Google News promovează site-uri care preiau și rescriu știrile cu ajutorul AI-ului – Cronica de Tehnologie

1. Japonia va apela la tehnologie pentru a combate deficitul forței de muncă, care se așteaptă să ajungă la 11 milioane de oameni până în 2024. AI, avataruri și roboți vor fi folosiți în diverse sectoare industriale, precum agricultura și construcțiile. (FT)

2. China a importat anul trecut cu 14% mai multe echipamente pentru construirea cipurilor comparativ cu 2022, cheltuind aproape $40 de miliarde. În decembrie, importurile de echipamente de litografie din Olanda au crescut cu aproape 1.000% la $1.1 miliarde. (Bloomberg)

3. 52% din roboții pentru spațiile de depozitare folosiți la nivel global, adică 550.000, au fost produși în China. (Nikkei)

4. Dezvoltatorii open-source au părăsit în număr mare industria crypto – de la 29.600 la finele lui 2022, la finalului anului trecut mai erau activi 22.266 de dezvoltatori open-source. În același timp, numărul dezvoltatorilor activi pentru cel puțin doi ani în zona crypto a crescut cu aproape o treime. (Fortune)

5. Google News promovează site-uri care preiau și rescriu știrile cu ajutorul AI-ului, problemă observată deja și la Google Search. Google spune că încearcă să combată spam-ul, dar nu face o diferență între conținutul scris de oameni și cel generat de AI. (404media)

6. Europenii vor putea decupla Instagram de la Facebook, anunță Meta, înainte de intrarea în vigoare a legislației pentru piețe digitale. La fel, unele servicii Facebook, precum Messenger, Marketplace și Gaming, vor putea fi folosite fără un cont Facebook. (News.ro)

7. La fel ca Apple, Samsung încearcă să dezvolte tehnologii noninvazive pentru monitorizarea glucozei și măsurarea tensiunii arteriale. Aceste funcții ar urma să fie integrate în diverse produse ale companiei, precum un inel smart, aflat acum în lucru. (Bloomberg)

8. Apple a lansat iOS 17.3. Principală noutate pe care această versiune o aduce este un instrument de blocare a accesului hoților, numit Stolen Device Protection. Acesta necesită autentificare biometrică (în locul codului) pentru acțiunile importante asupra contului și introduce o perioadă de așteptare de o oră înainte ca anumite informații să poată fi modificate. (News.ro)

9. Cu două săptămâni timp înainte de lansarea căștii Vision Pro, există doar puțin peste 150 de aplicații native pentru aceasta. Netflix, YouTube și Spotify, au anunțat deja că nu vor dezvolta aplicații native pentru casca Apple, care poate rula, însă, aplicații de iPhone și iPad. (Profit.ro)

10. Riot Games va disponibiliza 530 de oameni, adică 11% din forța de muncă. Dezvoltatorul de jocuri deținut de Tencent spune că disponibilizările nu sunt făcute pentru a mulțumi acționarii, ci reprezintă o necesitate, după ce, numărul de angajați s-a dublat în ultimii ani, iar compania desfășoară prea multe proiecte. (Bloomberg)

Ți-ar mai putea plăcea
Montana a devenit primul stat american care interzice folosirea TikTok – Cronica de Tehnologie
Nvidia a prezentat un procesor bazat pe Arm, pentru rețelele neuronale de mare anvergură – Cronica de Tehnologie