Guvernul a aprobat proiectul de hotărâre prin care se prelungeşte starea de alertă – Cronica serii

1. Rezultatul alegerilor generale din România indică o continuare a incertitudinii politice şi în consecinţă un mediu dificil pentru elaborarea de politici, arată un raport al agenţiei de evaluare financiară Fitch Ratings. Agenția precizează că adoptarea bugetului pe 2021 va fi un test imediat al coeziunii următoarei administraţii şi un indiciu al direcţiei posibile a politicii fiscale. (Link)

2. Câștigul salarial mediu nominal brut a crescut în România cu 38 de lei, în octombrie, în comparație cu luna anterioară, până la valoarea de 5.452 de lei, arată datele Institutului Național de Statistică. (Profit.ro)

3. România a produs în luna noiembrie a acestui an 48.208 autoturisme, o creștere de 8.72% față de perioada similară din 2019, potrivit statisticilorAsociației Constructorilor de Automobile din România. (G4Media)

Una din Cronica Externă: Canada a devenit a treia țară, după Bahrain și Marea Britanie, care a aprobat vaccinul COVID-19 creat de Pfizer și BioNTech, după o revizuire a datelor clinice. Oficialii au declarat că oamenii ar putea începe să primească vaccinul cel mai devreme săptămâna viitoare. (Link)

4. Guvernul a aprobat, în şedinţa de vineri, proiectul de hotărâre prin care se prelungeşte starea de alertă pe teritoriul României cu încă 30 de zile, începând din 14 decembrie. „Nu sunt condiţii suplimentare introduse”, a precizat şeful Cancelariei premierului, Ionel Dancă. (News.ro)

5. Mediul de afaceri poate depune cereri pentru finanțare în cadrul unei scheme de ajutor de stat pentru sprijinirea investițiilor noi, care promovează dezvoltarea regională prin crearea de locuri de muncă. În cadrul schemei sunt finanțate cheltuielile salariale înregistrate pe o perioadă de 2 ani consecutivi, ca urmare a creării de noi locuri de muncă. Sunt acordate sume sub formă de granturi, de la bugetul de stat, pentru cheltuieli eligibile de natura costurilor salariale. (Profit.ro)

6. Avaria de la termocentrala CET Sud, care a lăsat fără căldură și apă caldă o bună parte din București, a fost remediată. De luni situația va reveni la normal, a declarat ministrul Economiei, Virgil Popescu, după o întâlnire la Guvern cu primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, cu oficiali ai producătorului de energie termică Electrocentrale București (ELCEN) și cu cei ai operatorului sistemului centralizat de încălzire Termoenergetica. (Profit.ro)

7. Municipiul București a trecut pentru prima dată de rata de infectare de 7 la mia de locuitori în ultimele 14 zile, fiind cea mai mare incidență a cazurilor de Covid, conform datelor comunicate vineri. După București, județul Constanța a înregistrat 6,88 de cazuri la mia de locuitori în aceeași perioadă iar Ilfov a ajuns la 6,77. (Link)

Una din Cronica de Tehnologie: Disney va lansa un serviciu de streaming gratuit, care va fi disponibil în Europa din 23 februarie. Se va numi Star și va face parte din Disney+, oferind acces la o parte a conținutului propriu, fără abonament, dar cu reclame. Disney+ a ajuns la 86,8 milioane de abonați și se scumpește cu un dolar în SUA. (Profit.ro)

8. Laboratoarele francez Sanofi şi britanic GSK au anunţat vineri că vaccinul lor împotriva Covid-19 urmează să fie gata abia la sfârşitul lui 2021, în urma unor rezultate mai puţin bune decât sperau în primele teste. Rezultatul programului ”se amână în vederea îmbunătăţirii reacţiei imunitare la bătrâni”, anunţă grupurile într-un comunicat. (News.ro)

9. Acțiunile Airbnb au crescut cu 112% în prima zi de tranzacționare, încheind la $144, față de prețul inițial de $68. $86.5 miliarde este acum capitalizarea de piață a Airbnb. (CNBC)

10. Aeroportul londonez Heathrow a anunţat vineri că terminalul său numărul patru va rămâne închis până la sfârşitul lui 2021, având în vedere că traficul aerian este afectat de criza Covid-19. Heathrow, situat la vest de capitala britanică şi care era unul dintre principalele noduri mondiale înainte de pandemie, a anunțat că a luat această decizie din cauza prăbuşirii numărului pasagerilor şi în lipsa unei relansări a transportului aerian. (News.ro)

Fotografia serii – Joe Biden şi Kamala Harris au fost desemnaţi „personalitatea anului 2020” de revista Time:

Ți-ar mai putea plăcea
Cronica serii – Arabia Saudita ameninta Statele Unite
Cronica serii – Apple valorează aproape cât întregul sistem bancar european