Fostul preşedinte al Curţii Constituţionale: Orice om afectat de supraimpozitarea contractelor part-time se poate adresa instanţei de judecată – Cronica dimineții

1. Datoria administrației publice (datoria guvernamentală) a crescut, în mai 2022, la 614,338 miliarde de lei, de la 602,871 miliarde de lei, în luna precedentă, conform datelor centralizate de Ministerul Finanțelor. Raportat la PIB, datoria guvernamentală s-a majorat la 50%, de la 49,2% cât era la sfârșitul lunii aprilie. (Profit.ro)

2. Fostul preşedinte al Curţii Constituţionale Augustin Zegrean este de părere că orice om afectat de supraimpozitarea contractelor part-time se poate adresa instanţei de judecată. El a precizat că această ordonanţă este o încălcare a libertăţii muncii şi că nu este normal ca un om care lucrează două ore să plătească taxe egale cu un alt om care lucrează opt ore. (News.ro)

3. România a construit până în prezent 10,8 din cei 429 de kilometri de autostradă cât și-a propus prin PNRR, pentru următorii câțiva ani. Pentru alți 50 de kilometri a început recent execuția, în timp ce sunt blocați din cauza birocrației din domeniul achizițiilor. (EuropaLibera)

4. Guvernul Ungariei nu va mai lansa în următorii doi ani noi investiții transfrontaliere, în regiunile locuite de maghiari, printre care și Transilvania, deoarece Budapesta se concentrează pe finalizarea celor deja începute. Decizia vine într-un moment economic dificil pentru Ungaria, confruntată cu o penurie de carburanți, cu inflație galopantă și devalorizarea rapidă a forintului. (G4Media)

5. Volodimir Demcenko, un regizor ucrainean de film ajuns soldat, spune că, în pofida declarațiilor optimiste, luptele din estul Ucrainei continuă în aceeași notă, cu progrese lente dar constante ale forțelor armate ruse. Militarul ucrainean afirmă însă că acest lucru nu reprezintă o tragedie, ci doar un „adevăr al vieții”. El spune că din interiorul luptelor situația se vede ca un roller coaster: „Uraa! Distrugem depozite de muniție rusești în fiecare zi; oh nu! Au omorât prizonerii noștri!; Uraa! Le-am distrus baza aeriană!; oh, nu! încă un alt sat sau oraș ne-a fost luat”. (Hotnews)

6. Noua generație de vaccin împotriva COVID-19, dezvoltată de Moderna, care țintește atât variantă Omicron, cât și tulpina originală a coronavirusului, a fost aprobată pentru utilizare la adulți în Marea Britanie. Nicio altă țară nu a aprobat folosirea acestui vaccin. (WSJ)

7. Cancelarul german Olaf Scholz a declarat că, deși există loc pentru o dezbatere la nivel european cu privire la interzicerea turiștilor ruși, este important să nu se îngreuneze viața opozanților Kremlinului pentru a fugi din Rusia. (Hotnews)

8. Pentru a putea gestiona îmbarcările, Aeroportul Heathrow din Londra a extins limita privind numărul de plecări ale pasagerilor, până la sfârşitul lunii octombrie. Aeroportul londonez a limitat, luna trecută, numărul zilnic de pasageri la 100.000. (CNBC)

9. Agenții Poliției de Frontieră au efectuat aproximativ 1,82 milioane de arestări la granița de sud a Statelor Unite, în anul fiscal 2022, care a început în octombrie. Este al doilea an sub administrația Biden în care arestările au atins un nivel record. (WSJ)

10. David Popovici a reuşit încă un rezultat excepţional, după ce a căştigat, luni, medalia de aur în proba de 200 metri liber, la Campionatele Europene de Nataţie de la Roma.

Fotografia dimineții – Copilul din Mosul, Irak, este fotografia anului la un concurs organizat pentru fotografii realizate cu iPhone-ul. Antonio Denti/IPPAWARDS:

Ți-ar mai putea plăcea
Ministrul Apărării a declarat că reintroducerea serviciului militar obligatoriu în România este exclusă – Cronica dimineții
Traficul la metrou a crescut cu aproape 15% în primele șase luni din acest an – Cronica dimineții