Goldman Sachs, amenzi de $5 miliarde – Cronica de Business

1. Banca americană Goldman Sachs va plăti amenzi și penalități în valoare de $5 miliarde mai multor guverne – printre care SUA, Marea Britanie și Hong Kong – pentru a închide un dosar de corupție cu privire la subsidiara sa din Malaezia. (BBC)

2. Volumul pieţei berii în 2019 s-a menţinut la nivelul anului anterior, cu creştere uşoară de 0,4% în volum, ajungând la 16,7 milioane hectolitri, potrivit datelor Asociaţiei Berarii României, care arată că România este a şaptea piaţă de bere din Europa. Peste 97% din berea consumată în România este produsă local şi 50% din ingrediente provin din ţară. (News.ro)

3. Producătorul american de îmbrăcăminte Gap ia în considerare închiderea tuturor celor 129 de magazine pe care le deține în Europa, pentru a se concentra pe online, compania fiind puternic afectată de actuala criză. (The Guardian)

4. Producătorul american de automobile electrice și energie regenerabilă Tesla a obținut un profit net de $331 milioane de dolari, la venituri de $8,77 miliarde în al treilea trimestru. Este pentru al cincilea trimestru consecutiv în care Tesla a raportat profit. (Profit.ro)

5. Cifra de afaceri a companiei American Airlines a scăzut cu 73% în al treilea trimestru față de perioada similară din 2019, până la valoarea de $3,17 miliarde. Operatorul aerian a înregistrat o pierdere de $2,4 miliarde în aceeași perioadă. (CNBC)

6. Quibi, un important startup american de conținut video pentru tineri, care a convins investitorii să-i dea finanțări de $1,8 miliarde, și-a anunțat închierea după numai jumătate de an de funcționare. (Startup Cafe)

7. Rețeaua de magazine Agroland, deținută de antreprenorul Horia Cardoș din Timișoara, a preluat activitatea platformei Avicola Mihăilești, producător de ouă de consum și pui de o zi, care include șase ferme, aflate pe o suprafață de 30 ha, în județul Giurgiu. (Profit.ro)

Ți-ar mai putea plăcea
Acțiunile UiPath au scăzut cu peste 7% după anunțarea rezultatelor financiare pe trimestrul 2 – Cronica de Business
Deficitul bugetar în 2020, 9,79% din PIB – Cronica de Business