Gazprom a generat un profit record în România la incasari încasări triple – Cronica de Business

1. WIEE România, subsidiara locală a gigantului rus de stat producător de gaze naturale Gazprom, al doilea importator și revânzător de gaze rusești din România ca volum și încasări în 2021, și-a majorat anul trecut de 5 ori profitul net comparativ cu 2020, de la 9,28 milioane lei la 46,19 milioane lei. (Profit.ro)

2. Aramco, cea mai mare companie petrolieră din lume, a depășit Apple și a devenit cea mai valoroasă companie globală, raportat la capitalizarea pe bursă. Aramco valorează ~ $2430 miliarde, detronând Apple pentru prima oară din 2020, în timp ce producătorul iPhone-urilor valorează ~ $2370. (Bloomberg)

3. Toți cei trei indici ai bursei americane au închis sesiunea în scădere, Dow Jones Industrial fiind la la cincea zi de minus. Nasdaq a pierdut 3,2%, S&P 500 1,6%, iar Dow Jones 1%. (WSJ)

4. Datele publicate de DRPCIV la începutul lunii, privind înmatriculările de autoturisme din România, în primele patru luni ale anului, au fost detaliate acum și relevă că cel mai mare avans din acest an, conform APIA, este înregistrat la vehiculele electrificate, respectiv hibrid și full electric, care au crescut față de perioada similară din 2021, cu 131%, pe o piață care acrescut cu 36%. La polul opus se află motorizările diesel, care pierd tot mai mult teren, ajungând la doar 15,3% din piață, cu mai bine de 10 puncte procentuale în minus față de anul trecut. (Profit.ro)

Din Cronica serii: Rata inflaţiei din România a urcat la 13,8 % în aprilie, conform datelor transmise miercuri de INS. În martie, rata inflaţiei a trecut de pragul de 10%, ajungând la 10,2%. Cel mai mult au crescut preţurile la gaze, cu 85,27% faţă de aprilie 2021 şi cu 22,24% faţă de decembrie 2021. (News.ro)

5. Guvernul va aloca 300 de milioane de lei pentru ajutorul acordat transportatorilor pentru compensarea creşterii preţurilor la combustibil, urmând ca acesta să fie limitat la 400.000 de euro pentru fiecare firmă, a anunţat purtătorul de cuvânt al Executivului. (News.ro)

6. Tesla a oprit cea mai mare parte a producției la fabrica sa din Shanghai din cauza problemelor cu stocurile pieselor pentru vehiculele sale electrice, potrivit unui memoriu intern. Marți, fabrica a produs mai puțin de 200 de mașini. (Reuters)

7. Instacart, cea mai mare platformă online din SUA pentru livrare produse de băcănie, a depus documentele pentru listarea pe bursă. Nu au fost oferite alte detalii despre evaluarea la care se va face listarea. În martie, compania a anunțat că-și reducere evaluarea cu 40%, până la $24 de miliarde. (Bloomberg)

8. Piața auto din Rusia, fără vehiculele comerciale, a scăzut cu 78,5%, ritm anual, în aprilie. (Link in rusa)

Din Cronica diminetii: Bulgaria urmează să adopte moneda unică europeană euro la 1 ianuarie 2024, ”aşa cum a decis Guvernul anterior”, au anunţat vicepremierul Asen Vasilev, totodată ministru al Finanţelor, şi ministrul Inovaţiei, Daniel Lorer. Planul adoptării monedei unice europene – imediat, fără o perioadă de tranziţie – a fost anunţat în iunie 2021 de către Banca Naţională a Bulgariei şi Ministerul Finanţelor. (News.ro)

9. Cotația Bitcoin-ului continua să scadă, coborând sub $29000, în condițiile în care întreaga piață a criptomonedelor înregistrează minusuri importante. (CNBC)

10. Brian Armstrong, CEO-ul Coinbase, cel mai mare criptoexchange din SUA, listat pe bursă, a declarat că nu există un risc de faliment al companiei, după ce rezultatele din primul trimestru au fost sub așteptări și în condițiile în care întreaga piață de criptomonede a pierdut $800 miliarde din valoare. Acțiunile Coinbase au scăzut cu 16% după anunțarea rezultatelor. (Bloomberg). Averea lui Armstrong, fondatorul Coinbase, a scăzut de la $13,7 miliarde, cât era în noiembrie anul trecut, la aproximativ $8 miliarde în martie, pentru ca acum să ajungă la $2,2 miliarde. (Bloomberg)

Ți-ar mai putea plăcea
Elon Musk va cheltui $30 miliarde pe rețeaua sa de sateliți – Cronica de Business
Amazon ar putea prelua studioul de filme MGM – Cronica de Business