Grupul rusesc de hackerii REvil a intrat în posesia unor informații despre produsele Apple – Cronica de Tehnologie

1. Grupul rusesc de hackerii REvil a intrat în posesia unor informații despre produsele Apple, după ce a compromis cu ransomware producătorul de componente taiwanez Quanta. Hackerii vor $50 de milioane și cer plata recompensei până pe 1 mai. Quanta a refuzat să plătească, iar hackerii au postat marți schemele produselor lansate în aceeași zi de Apple, pentru a forța mâna companiei americane. (News.ro)

2. Comisia Europeană lansează o propunere legislativă care reglementează folosirea inteligenței artificiale, cu scopul limitării “utilizărilor de mare risc”, precum procesarea aplicațiilor pentru admiterea în facultăți sau credite ori implementarea în structurile esențiale ale infrastructurii. Pentru aceste cazuri, vor fi create norme și sisteme de supervizare, ce vor supraveghea dezvoltarea și folosirea AI-ului. Companiile care nu respectă legea vor suporta amenzi de până la 6% din veniturile globale. (WSJ)

3. Google va lansa luna viitoare un update pentru soluția de comunicare Meet, care va aduce mai multe noutăți și îmbunătățiri. Printre acestea se numără o interfață nouă, ajustarea automată a luminozității, îmbunătățiri pentru modul de prezentare și posibilitatea înlocuirii fundalului cu un video redat în loop, care poate fi o clasă, o petrecere, o pădure etc. (The Verge)

4. A fost descoperită o schemă frauduloasă, care folosea clone ale unor aplicații de streaming pentru a păcăli adserverele și advertiserii că achiziționează reclame în cadrul adevăratelor aplicații de streaming. Autorii au infectat peste 1 milion de dispozitive pentru a-și pune schema în aplicare, înainte ca Google să elimine falsele aplicații din magazinul pentru Android. În medie, aceștia au capturat 650 de milioane de spații pentru reclame pe zi. În spatele aplicațiilor care au facilitat frauda se află compania israeliană TopTop Media. (WSJ)

5. Apple vinde deja mai multe Mac-uri cu procesoare M1, dezvoltate intern, decât cu procesoare Intel, spune chiar șeful companiei, Tim Cook. Asta deși procesoarele M1 au fost lansate abia în urmă cu cinci luni. (MacRumors)

6. Apple a rămas în urmă la capitolul software de iPad, atât în ceea ce privește sistemul de operare, cât și aplicațiile proprii – susține o opinie critică la adresa noilor tablete din seria Pro. Hardware-ul acestora, în frunte cu procesorul M1 și ecranul miniLED, este excelent, însă software-ul nu știe să-l folosească la adevărata capacitate când vine vorba de productivitate. (MacWorld)

7. Laptopurile MacBook Pro care vor fi lansate anul acesta vor avea mai multe porturi, inclusiv MagSafe și slot SD, urmând să dispară Touch Bar-ul. Informațiile au ieșit la iveală în urma documentelor publicate de grupul de hackeri REvil, care a infectat cu ransomware unul din partenerii Apple și așteaptă o recompensă. (MacRumors)

8. Dispozitivele de deblocare a smartphone-urilor făcute de Cellebrite sunt, ele însele, precare la capitolul securitate, spune fondatorul Signal, după ce a analizat un astfel de device. Moxie Marlinspike zice că a descoperit o mulțime de vulnerabilități care pot fi exploatate cu ușurință. (Vice)

9. Facebook a trecut cu vederea o vulnerabilitate majoră, după ce raportul problemei a fost închis din greșeală, fără ca aceasta să fie rezolvată. Vulnerabilitatea permitea unui atacator să afle adresa de email asociată unui cont, chiar dacă această nu era publică. (Vice)

10. Realitatea virtuală oferă rezultate promițătoare în fizioterapie și ergoterapie, spun chiar cercetătorii și terapeuții care derulează programe de recuperare în care este implicată această tehnologie. Diversele jocuri și activități în medii virtuale dau rezultate în ameliorarea durerii și tratarea stresului post traumatic. (NY Times)

Ți-ar mai putea plăcea
Administrația pentru Alimente și Medicamente a SUA a decis să permită vânzarea fără rețetă a aparatelor auditive – Cronica de Tehnologie
Everyday Robots, subdivizie a Alphabet X, testează o flotă de peste 100 de prototipuri de roboți în cadrul propriilor clădiri de birouri – Cronica de Tehnologie