Grevă în transporturile aeriene și pe calea ferată din Italia în 5-7 iulie – Cronica de Turism

1. Italia va fi afectată de greve în transporturi în perioada 5-7 iulie. Astfel, o parte din personalul de la aeroporturile din Bologna (BLQ), Crotone (CRV), Roma Fiumicino (FCO), Milano Linate (LIN), Milano Lampensa (MXP) sau Veneția (VCE) vor fi în grevă vineri, 5 iulie, preponderent in intervalul orar 13:00 – 17:00. În plus, sindicatele muncitorilor de la cafea ferată au anunțat o grevă de 24 de ore de sâmbătă, 6 iulie, ora 19:00 până duminică, 7 iulie, ora 19:00, în regiunea Lombardia. Autoritățile locale au anunțat că, în cazul în care trenurile care circulă la aeroportul Milano Malpensa nu vor circula, vor fi introduse autobuze. (Crisis24, Trenord)

2. Operatorul aerian Aeroitalia va introduce ruta Bacău – Cuneo (Italia) începând din 4 august. Zborurile vor avea loc în fiecare zi de miercuri și duminică, iar prețurile încep de la 80 de euro pe sens. Cuneo este un oraș situat la circa 80 de kilometri de Torino. (Boarding Pass)

3. CFR Călători a anunțat că 12 trenuri vor avea opriri suplimentare în stația Bonțida în perioada 16-22 iulie, pentru a veni în sprijinul turiștilor care călătoresc la festivalul de muzică Electric Castle, programat la Bonțida în perioada 17-21 iulie. În plus, în 20-21 iulie va circula și un tren suplimentar R 4301 pe ruta Dej – Cluj-Napoca. (Club Feroviar)

4. Circulația feroviară pe segmentul Cluj-Napoca – Aghireș a fost închisă complet începând din 1 iulie până în 30 aprilie 2026. Segmentul face parte din traseul Cluj-Napoca – Oradea care a intrat într-un amplu proces de reabilitare la începutul anului. Pe traseul cu o lungime de 30 de kilometri care a fost închis vor circula 53 de autocare ale operatorilor feroviari CFR Călători, Interregional și Transferoviar. (Club Feroviar)

5. Compania aeriană Wizz Air va opera ruta Bacău – Roma Fiumicino începând din 29 octombrie. Pasagerii vor putea călători în zilele de marți, joi, sâmbătă și duminică, iar prețurile biletelor încep de la 129 lei pe sens. (Traveling Mag)

6. Barcelona va majora taxa turistică cu peste 20%, de la 3,25 euro la 4 euro pe zi, începând din 1 octombrie 2024. Pe lângă taxa turistică, călătorii plătesc și o taxă regională a cărei valoare variază în funcție de tipul de cazare: 1,7 euro pentru hotelurile de 4 stele, 2,25 euro pentru cazările de tip Airbnb și 3,5 euro pentru hotelurile de 5 stele. (Schengen Visa Info)

7. Emiratul Ras Al Khaimah din Emiratele Arabe Unite propune turiștilor care ajung în această perioadă o serie de activități în natură. Pe lista de opțiuni se numără cea mai lungă tiroliană din lume (Jebel Jais), cea mai lungă pistă de bob din regiune (Jais Sledder), înot cu cămile, golf pe timp de noapte la Al Hamra Golf Club sau diverse sporturi nautice. (Yalla Dubai)

8. Compania aeriană Fly Lili a anulat numeroase zboruri planificate în perioada următoare. Astfel, toate cele 5 zboruri operate de pe Aeroportul Brașov au fost anulate până în 15 iulie, în timp ce inaugurarea celor 5 zboruri de pe Aeroportul Sibiu a fost amânată pentru luna septembrie. (Boarding Pass)

9. Numeroase zboruri din Europa au avut întârzieri semnificative sau au fost anulate în ultima perioadă, iar Ryanair și numeroase companii aeriene afirmă că problemele sunt cauzate de serviciul de control al traficului aerian (Air Traffic Control). Una dintre explicații este că vara au loc numeroase zboruri charter spre destinații de vacanță, iar personalul ATC este insuficient pentru a gestiona corespunzător toate zborurile. (Ryanair)

10. Travelator propune o vacanță de o săptămână în Corfu pentru 151 de euro de persoană. Prețul include zbor dus-întors cu Ryanair pentru 59 de euro și 7 nopți de cazare în cameră dublă la Imerolia Studios pentru 185 de euro. Prețurile sunt valabile pentru 6-13 octombrie. (Travelator)

Ți-ar mai putea plăcea
Reducerea acordată studenților pentru biletele de tren crește de la 50% la 90% – Cronica de Turism
Noi rute aeriene din București spre Paris și Cracovia – Cronica de Turism