Florin Cîţu refuză să demisioneze din funcţia de președinte PNL – Cronica dimineții
1. Premierul Nicolae Ciucă a anunţat, joi seară, îndeplinirea obiectivelor din PNRR care trebuiau realizate în primul trimestru al anului şi afirmă că a fost un efort de echipă. Potrivit acestuia, activitatea va continua în acelaşi ritm susţinut pentru a valorifica cele aproape 30 de miliarde de euro. (News.ro)
2. Liderii PNL au discutat, joi, la Vila Lac, cu preşedintele partidului, Florin Cîţu, care le-a transmis că nu demisionează din funcţie. În acest caz, vineri se va convoca Biroul Permanent Naţional, care include şi toţi liderii de filiale, iar duminică va avea loc Consiliul Naţional, forul care va convoca Congresul extraordinar al partidului, au precizat surse liberale. (News.ro)
3. De astăzi este aplicată o nouă valoare a indicatorului de referință pentru creditele acordate consumatorilor (IRCC), calculată încă din ultimul trimestru al anului trecut. Totodată, unii debitori vor plăti rate majorate ca urmare a creșterii chiar mai accelerate a ROBOR în primele trei luni din acest an. Dobânzile urmează să crească din nou, din iulie. (Profit.ro)
4. Administraţia Fondului pentru Mediu anunţă că, vineri, de la ora 10.00, începe a treia sesiune de înscriere pentru Programele Rabla Clasic şi Rabla Plus pentru persoane juridice. (News.ro)
5. În discursul video de joi noapte al președintelui Zelensky, acesta a admis existența unor trădători în aparatul propriu. El a anunțat că a concediat doi membri de rang înalt ai serviciului de securitate națională ucraineană pe motiv că sunt „trădători”. (Hotnews)
Din Cronica Sportivă: România va întâlni Slovacia în Grupa Mondială I a Cupei Davis, s-a stabilit în urma tragerii la sorţi care a avut loc joi. Meciul va avea loc în deplasare, în 16-17 septembrie 2022 sau 17-18 septembrie 2022. Echipa care va câştiga acest meci va juca în Calificările 2023 pentru turneul final al Cupei Davis, iar învinsa va retrograda din Grupa Mondială.
6. Agenţi din cadrul Agenţiei de Securitate Naţională (DANS), serviciul de contraspionaj al Bulgariei, sunt suspectaţi că transmit informaţii Rusiei, iar procuratura a iniţiat joi o operaţiune pentru descoperirea acestora, relatează presa bulgară. (Digi24)
7. Oamenii de știință au publicat joi primul genom uman complet, completând golurile rămase după eforturile anterioare. Atingerea acestui obiectiv relevă noi promisiuni în căutarea de indicii cu privire la mutațiile care cauzează boli și variația genetică în rândul celor aproape 8 miliarde de oameni care populează planeta. (Reuters)
8. Două noi studii, realizate în Brazilia și Suedia, relevă faptul că vaccinurile împotriva Covid-19 conferă o protecție sporită persoanelor care au trecut prin boală. (TheGuardian)
9. Începând de azi, Japonia reduce vârsta oficială la care adolescenții sunt considerați adulți, de la 20 de ani, la 18 ani. Japonia are una dintre cele mai îmbătrânite populații din lume. (Bloomberg)
10. Ministrul Mediului, Tánczos Barna, a declarat, joi, la Hunedoara, că anul trecut şi anul acesta, Guvernul a alocat 34 milioane de lei pentru finalizarea unei lucrări de construire a unui baraj care a început în urmă cu 36 de ani. Este vorba despre barajului Mihăileni, de pe râul Crişul Alb. (News.ro)
Fotografia dimineții – Președintele francez Emmanuel Macron salutat de un suporter la Dijon. Luna aceasta vor avea loc alegeri prezidențiale în Franța. Ludovic Marin/AFP/Getty Images: