Guvernul Cîțu a fost demis. Moțiunea de cenzură a trecut cu un scor istoric – Cronica serii

1. Moţiunea de cenzură a trecut, ceea ce înseamnă că Guvernul Cîţu este demis, conform anunţului oficial făcut în plenul Camerelor reunite. Cabinetul Cîţu va continua să îndeplinească numai actele cu caracter individual sau normativ, necesare pentru administrarea treburilor publice, fără a promova politici noi, până la depunerea jurământului de către membrii noului Guvern. În această perioadă Guvernul nu poate emite ordonanţe şi nu poate iniţia proiecte de lege. Au fost înregistrate 281 de voturi ”pentru” şi niciun vot împotrivă. (News.ro)

2. Președintele Klaus Iohannis, in primul mesaj transmis după căderea Guvernului Cîțu prin moțiune de cenzură, a sustinut că situația a fost generată de „politicieni cinici, unii purtând masca reformismului”. El a spus că România este în criză și că este nevoie cât mai rapid de un nou guvern, însă a anunțat convocarea consultărilor cu partidele abia luni, argumentând că le dă timp să vină cu o abordare matură. (Hotnews)

3. Un nou record al cazurilor zilnice de COVID 19 a fost înregistrat în România: 15.037 de infectări. Rata de pozitivare a ajuns la 20%. În ultimele 24 de ore au murit 252 de oameni infectați cu SARS-CoV2. La terapie intensivă sunt 1.480 de pacienți în stare gravă. (Digi24)

4. Pandemia covid-19 a agravat sănătatea mentală a copiilor şi adolescenţilor în lume, care necesită investiţii suplimentare, trage un semnal de alarmă UNICEF într-un raport în care arată că peste un adolescent cu vârsta cuprinsă între zece şi 19 ani din şapte este diagnosticat cu o tulburare mentală. (News.ro)

Din Cronica de Business: Averea lui Mark Zuckerberg, fondatorul și CEO-ul Facebook, a scăzut cu peste $6 miliarde după ce platformele rețelei sociale au avut cea mai mare întrerupere a serviciilor din ultimii 13 ani. Acțiunile Facebook au scăzut cu aproape 5%. (Bloomberg)

5. Veniturile totale medii lunare au reprezentat în trimestrul II 2021, în termeni nominali, 5.573 lei pe gospodărie și 2.196 lei pe persoană, arată datele publicate marți de Institutul Național de Statistică. (Profit.ro)

6. Banca Națională a României a hotărât majorarea dobânzii de politică monetară de la 1,25% pe an la 1,5% pe an. Analiștii se așteptau ca BNR să majoreze dobânda abia la ședința următoare, din noiembrie. Banca centrală menționează creșterea accelerată a prețurilor la energie, cu impact ridicat în inflație și impactul instabilității politice asupra cursului și reducerii deficitului. (Profit.ro)

7. Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu a declarat, după ce moţiunea de cenzură a fost adoptată de Parlament, că partidul său merge cu varianta alegerilor anticipate la consultările de la Palatul Cotroceni. Ciolacu a mai declarat că, dacă se va reuşi formarea unei majorităţi în Parlament, se va putea veni cu un guvern de specialişti, cu acordul preşedintelui, care să guverneze până în martie, când se pot organiza anticipatele. (News.ro)

Din Cronica de Tehnologie: Google a publicat Android 12 pe Android Open Source Project, semn că noul sistem de operare este gata, însă abia peste câteva săptămâni va fi livrat smartphone-urilor Pixel. Noutățile din Android 12 sunt mai mult de ordin vizual, unde se remarcă Material You, cum numește Google noul design. (The Verge, Review)

8. Dan Barna a declarat că USR PLUS va merge la consultările de la Cotroceni cu responsabilitate şi are şi o alternativă de premier în persoana lui Dacian Cioloş. El a mai spus că toate alternativele sunt pe masă pentru a rezolva această criză politică mai repede şi a subliniat că nu se pune nicio secundă problema ca USR PLUS să guverneze cu PSD sau AUR. (News.ro)

9. Benzinăriile din România nu mai vând carburanți sub 6 lei litrul. Sortimentele premium de benzină și motorină e posibil să sară luna aceasta de 7 lei litrul. În doar 3 săptămâni, carburanții s-au scumpit cu până la 19 bani pe litru. (Profit.ro)

10. Northwell Health, cea mai mare rețea de servicii medicale din statul New York, a anunțat concedierea a 1400 angajați care au refuzat să se vaccineze. (Reuters)

Ți-ar mai putea plăcea
Cronica serii – eCommerce-ul din .ro a ajuns la 3,5 miliarde euro
Diana Șoșoacă a obținut un mandat de europarlamentar, cu ajutorul voturilor din diasporă – Cronica serii