Filmul Back in action cu Cameron Diaz și Jamie Foxx are astăzi premiera pe Netflix – Cronica de Divertisment
1. Drama „Bird” are astăzi premiera la cinema. Bailey este un copil de 12 ani care locuiește ilegal într-o casă din North Kent împreună cu tatăl ei divorțat și cu fratele ei mai mare. Într-o zi îl întâlnește pe Bird și, prin prisma dorinței de aventură, linia dintre realitate și magie devine tot mai subțire.
2. Filmul de aventuri „Paddington in Peru” („Paddington în Peru”) are de asemenea premiera la cinema și este dedicat în special copiilor. Ursulețul Paddington și familia Brown o vizitează pe mătușa Lucy care locuiește în Peru. Aceștia sunt atrași însă în pădurea tropicală amazoniană și în munții peruani.
3. Producția europeană a săptămânii pe marile ecrane este filmul maghiar „Hogyan tudnék élni nélküled?” („Cum aș putea trăi fără tine?”), în care o fată singură descoperă scrisori vechi ale părinților, ocazie cu care descoperă povești de viață care o inspiră.
4. Al doilea sezon al serialului „The Night Agent” va avea premiera pe platforma de streaming Netflix joi, 23 ianuarie. Peter și Rose caută un agent CIA acuzat că divulgă secrete, însă devin țintele unui agent de informații și ale unui criminal de război. Serialul are la bază un roman scris de Matthew Quirk.
5. Filmul de acțiune și comedie „Back in action” cu Cameron Diaz și Jamie Foxx în rolurile principale are astăzi premiera pe platforma de streaming Netflix. La câțiva ani după ce au renunțat la viața de spioni CIA pentru a-și întemeia o familie, Emily și Matt revin în lumea spionajului când identitatea le e dată în vileag.
6. Filmul „She Said” („Asta spune ea”) bazat pe cartea cu același nume scrisă de reporterii Jodi Kantor și Megan Twohey de la New York Times poate fi urmărit de astăzi pe platforma de streaming Max. Filmul prezintă investigația de presă care a expus abuzurile comise de producătorul Harvey Weinstein și care a declanșat mișcarea #MeToo în 2017.
7. Al doilea sezon al popularului serial „Severance” are astăzi premiera pe platforma de streaming Apple TV+. Adam Scott revine în rolul lui Mark Scout, liderul unei echipe la Lumon Industries, unde angajații au urmat o procedură chirurgicală specială în urma căreia și-au separat complet amintirile legate de locul de muncă de cele din viața personală.
8. Documentarul „Hostage 911” („Luare de ostatici”) va putea fi urmărit pe platforma de streaming Max începând de miercuri, 22 ianuarie. Producția beneficiază de imagini și înregistrări video reale din timpul unor negocieri reale cu pentru eliberarea unor ostatici. (Trailer)
9. Apple TV+ a publicat primul trailer pentru noul serial “Prime Target”, care va putea fi urmărit pe platformă din 22 ianuarie. Matematicianul Edward Brooks este pe punctul de a descoperi un pattern în numerele prime, însă în același timp realizează că un inamic încearcă să-i distrugă ideea, ceea ce îl conduce către un agent NSA.
10. SkyShowtime a publicat primul trailer pentru noul serial politic de spionaj The Agency (Agenția) cu Michael Fassbender, Jeffrey Wright, Jodie Turner-Smith și Richard Gere în rolurile principale. Producția îl prezintă pe Martian (Michael Fassbender), un agent secret CIA, căruia i se ordonă să renunțe la viața sub acoperire și să se întoarcă la secția din Londra. În momentul în care își întâlnește o iubită din trecut, între cei doi se reaprinde pasiunea.