și introducerea unei „contribuții de criză”. Președintele Comisiei Europene Ursula Von der Leyena a anunțat o plafonare a veniturilor companiilor care produc electricitate cu costuri mici, anunțând ”o reformă profundă și radicală a pieței electricității”. Făcând referire la situația familiilor care vor avea probleme în a reuși să plătească facturile la electricitate, Ursula von der Leyen a spus: „Propunem o plafonare a veniturilor companiilor care produc electricitate cu costuri mici, aceste companii fac profituri la care nici nu ar fi visat până acum”. (Profit.ro)

2. Ministrul Energiei Virgil Popescu a anunţat că miercuri a fost atins nivelul de peste 79% al stocului de gaze în depozite. El estimează că până la sfârşitul săptămânii acesteia va fi depăşit pragul de 80%. (News.ro)

3. Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu a declarat, în şedinţa de Guvern, că prin hotărârea de guvern de astăzi, Guvernul creşte de la 22 de lei la 600 de lei per elev suma alocată pentru premiul întâi la olimpiada naţională, precum şi o creştere până la 20.000 de lei pentru cei care la olimpiade internaţionale sunt medaliaţi cu aur. (News.ro)

4. Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a făcut azi o vizită în orașul recucerit Izium, un centru logistic important din nord-estul Ucrainei. În timpul vizitei sale, Zelenski a mulțumit soldaților care au luat parte la contraatacul împotriva ocupanților ruși. El a participat și la o ceremonie de ridicare a drapelului spunând că steagul ucrainean se va întoarce în fiecare oraș și sat din țară. (BBC)

Din Cronica de Turism: Controlorii de trafic aerian din Franța vor face grevă vineri, 16 septembrie. În urma deciziei, autoritățile au solicitat companiilor aeriene să anuleze circa jumătate dintre zboruri și au avertizat călătorii să se aștepte la anulări de zboruri și întârzieri semnificative pe toate aeroporturile din Franța. Cele mai afectate companii vor fi Air France, easyJet sau Ryanair. În total, în Franța sunt programate vineri 1.852 de decolări. (Simple Flying)

5. Principalul emisar al lui Vladimir Putin pentru Ucraina i-a spus liderului rus, la începutul războiului, că a ajuns la un acord provizoriu cu Kievul care ar satisface cererea Rusiei ca Ucraina să rămână în afara NATO, dar Putin l-a respins și a continuat campania militară, au declarat Reuters trei persoane apropiate de conducerea rusă. Potrivit acestor surse, trimisul de origine ucraineană, Dmitri Kozak, i-a spus lui Putin că el crede că acordul pe care l-a încheiat a înlăturat nevoia ca Rusia să urmărească o ocupație pe scară largă a Ucrainei. (Hotnews)

6. Generalul Eberhard Zorn, lider al Bundeswehr (forțele armate germane), îndeamnă la prudenţă în subiectul contraofensivei ucrainene, insuficiente în opinia să facă ”Rusia să se retragă pe un front larg”. El consideră însă că Ucraina acţionează ”în mod inteligent (…) şi desfăşoară operţiuni în mod suveran şi foarte mobil”. Generalul consideră că Rusia ar putea deschide un nou front, pe lista posibilelor ținte fiind Republica Moldova. (G4Media)

7. Parlamentul European a adoptat, miercuri, directiva privind salariul minim în UE, care va obliga statele membre care au salariu minim pe economie, inclusiv România, să „garanteze că salariile minime pe care le stabilesc le permit lucrătorilor un trai decent”, propunând și o formulă de calcul legată de salariul mediu. (StartupCafe)

8. Ziarul austriac Die Presse a anunțat că Ungaria va rămâne fără fondurile de peste 5 miliarde de euro din PNRR, dar și fără circa 70% din principalele programe finanțate cu fonduri UE în exercițiul bugetar 2021-2027. Decizia ar urma să fie anunțată de comisarul european pentru buget, austriacul Johannes Hahn, în zilele următoare. (G4Media)

Din Cronica de Tehnologie: China acuză NSA de atacuri cibernetice împotriva uneia dintre universitățile de top ale țării, de unde ar fi furat date. TAO, o echipă de hackeri de elită din cadrul agenției, ar fi pătruns în cadrul rețelei Universității Politehnice din Xi’an după ce a interceptat datele de logare folosite pentru conexiunile de distanță. SUA au spus anterior că această universitate dezvoltă tehnologii militare în colaborare cu armata chineză. (Gizmodo)

9. Cercetătorii au studiat criza vârstei de mijloc și au descoperit că efectele acestui fenomen sunt mai grave decât se credea până acum. Potrivit unei noi cercetări publicate de Biroul Național de Cercetare Economică, în plus față de o scădere a satisfacției pe care le-o aduce viața, persoanele care trec prin această perioadă se confruntă cu un risc mai mare al cazurilor extreme de depresie, de suicid și sunt mai stresate la locul de muncă, au probleme cu somnul și sunt mai expuse riscului de a deveni dependenți de alcool. (Digi24)

10. La câteva ore după ce soldații ucraineni au eliberat mai multe localități din Harkov, rușii au început să fugă, căutând modalități de a se pune la adăpost. Câțiva soldați ruși s-au deghizat în ucraineni și au fugit pe bicicletele pe care le-au furat de la localnici. (WashingtonPost)

Ți-ar mai putea plăcea
Cronica serii – Sfaturile lui Richard Branson pentru Elon Musk
Cronica serii – Depozitele din bănci au ajuns, în Decembrie, la 70,7 miliarde euro, conform BNR