Google a lansat Android 11 – Cronica de Tehnologie
1. Alături de Xbox Series X, va exista și un Xbox Series S, care va fi cel mai mic Xbox de până acum, spun cei de la Microsoft. Series S va fi lansat pe 10 noiembrie și va costa $299. Cel mai probabil, va fi o consolă mai puțin puternică decât Series X, care nu va duce foarte bine jocurile 4K. (Profit.ro)
2. Apple va organiza un eveniment virtual pe 15 septembrie, însă nu a anunțat ce noutăți vor fi prezentate cu această ocazie. Se pare că iPhone 12 va fi prezentat la un alt eveniment, care ar urma să fie organizat în luna octombrie. În schimb, pe 15 septembrie ar putea fi prezentat un nou Apple Watch. (News.ro)
3. Google a lansat Android 11, un update care nu vine cu noutăți entuziasmante, însă schimbă câteva aspecte punctuale, atât de ordin tehnic, cât și grafic. Cea mai vizibilă schimbare va fi modul în care vor fi grupate notificările, cu un mai mare accent pe mesaje și în special pe oamenii de la care vin mesajele. Remarcabil este că, în primul val de instalări OTA, pe lângă seria Pixel, se vor afla și anumite modele produse de OnePlus, Xiaomi, Oppo și Realme. (Profit.ro)
4. Apple vrea daune de la Epic pentru încălcarea clauzelor contractuale. În cererea depusă în instanță, Apple spune că Epic pozează într-un Robin Hood, dar în realitate este o companie care valorează mai multe miliarde de dolari și nu vrea să plătească pentru valoarea pe care i-a oferit-o App Store. Conform Apple, Epic a câștigat până acum prin intermediul App Store peste $600 milioane. (Profit.ro)
5. Samsung a câștigat un contract cu Verizon în valoare de $6.6 miliarde, prin care urmează să furnizeze soluții 5G. Coreeni, care profită astfel de interdicția primită de Huawei, încearcă să concureze cu Ericsson și Nokia pe piața soluțiilor de telecomunicații. (Bloomberg)
6. Google lansează Orion WiFi, un serviciu care-și propune să intermedieze închirierea rețelelor wifi publice de către operatori. Un operator care are nevoie de un semnal mai bun într-o anumită zonă, poate închiria temporar accesul la rețeaua wireless a unui mall sau supermarket. (9to5Google)
7. Virtual Kitchen, un startup înființat doi foști executivi Uber, primește o finanțare de $20 milioane, într-o rundă condusă de Founders Fund. Virtual Kitchen ajută restaurantele să facă livrări și concurează cu Cloud Kitchens, a fostului șef Uber Travis Kalanick. (CNBC)
8. Microsoft pregătește un nou laptop din seria Surface, cu ecran de 12,5 inch și mai ieftin decât modelele anterioare. Pentru $500 – $600, acesta va avea dotări modeste, precum un Core i5, 4GB RAM și un spațiu de stocare de numai 64GB. (Windows Central)
9. Platforma indiană de elearning Byju’s atrage o finanțare de $500 milioane de la Silver Lake. Byju este evaluat acum la nu mai puțin de $10.8 miliarde. (TechCrunch)
10. Vitezele 5G nu sunt la nivelul promis, arată un studiu care a vizat 26 de orașe din SUA. Ba chiar, în cazul AT&T, 5G este mai lent, per ansamblu, decât 4G. Asta și pentru că, în ultima vreme, vitezele 4G s-au îmbunătățit. (PCMag)