Guvernul a plătit în ultimul an 750 de milioane de lei unor persoane fizice și firme care au cazat cetățeni ucraineni – Cronica dimineții
1. Guvernul a plătit în ultimul an 750 de milioane de lei unor persoane fizice și firme care au cazat cetățeni ucraineni. Suma este una foarte mare și a ajuns, în proporție de circa 90%, în buzunarele unor persoane fizice din România, care nu au obligații fiscale pentru banii încasați. Așa cum a stabilit Guvernul, care acum vrea să schimbe sistemul, banii încasați astfel de persoanele fizice, peste 2.000 de lei pe lună pentru o persoană cazată, nu trebuie declarați la ANAF și nu se datorează pentru ei nicio taxă. Tot conform celor stabilite de Guvern, nu există o evidență centralizată a celor care primesc bani. (Profit.ro)
2. Dintre țările UE, România a înregistrat a doua cea mai mare scumpire a polițelor RCA în ultimii opt ani, conform datelor publicate în luna februarie de Eurostat. Asigurarea auto este de două ori mai scumpă acum. Doar Letonia a înregistrat o scumpire mai ridicată în ceea ce privește prețul polițelor de asigurare auto obligatorie. (Adevarul)
3. Guvernul spune că va reduce etapizat „distorsiunile şi stimulentele fiscale excesive, în principal pentru impozitul pe venit, impozitul pe profit și contribuţiile sociale datorate pe veniturile obţinute de persoane fizice”, începând cu anul 2024. În prezent, beneficiază de facilităţi fiscale unii dintre salariaţii din construcţii, industria alimentară şi sectorul agricol, care sunt scutiţi de la plata impozitului pe venit, sunt asiguraţi la sănătate fără plata contribuţiei şi plătesc cota CAS redusă cu 3,75 pp. Mai sunt scutiţi de la plata impozitului pe venit şi o parte dintre angajaţii din IT. (Economica)
4. Liderul PNL, premierul Nicolae Ciucă, a anunţat susţinerea liberalilor pentru pragul de 9.000 de lei la infracţiunea de abuz în serviciu, propus de Ministerul Justiţiei, precizând că liderul deputaților PNL Gabriel Andronache a fost mandatat să susţină acest amendament la Cameră. Un anunţ similar a fost făcut de liderul PSD, Marcel Ciolacu. (News.ro)
Din Cronica de Tehnologie: Institutul Future of Life a publicat o scrisoare deschisă prin care cere întreruperea marilor experimente de inteligență artificială. Semnată, printre alții, de Steve Wozniak și Elon Musk, în scrisoare se arată că sistemele de AI cu un nivel care concurează cu inteligența omului ascund riscuri profunde la adresa societății și a umanității, fiind citate și studii în acest sens. Semnatarii cer planificarea și gestionarea cu mare grijă a avansurilor în această direcție. (Future of Life)
5. Prețul chiriilor din Statele Unite a crescut, in medie, cu 8,8% în februarie, în ritm anual. Este cea mai mare creștere anuală din ultimii 42 de ani. (Link)
6. Șeful Statului Major al SUA, generalul Mark Milley, a avertizat că un război între Statele Unite și o altă mare putere ar duce la un consum „extraordinar” de muniție și că țara trebuie să se asigure că este pregătită. „Nivelul incredibil al consumului de muniție” este o „mare lecție” din conflictul din Ucraina, care rămâne un „război regional limitat”, a declarat generalul Mark Milley. „Dacă ar exista un război în peninsula coreeană sau un război de putere între SUA și Rusia, acest consum ar fi extraordinar”, a adăugat el. (Hotnews)
7. India a fost, în martie, cel mai mare cumpărător de petrol rusesc de tip Ural. Peste 50% din exporturile rusești pentru acest tip de petrol s-au dus în India. China se află pe locul doi. (Reuters)
8. China și Brazilia au ajuns la un acord pentru că tranzacțiile între cele două țări să se realizeze în propriile monede, renunțând la dolarul american ca intermediar, a anunțat miercuri guvernul brazilian. Acordul va permite Chinei și Braziliei, cea mai mare economie din America Latină, să își desfășoare tranzacțiile comerciale și financiare în mod direct, schimbând yuani cu reali și invers, în loc să treacă prin dolar. China este cel mai mare partener comercial al Braziliei. (Barrons)
Din Cronica Sportivă: Sorana Cîrstea, locul 74 WTA, s-a calificat în semifinalele turneului de categorie WTA 1000 Miami Open, trecând în ”sferturi” de Arina Sabalenka, locul 2 mondial, scor 6-4, 6-4.
9. Senatul american a adoptat o lege prin care anulează autorizarea dată Guvernului de a purta Războiul în Irak, la 20 de ani după invazia americană a acestei ţări, cu scopul de a-l îndepărta de la putere pe Saddam Hussein. Acest text, care prevede revocarea legii ”autorizării folosirii forţei militare” (AUMF) din 2002, care i-a permis lui George W. Bush să invadeze Irakul, şi a AUMF din 1991 care l-a autorizat pe tatăl acestuia, George H. W. Bush, să atace această ţară după ce forţele lui Saddam Hussein au invadat Kuwaitul, a fost adoptat cu 66 de voturi la 30. (News.ro)
10. Cal-Maine Foods, cel mai mare producător de ouă din SUA, și-a dublat veniturile în ultimul trimestru, în timp ce profitul a înregistrat o creștere de șapte ori. Compania, care deține 20% din această piață, în SUA, a anunțat un preț mediu de vânzare, pentru 12 ouă, de $3.30, dublu comparativ cu prețul înregistrat în urmă cu un an. Deși prețul s-a dublat, vânzările au crescut cu 1%. (CNN)
Fotografia dimineții – 5% dintre americani dețin o mitralieră de tip AR-15, conform unui sondaj Washington Post – Ipsos: