Filmul The Batman va fi disponibil pe HBO Max din 18 aprilie – Cronica de Divertisment
1. Animația “The Bad Guys” (“Băieții răi”) are astăzi premiera la cinema. Comedia de acțiune se bazează pe seria de cărți cu același nume și prezintă o echipă criminală de haiduci patrupezi pe cale să înfăptuiască cea mai provocatoare escrocherie de până acum: să devină cetățeni model.
2. Filmul românesc “#dogpoopgirl” este o satiră socială inspirat din primul caz de online shaming din istorie: în 2005, câinele unei femei își face nevoile pe podeaua unui vagon de metrou din Seoul. Femeia refuză să strângă mizeria, este fotografiată, iar incidentul este viralizat prin intermediul unui blog de opinie.
3. Documentarul românesc “Omul cu umbră” abordează modul în care funcționează Universitatea Naţională de Artă Teatrală și Cinematografică I.L. Caragiale din București (UNATC) în paralel cu protestele anti-corupţie care au avut loc în România în 2017.
4. Piesa de teatru “Casa de la țară” cu Maia Morgenstern în rolul principal are premiera în acest weekend la Teatrul Național din București. Piesa propune o complicată poveste de familie care naște multe întrebări și nu oferă nici un răspuns. Piesa va rula sâmbătă, 16 aprilie, și duminică, 17 aprilie, cu începere de la ora 19:00, iar prețurile biletelor sunt de 50 lei și 70 lei. (Teatrul Național)
5. Opera Națională București propune sâmbătă, 16 aprilie, de la ora 18:30, spectacolul “Elixirul dragostei”de Gaetano Donizetti, în regia lui Marco Gandini. Prețurile biletelor variază de la 15 lei la 110 lei. (Opera Națională București)
6. Cunoscuta trupa hip-hop Paraziții va susține sâmbătă, 16 aprilie, de la ora 20:00, un concert la /Form Space din Cluj-Napoca. Prețul unui bilet este de 69 lei. (IaBilet)
7. Filmul “The Batman” va fi disponibil pe platforma de streaming HBO Max începând din 18 aprilie, la numai 45 de zile de la lansarea în cinematografe. Producția regizată de Matt Reeves este considerată unul dintre cele mai bune filme ale seriei “Batman”. Rolul supereroului este interpretat de Robert Pattinson, iar acesta caută un criminal în serie pe nume Riddler care vizează elita orașului Gotham. Cercetările lui Batman îl conduc spre întâlniri cu personaje celebre din seria DC Comics precum Catwoman sau Pinguinul. (The Verge)
8. Noul serial “Roar”, cu Nicole Kidman printre actrițele principale, are astăzi premiera pe platforma Apple TV+. În cele 8 episoade ale sale, serialul spune povești ale unor femei care iau atitudini neașteptate în privința unor subiecte precum identitatea de gen sau independența, însă în același timp abordează și scenarii futuriste.
9. Organizatorii festivalului Jazz în the Park au anunțat că ediția din acest an va avea loc în perioada 1-4 septembrie în Parcul Etnografic Național Romulus Vuia din Cluj-Napoca. Printre artiștii confirmați deja se numără The Comet is Coming, Dhafer Youssef, Asaf Avidan, Amadou et Mariam, Yussef Dayes, Erik Truffaz Quartet, Teodora Enache-Brody, London Afrobeat Collective, Luiza Zan, Blazzajși Marta Popovici (RO). Prețul unui abonament este de 350 lei. (Jazz in the Park)
10. Trupa de teatru de balet Ukrainian Balet, alcătuită din artiști ucraineni care se aflau în diverse turnee la izbucnirea războiului din Ucraina, va oferi spectacolul de balet Giselle la Sala Palatului din București în 14 mai. Toate încasările obținute vor fi donate refugiaților, iar biletele au prețuri de 100 lei, 150 lei și 250 lei. (IaBilet)