Fauci: China trebuie să prezinte dosarele medicale a nouă persoane angajate ale laboratorului din Wuhan – Cronica dimineții

1. Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă a adoptat o hotărâre prin care a fost modificată lista statelor clasificate în cele trei zone (verde, galbenă, roşie), în conformitate cu incidenţa actualizată la nivel internaţional. Pe lista roşie sunt 23 de ţări, în timp ce numărul statelor aflate pe lista galbenă a scăzut la 24. Marea Britanie a trecut pe lista roşie, din cauza circulaţiei unei tulpini cu transmitere mai ridicată, iar Cipru, Croaţia şi Turcia se află printre statele intrate pe lista verde. (News.ro)

2. Principalul expert în boli infecțioase din Statele Unite, doctorul Anthony Fauci, a cerut Chinei să prezinte dosarele medicale a nouă persoane angajate ale laboratorului din Wuhan, ale căror afecțiuni ar putea oferi indicii vitale dacă COVID-19 a apărut pentru prima dată ca rezultat al unei scurgeri de laborator. (Profit.ro)

3. Aproape 400.000 de persoane din Marea Britanie raportează simptome post Covid-19 la cel puțin un an de la trecerea prin boală. Oboseală, dureri ale mușchilor sau dificultăți de concentrare sunt cele mai vehiculate simptome. (TheGuardian)

4. Călătorii străini care atestă că sunt vaccinaţi anti-Covid-19 cu schema completă cu unul dintre vaccinurile Pfizer, Moderna, AstraZeneca sau Janssen, precum şi cu vaccinurile chinezeşti Sinopharm şi Sinovac-Coronavac, vor putea intra fără restricţii în Spania începând de luni, 7 iunie, cu condiţia să fi trecut cel puţin 14 zile de la administrarea celei de-a doua doze de vaccin (sau doza unică în cazul vaccinului Janssen). (Hotnews)

Promo: Vineri, 4 iunie, a apărut noul număr al revistei pop culture Zile și Nopți, ediția de iunie. Este cea mai consistentă revistă, în istoria de peste 20 de ani Zile și Nopți. O revistă specială, tipărită în 220 de pagini, cu interviuri și subiecte exclusive din muzică, film, artă, food & drink, lifestyle, design și arhitectură. Revista conține și 4 suplimente: Bere Craft, Grătare, Înghețată, ialocFEST.ro Revista se distribuie gratuit în locații atent selecționate din București, Brașov, Cluj-Napoca, Iași și Timișoara.

5. Premierul canadian Justin Trudeau a criticat tăcerea Bisericii Catolice după ce s-au descoperit rămășițele a 215 copii aparținând populației native, care au decedat într-o instituție internat condusă de biserică între 1893 și 1969. (Reuters)

6. Angajații Apple resping propunerea CEO-ului Tim Cook de a reveni la birouri, trei zile pe săptămână, începând din septembrie. Într-un memoriu intern, o parte dintre aceștia cer companiei flexibilitate totală în ceea ce privește locul de unde vor lucra. (TheVerge)

7. Motorul de căutare Bing, deținut de Microsoft, a blocat rezultatele căutărilor, în taburile video și foto, pe un termen sensibil pentru autoritățile chineze, la 32 de ani de la aniversarea masacrului din piața Tiananmen. Compania și-a cerut scuze și a anunțat că lucrează să rezolve această problemă. (WSJ)

8. Serbia produce, de vineri, vaccinul rusesc anti-Covid Sputnik V. Producția se efectuează într-un laborator din Belgrad, conform președintelui țării, Aleksandar Vucici. Serbia este a treia ţară europeană care produce vaccinul rusesc, după Rusia și Belarus. (Digi24)

O știre din Cronica de Divertisment: Emma Stone interpretează rolul principal în “Cruella”, un film bazat pe personajul Cruella de Vil din romanul “101 Dalmațieni” scris de Dodie Smith. Acțiunea se petrece în Londra anilor 1970, când o tânără creatoare de modă devine obsedată de pielea dalmațienilor și se transformă treptat într-o legendă nemiloasă și terifiantă cunoscută drept Cruella de Vil. Cruella are premiera în acest weekend, în cinematografele din România.

9. Facebook a anunțat că suspendarea conturilor fostului președinte american Donald Trump va dura cel puțin doi ani, până în ianuarie 2023. Trump a catalogat decizia drept o formă de cenzură și o insultă pentru alegătorii săi. (Reuters)

10. Sorana Cîrstea, locul 54 WTA, s-a calificat în optimi la Roland Garros, după victoria cu rusoaica Daria Kasatkina, locul 37 WTA. Este a doua oară când Sorana ajunge în această fază la French Open. (News.ro)

Fotografia dimineții – Un urs Panda mănâncă o înghețată la o grădină zoologică din Beijing. Șipa Asia/Rex/Shutterstock:

Ți-ar mai putea plăcea
Secretarul general ONU: Urmează o iarnă a nemulțumirii mondiale – Cronica dimineții
Cronica diminetii – Amazon atinge o evaluare de $900 miliarde