Google a implementat modelul lingvistic Gemini Nano pe smartphone-urile Pixel 8 și Pixel 8a – Cronica de Tehnologie

1. Guvernul brazilian a contractat OpenAI pentru accelerarea examinării proceselor, încercând să reducă, astfel, cheltuielile judiciare. AI-ul companiei americane va semnala guvernului când este necesar să acționeze înaintea deciziei finale, evidențiind tendințele și opțiunile. (Reuters)

2. Nvidia a acaparat anul trecut 98% din piața plăcilor video pentru centrele de date, livrând 3,76 milioane de unități. Față de 2022, compania a livrat cu peste 1 milion de plăci video mai mult. (HPC)

3. Apple ID se va numi Apple Account odată cu trecerea la iOS 18. Schimbarea are rolul de a oferi o experiență consistentă de logare la nivelul tuturor dispozitivelor companiei și nu implică modificări de substanță. (Profit.ro)

4. Google a implementat modelul lingvistic Gemini Nano pe smartphone-urile Pixel 8 și Pixel 8a. Noutatea face parte din cel mai recent pachet de update-uri, care mai aduce, printre altele, suport pentru Display Port, HDR+ îmbunătățit pentru Pixel 6 și „car crash detection” pentru Pixel Watch 2. (TechCrunch)

5. Elon Musk a renunțat la procesul intentat Open AI și celor doi co-fondatori ai companiei. Un judecător din San Francisco trebuia astăzi să decidă dacă procesul poate sau nu să meargă mai departe, după ce Sam Altman și Greg Brockman au cerut respingerea acestuia. (CNBC)

6. GM investește alte $850 de milioane în Cruise. Investiția va acoperi cheltuielile de operare ale startup-ului, în timp ce acesta încearcă, încet, să reia testarea mașinilor sale autonome. (The Verge)

7. Microsoft va elimina opțiunea GPT Builder din Copilot Pro pe 10 iulie, la doar trei luni după anunțarea acesteia. Compania nu a oferit un motiv pentru această decizie, dar spune că va suporta în continuare GPT Builder pentru enterprise. (XDA)

8. Spotify va oferi sunet lossless, ca extraopțiune, cândva anul acesta. Pentru $5 dolari în plus pe lună (Statele Unite), utilizatorii vor beneficia de un sunet superior și alte câteva facilități ce vizează crearea playlist-urilor și gestionarea bibliotecii de conținut. Apple Music și Amazon Music dispun de sunet lossless încă din urmă cu trei ani, fără costuri suplimentare. (Bloomberg)

9. Google TV se pregătește să introducă reclame în cadrul celor peste 125 de posturi TV gratuite pe care le difuzează. Pentru a atrage advertiserii, compania spune că avea deja de anul trecut peste 20 milioane de dispozitive active lunar cu Google TV și Android TV. (The Verge)

10. Samsung își unifică cele două centre de cercetare în domeniul inteligenței artificiale din Toronto și California, pentru a le îmbunătăți funcționarea. Acestea vor fi conduse de Murat Akbacak, un fost fost executiv Apple implicat în dezvoltarea Siri. (Bloomberg)

Ți-ar mai putea plăcea
Fluxurile de monede virtuale au ajuns la un nivel record, de $4,5 miliarde, în primul trimestru al anului – Cronica de Tehnologie
Google va șterge istoricul de localizare al celor care vizitează clinici de avort – Cronica de Tehnologie