Finala Ligii Campionilor ar putea fi mutată de la Sankt Petersburg la Londra – Cronica Sportivă
1. Comitetul Executiv al FRF, întrunit marţi, a stabilit pentru data de 12 aprilie organizarea Adunării Generale pentru alegeri. Singurul candidat pentru funcţia de preşedinte este în acest moment actualul conducător al forului, Răzvan Burleanu. News.ro Burleanu nu a exclus posibilitatea de a rămâne la conducerea FRF şi după 2026, când îi expiră al treilea mandat de preşedinte, ultimul conform prevederilor actuale ale statutului federaţiei. News.ro
2. Preşedintele FRF, Răzvan Burleanu, a declarat, marţi, că reţinerea unor sume din drepturile TV care să asigure plata salariilor jucătorilor nu este o soluţie pentru a evita situaţiile în care cluburile nu îşi pot plăti fotbaliştii, federaţia propunând, printre altele, introducerea unui plafon salarial în Liga I, ca un procent din total venituri. News.ro
3. Preşedintele FRF, Răzvan Burleanu, a anunţat, marţi, înfiinţarea Ligii de Tineret, competiţie care va înlocui din vară Liga Elitelor under 19. News.ro
4. Jaqueline Cristian, locul 71 WTA, a abandonat, marţi, meciul cu rusoaica Daria Kasatkina, locul 28 WTA, din turul al doilea al Qatar Open de la Doha. La scorul de 6-2, 2-2, 15-15, pentru româncă, pe serviciul ei, după 55 de minute de joc, Cristian a fost prinsă în centrul terenului de o minge înaltă trimisă de Kasatkina în diagonală. Jaqueline s-a întors să urmărească mingea, care a ieşit în aut până la urmă, sportiva a scos un strigăt de durere şi s-a prăbuşit pe teren. Problema suferită este la genunchiul drept. News.ro
5. LPF a anunţat programul ultimelor două etape din sezonul regulat al Ligii 1 Casa Pariurilor. În etapa a XXX-a, meciul CFR Cluj – Dinamo se joacă la 6 martie. News.ro
6. Universitatea Craiova anunţă că, în 26 martie 2022, vor avea loc alegerile pentru desemnarea preşedintelui clubului, persoană care va conduce din punct de vedere managerial destinele grupării oltene. News.ro
7. Tehnicianul spaniol Guillermo Naranjo Hernandez (44 de ani) este noul antrenor al echipei naţionale de volei feminin a României. El a semnat un contract valabil pe un an cu posibilitate de prelungire. News.ro
8. Echipa masculină de handbal Minaur Baia Mare va evolua în sferturile de finală ale European Cup cu formaţia rusă HC Victor Stavropol. Minaur Baia Mare va juca turul în Rusia, la 26 martie. Returul este programat o săptămână mai târziu. News.ro
9. Campioana României la polo, Steaua Bucureşti, a fost învinsă marţi, pe teren propriu, de formaţia germană Spandau 04 Berlin, scor 16-5, în Grupa B a Ligii Campionilor.News.ro
10. Pisa a remizat, marţi, pe teren propriu, scor 0-0, cu Parma, într-un meci din etapa a XXV-a a campionatului italian Serie B. La Pisa au jucat din primul minut mijlocaşul Marius Marin şi atacantul George Puşcaş. Marin a rămas pe teren tot meciul şi a primit un cartonaş galben, în minutul 78. Puşcaş a fost schimbat în minutul 82 cu Gaetano Masucci. La Parma, jucătorul de bandă Dennis Man a evoluat pe întreaga durată a partidei. După acest rezultat, Pisa rămâne pe locul 3, de semifinale de play-off pentru promovare, cu 46 de puncte, la egalitate cu Lecce (un joc mai puţin), de pe primul loc, şi cu Cremonese, de pe locul 2. Primele două poziţii asigură promovarea directă în Serie A. Parma este pe locul 14, cu 29 de puncte.
11. Al Sharjah, echipă antrenată de Cosmin Olăroiu în Emiratele Arabe Unite, s-a calificat în finala Cupei Preşedintelui, după ce a învins, marţi, pe teren propriu, cu scorul de 3-2 (0-0), pe Al Wasl, în manşa a doua a semifinalelor. Gazdele au revenit de la scorul de 0-2 (Gilberto ’52-p, Haboush ’57), prin golurile marcate de Camara ’77, Caio ’90, ’90+2. A doua finalistă este Al Wahda, care a remizat, scor 2-2, în deplasare, cu Bani Yas, formaţia pregătită de Daniel Isăilă. În tur, Al Wahda s-a impus cu 4-1.
12. Finala Ligii Campionilor, programată la 28 mai, ar putea fi mutată de la Sankt Petersburg la Londra. UEFA urmăreşte cu atenţie situaţia din Ucraina şi este pregătită să elaboreze un plan de urgenţă, dacă este necesar. Potrivit presei britanice, dacă se renunţă la disputarea finalei pe Gazprom Arena din Sankt Petersburg, varianta de înlocuire ar fi Stadionul Wembley din Londra.
13. Villarreal a remizat, marţi, pe teren propriu, scor 1-1 (0-1), cu Juventus, în manşa I a optimilor de finală ale Ligii Campionilor. Într-un alt meci, Chelsea a învins, pe teren propriu, cu scorul de 2-0 (1-0), pe Lille. Partidele retur vor avea loc la 16 martie. Miercuri, de la ora 22.00, sunt programate ultimele două jocuri din manşa I a optimilor de finală, Atletico Madrid – Manchester United şi Benfica Lisabona – Ajax Amsterdam. Manşa a doua a acestor întâlniri va avea loc la 15 martie. News.ro
14. Germanul Alexander Zverev s-a calificat în turul al doilea la turneul de la Acapulco, din Mexic, după ce s-a impus în cel mai târziu meci din istorie, încheiat la ora locală 04.55.Numărul 3 mondial l-a învins pe americanul Jenson Brooksby (47 mondial), după peste trei ore de joc, scor 3-6, 7-6 (10), 6-2. Acest meci va rămâne drept cel mai târziu din istorie, depăşindu-l pe cel încheiat la ora 04.34, între Lleyton Hewitt şi Marcos Baghdatis, la Australian Open, în 2008.
15. Rusoaica Anastasia Pavliucenkova, locul 13 WTA, finalistă la Roland Garros anul trecut, s-a accidentat la genunchi şi va sta departe de terenul de tenis timp de 10 săptămâni. News.ro
16. Jucătoarea franceză Caroline Garcia, locul 76 WTA, beneficiară a unui wild card, a fost învinsă, marţi, cu scorul de 6-2, 7-6 (3), de sportiva americană Cori Gauff, locul 23 WTA şi cap de serie numărul 14, în turul al doilea al Qatar Open. Gauff va evolua în optimi cu spaniola Paula Badosa, locul 4 WTA şi cap de serie numărul 3. În turul I, Garcia a întrecut-o, cu scorul de 6-4, 6-3, pe Simona Halep, locul 27 WTA. News.ro
17. Patinatoarea spaniolă Laura Barquero a fost testată pozitiv cu un steroid anabolizant la Jocurile Olimpice de iarnă de la Beijing, potrivit Agenţiei Internaţionale de Testare (ITA). Acesta este al patrulea test pozitiv de la Jocurile Olimpice recent încheiate, care au fost dominate de cazul patinatoarei ruse Kamila Valieva, în vârstă de 15 ani. News.ro
18. Antrenorul echipei AS Roma, Jose Mourinho, a fost suspendat pentru două meciuri şi amendat cu 20.000 de euro, după ce a fost eliminat de pe banca de rezerve la meciul cu Verona, scor 2-2, care a avut loc sâmbătă, în capitala Italiei, în etapa a XXVI-a a Serie A.News.ro
19. Jucătoarele echipei naţionale de fotbal a SUA au câştigat lupta cu federaţia naţională şi vor fi plătite la acelaşi nivel cu jucătorii selecţionatei masculine. News.ro
20. Christian Eriksen a jucat 80 de minute într-un amical împotriva echipei Glasgow Rangers. Danezul ar putea fi inclus în lotul echipei Brentford pentru meciul de sâmbătă cu Newcastle, din Premier League. News.ro
21. Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne a stabilit că gruparea Lille OSC este „responsabilă solidar” în cazul transferului din 2018 al jucătorului portughez Rafael Leao de la Sporting Lisabona. News.ro
22. Pele, legenda fotbalului brazilian, internat de opt zile pentru chimioterapie, va trebui să-şi prelungească şederea în spital din cauza unei infecţii a tractului urinar. News.ro
23. Programul transmisiunilor sportive de miercuri:
Atletico Madrid – Manchester United, Liga Campionilor (Digi Sport 1, Telekom Sport 1, Look Sport+) – 22.00;
Benfica Lisabona – Ajax Amsterdam, Liga Campionilor (Digi Sport 1, Telekom Sport 3, Look Sport) – 20.00;
Liverpool – Leeds United, Premier League (Eurosport 1) – 21.45;
Paula Badosa – Cori Gauff, WTA Doha (Digi Sport 2) – 13.00;
Jelena Ostapenko – Barbora Krejcikova, WTA Doha (Digi Sport 2) – 15.00;
Ons Jabeur – Tereza Martincova, WTA Doha (Digi Sport 2) – 16.30;
Arina Sabalenka – Jil Teichmann, WTA Doha (Digi Sport 2) – 18.00;
Garbine Muguruza – Madison Brengle, WTA Doha (Digi Sport 2) – 20.00;
Elise Mertens – Anett Kontaveit, WTA Doha (Digi Sport 4) – 14.30;
Jessica Pegula – Maria Sakkari, WTA Doha (Digi Sport 4) – 16.00;
Daria Kasatkina – Iga Swiatek, WTA Doha (Digi Sport 4) – 17.30;
WTA Guadalajara (Digi Sport 2/Digi Sport 4) – 00.00/22.00;
ATP Dubai (Eurosport 2) – 12.00;
CSM Volei Alba Blaj – Eczacibasi Dynavit Istanbul, Cupa CEV (Digi Sport 4) – 19.00;
SCM Politehnica Timişoara – HC Buzău, Cupa României la handbal masculin (TVR1) – 18.00;
CSM Vaslui – CSM Alexandria, Cupa României la handbal masculin (TVR2) – 16.00;
Kielce – HC Motor, EHF Champions League (Digi Sport 3, Telekom Sport 2, Look Sport 2) – 19.45;
Kiel – Montpellier, EHF Champions League (Digi Sport 3, Telekom Sport 2, Look Sport 2) – 21.45.