Filmul SF Dune: Part Two are astăzi premiera la cinema – Cronica de Divertisment
1. Filmul SF „Dune: Part Two” („Dune: Partea II”) are astăzi premiera la cinema. Bazat pe a doua jumătate a primul roman din seria „Dune” scrisă de Frank Herbert, filmul explorează călătoria mitică a lui Paul Atreides în timp ce se asociază cu Chani și Fremen pentru a pune la cale răzbunarea împotriva conspiratorilor care i-au distrus familia. În fața alegerii între dragostea vieții sale și soarta Universului, el se străduiește să prevină un viitor teribil pe care doar el îl poate vedea.
2. Documentarul sportiv „Hai, România!” poate fi urmărit de astăzi la cinema și spune povestea celei mai intense perioade din fotbalul românesc: anii 1980-2000. Printre protagoniști se numără Gheorghe Hagi, Gheorghe Popescu, Ilie Dumitrescu, Bogdan Stelea sau Florin Prunea, care fac dezvăluiri în premieră și își spun trăirile așa cum nu le-au mai spus niciodată până acum.
3. Cei mici pot urmări la cinema animația „Dolphin Boy” („Prietenul meu, delfinul”), în care delfinul Snowball salvează un băiețel din valuri și apoi cresc împreună fără griji. Pacea acestei lumi vesele este distrusă ulterior de o caracatiță malefică.
4. Noul serial „Shogun” bazat pe romanul omonim scris de James Clavell este disponibil pe platforma de streaming Disney+. Acțiunea se petrece în Japonia anilor 1600, când lordul Yoshii Toranaga se luptă pentru viața sa în timp ce inamicii săi din Consiliul Regenților se coalizează împotriva lui. Șansele lui Toranaga cresc când căpitanul unei nave europene abandonată îi dezvăluie secrete care îl pot ajuta în lupta politică pentru ascensiune.
5. Mini-seria „The Regime” („Regimul”) cu Kate Winslet în rolul principal va avea premiera pe platforma de streaming HBO Max luni, 4 martie. Winslet o interpretează pe cancelara Elena Vernham în cadrul unui regim autoritar, care devine paranoică pe măsură ce își petrece tot timpul în palatul ei. Soldatul Herbert Zubak se transformă într-un confident care o determină pe Vernham să încerce să-și extindă puterea în cadrul regimului.
6. Filmul istoric „Napoleon”, care a fost disponibil pe marile ecrane, poate fi urmărit de astăzi pe platforma de streaming Apple TV+. Regizorul Ridley Scott descrie apariția și parcursul lui Napoleon Bonaparte începând cu metodele prin care a pus mâna pe tronul Franței. Cariera sa este analizată din perspectiva lui Josephine, soția și marea lui dragoste.
7. Serialul documentar „ARA San Juan: The Submarine that Disappeared” poate fi urmărit pe platforma de streaming Netflix începând de joi, 7 martie. Producția spune povestea submarinului argentinian ARA San Juan, care a dispărut brusc de pe radar în 15 noiembrie 2017 cu toți cei 44 de membri ai echipajului.
8. Noul serial „The Gentlemen” va avea premiera pe Netflix joi, 7 martie. Eddie Horniman moștenește fără voia sa de la tatăl său controlul unei organizații care face trafic cu marijuana. Pe măsură ce o serie de organizații rivale încearcă să preia părți din afacere, Horniman descoperă că îi place să lupte împotriva acestora pentru a păstra controlul asupra afacerii profitabile.
9. SkyShowTime a publicat primul trailer pentru noul serial „The Tattooist of Auschwitz”, care va avea premiera pe platformă în 7 iunie. Drama are la bază romanul omonim scris de Heather Morris și este inspirată din povestea reală a lui Lali și Gita Sokolov, care s-au întâlnit ca prizonieri ai lagărului de la Auschwitz în timpul celui de-al doilea Război Mondial. (SkyShowTime)
10. Platforma de streaming SkyShowTime a anunțat că planul actual Standard se va scumpi de la 4 euro pe lună la 6 euro pe lună sau de la 31 de euro pe an la 47 de euro pe an, iar noul său nume va fi Standard Plus. Schimbarea va intra în vigoare în 23 aprilie, când platforma va introduce și un plan cu reclame care va prelua numele Standard și va costa 4 euro pe lună sau 31 de euro pe an. (SkyShowTime)