Guvernul a încasat astăzi prima tranșă din fondurile prevăzute în cadrul PNRR: 1,851 miliarde euro – Cronica serii
1. Guvernul a încasat astăzi, 2 decembrie, prima tranșă din fondurile prevăzute în cadrul PNRR: 1,851 miliarde euro. La această sumă ar urma să se adauge, conform unui anunț de luna trecută al Ministerului Finanțelor, un împrumut de 1,94 miliarde de euro, disponibil până la finalul anului. (Profit.ro)
2. Incidența cumulată la 14 zile a coborât joi în toate județele la mai puțin de 3 la mia de locuitori, potrivit datelor transmise de autorități. Media națională a scăzut la 1,63 la mie față de 1,69 la mie cu o zi înainte. (Hotnews)
3. România a avut și în 2019 cel mai mare deficit de încasare a TVA din UE. Deficitul global de încasare a TVA în statele membre ale UE a scăzut cu aproximativ şapte miliarde euro în 2019 comparativ cu 2018, însă în România a crescut de la 29,1 miliarde lei în 2018, până la 35,1 miliarde lei în 2019, arată un raport publicat joi de Comisia Europeană. (Digi24)
4. Indicele global al preţurilor produselor alimentare şi-a continuat creşterea în luna noiembrie, pentru a patra lună consecutiv, stimulate de o cerere puternică pentru grâu şi produse lactate, a anunţat joi Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Alimentaţie şi Agricultură (FAO). (Digi24)
Din Cronica de Business: CEO-ul PayPal a declarat că opțiunea „cumpără acum, plătești mai târziu” a înregistrat o creștere de aproape 400%, ritm anual, de Black Friday. (CNBC)
5. Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, joi, modificarea şi completarea Legii nr. 203/2018 privind măsuri de eficientizare a achitării amenzilor contravenţionale, care prevede, între altele, ca procesul verbal privind plata acestora să nu mai fie trimis la Poliţie. (G4Media)
6. Rezervele valutare la Banca Națională a României se situau, la finele lunii noiembrie, la 39,283 miliarde de euro, în scădere cu 1,4% față de nivelul de 39,843 miliarde de euro înregistrat la 31 octombrie 2021, a anunțat joi banca centrală. (Profit.ro)
7. Cancelarul german în exerciţiu Angela Merkel a anunţat joi noi restricţii radicale împotriva populaţiei germane nevaccinate împotriva Covid-19, în urma unei întâlniri cu viitorul cancelar Olaf Scholz şi conducătorii celor 16 landuri germane. Accesul persoanelor nevaccinate în numeroase locuri publice – inclusiv în magazine considerate neesenţiale şi la evenimente – urmează să fie interzis, mai puţin în cazul în care s-au vindecat recent de Covid-19. Persoanele nevaccinate urmează să-şi limiteze contactele, atât la domiciliu, cât şi afară, la maximum alte două persoane din altă gospodărie. (News.ro)
Din Cronica de Tehnologie: În Q3 au fost livrate 2.6 milioane de smartphone-uri pliabile, cu o creștere de 480% față de anul trecut. Samsung deține 93% din această piață, reușind să crească, printre altele, datorită prețurilor mai atractive și a programelor de schimb. (Display Supply Chain Consultants)
8. Democrații și Republicanii americani au ajuns la un acord pentru finanțarea guvernului federal până pe 18 februarie. Este un prim pas pentru a evita închiderea agențiilor guvernamentale care mai au finanțarea asigurată doar până la finalul acestei săptămâni. (WSJ)
9. Dacia Spring a depășit Logan și a devenit cel mai vândut automobil din România. Romania decine una dintre puținele țări din lume care au pe primul loc în vânzări un automobil electric. (Profit.ro)
10. Premierul Nicolae Ciucă a declarat, joi, după o întâlnire cu reprezentanţii cultelor că aceștia i-au cerut ca cetățenii să aibă libertatea de a participa la slujbe fără a se impune obligativitatea deţinerii certificatului verde. (Digi24)