FT: Rusia şi-a antrenat marina pentru a ţinti obiective din interiorul Europei, inclusiv din România, cu rachete cu capacitate nucleară într-un potenţial conflict cu NATO – Cronica serii

1. Pensiile din România vor fi indexate cu inflația la începutul anului viitor, arată surse politice. Astfel, pensiile vor fi majorate cu 10,4%, conform indicatorului furnizat de Institutul Național de Statistică. (Economedia)

2. Investițiile directe ale nerezidenților în România au însumat, în primele șase luni ale acestui an, 3,219 miliarde euro, în creștere cu 14,92% față de cele 2,801 miliarde euro din perioada similară a anului trecut, informează Banca Națională a României. (Profit.ro)

3. Rusia şi-a antrenat marina pentru a ţinti obiective din interiorul Europei, inclusiv din România, cu rachete cu capacitate nucleară într-un potenţial conflict cu NATO, potrivit unor dosare secrete văzute de Financial Times. (News.ro)

4. În perioada ianuarie – iunie 2024, datoria externă totală a României a crescut cu 6,774 miliarde euro, până la 176,857 miliarde euro, de la 170,083 miliarde euro la 31 decembrie 2023, arată datele Băncii Naționale a României. (Profit.ro)

5. Numărul de locuințe vândute în capitală în luna iulie a fost cu 19% mai mare comparativ cu luna similară a anului trecut, respectiv de 4.521 de unități, compartiv cu 3.782 unități, potrivit datelor furnizate de Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară. (Profit.ro)

Din Cronica de Tehnologie: Cel puțin opt state americane au adoptat anul acesta, până acum, regulamente prin care este limitată folosirea telefoanelor în timpul programului. Principala îngrijorare a administratorilor vine din faptul că telefoanele au fost folosite pentru a intimida, exploata sexual și a distribui videoclipuri cu atacuri fizice. (NY Times)

6. Contul curent al balanței de plăți a înregistrat, în perioada ianuarie – iunie 2024, un deficit de 12,176 miliarde euro, în creștere cu 33,99% comparativ cu deficitul de 9,087 miliarde euro din perioada similară a anului trecut, informează Banca Națională a României. (Profit.ro)

7. Vânzările globale de vehicule complet electrice și plug-in hybrid au crescut cu 21% în iulie, datorită celei mai puternice creșteri din China din acest an și în ciuda scăderii cererii în Europa, a declarat luni firma de cercetare de piață Rho Motion. (G4Media)

8. Populația britanică ar vota cu o marjă considerabilă pentru a se alătura din nou Uniunii Europene dacă ar avea loc un nou referendum, potrivit unui sondaj național. (Politico)

9. Numai un acord de încetare a focului în Fâșia Gaza, rezultat în urma discuțiilor la care Iranul speră să se ajungă în această săptămână, ar putea împiedica Teheranul să ia măsuri de represalii directe împotriva Israelului pentru asasinarea liderului Hamas, Ismail Haniyeh, pe teritoriul său, au declarat trei înalți oficiali iranieni. (Hotnews)

10. Bruxelles-ul și-a acuzat comisarul pentru piața internă după ce acesta i-a trimis o scrisoare lui Elon Musk prin care-l amenință cu pedepse dacă se va constata că pe rețeaua de socializare X va fi publicat conținut ce expune cetățenii UE la riscul de „vătămare gravă”. Thierry Breton, comisarul francez, a postat scrisoarea de avertizare pe X, platforma deținută de Musk, cu câteva ore înainte ca miliardarul să-l intervieveze pe Donald Trump. Azi, Comisia Europeană a negat că Breton avea aprobarea președintei Comisiei, Ursula von der Leyen, pentru a trimite scrisoarea. (FT)

Ți-ar mai putea plăcea
Secretar de stat în Ministerul Sănătății: Două săptămâni de carantină ar face minuni. Cîţu: Nu va exista un lockdown general – Cronica serii
Ciolacu: Propunerea României pentru funcţia de comisar european este Roxana Mînzatu – Cronica serii