Fast X, noul film din seria Fast and Furious, are astăzi premiera la cinema – Cronica de Divertisment
1. Premiera săptămânii în cinematografele din România este “Fast X” (“Furios și iute X”), al 10-lea film din cadrul francizei “Fast and Furious”. Dominic Toretto (interpretat de Vin Diesel) și familia lui devin ținta răzbunătorului fiu al lui Hernan Reyes, temutul traficant de droguri ucis de Luke Hobbs în filmul Fast Five din 2011. Pe lângă Diesel, din distribuție mai fac parte Michelle Rodriguez, Jason Momoa, Brie Larson, Charlize Theron sau Jason Statham.
2. Animația săptămânii la cinema este “Little Allan – The Human Antenna” (“Micul Allan – O aventură extraterestră”), în care un băiat de 11 ani este salvat de o fată venită din spațiu care are de pregătit pentru școală un proiect despre pământeni. Treptat, fata începe să se adapteze pe Pământ și devine fascinată de viața băiatului.
3. La 30 de ani de la apariție, “E pericoloso sporgersi”, filmul de debut al regizorului Nae Caranfil, va avea proiecții zilnice în cele mai multe cinematografe din țară. Filmul este realizat în trei părți care narează aceeași poveste din perspectiva a trei persoane: un soldat, un actor de teatru și o elevă. Acțiunea are loc într-un oraș de provincie din România la începutul anilor ‘80, când un soldat în termen se îndrăgostește de o elevă, însă aceasta îl preferă în cele din urmă pe un actor.
4. Premiera europeană a săptămânii este comedia franceză “Le nouveau jouet” (“Jucăria nouă”), în care un viitor tată se angajează ca paznic de noapte într-un magazin cu produse de lux al celui mai bogat om din Franța. Problemele apar când este ales de fiul proprietarului drept “noua lui jucărie”.
5. Noul serial românesc “Spy / Master” are astăzi premiera pe platforma HBO Max. Acțiunea se petrece la sfârșitul Războiului Rece, când Victor Godeanu (interpretat de Alec Secăreanu), agent dublu și consilier al lui Nicolae Ceaușescu (Claudiu Bleonţ), se folosește de o călătorie diplomatică în Germania pentru a fugi în Statele Unite înainte de a fi prins de serviciile secrete. Din distribuție mai fac parte Ana Ularu, Andreea Vasile, Laurenţiu Bănescu sau Alexandra Bob. Serialul are 6 episoade.
Bonus: Apple TV+ a publicat primul trailer pentru al doilea sezon al serialului SF “Foundation”, inspirat de seria de romane cu același nume scrisă de Isaac Asimov. Acțiunea din noul sezon se petrece la 100 de ani de la finalul primului sezon și include un plan pentru destrămarea imperiului. Premiera noului sezon este programată pe platforma pentru 14 iulie.
6. Primele patru sezoane ale celebrului serial de comedie “M*A*S*H” difuzat între anii 1972-1983 sunt disponibile acum și în România pe platforma Disney+. Cel mai probabil, pe platformă vor apărea în timp și celelalte șapte sezoane. Drepturile pentru M*A*S*H sunt deținute de platforma Hulu, care nu este disponibilă în România, dar la care Disney deține un pachet de 66% dintre acțiuni. De altfel, Disney a anunțat recent că până la sfârșitul acestui an va integra pe platformă tot conținutul de pe Hulu, cu scopul de a atrage mai mulți abonați. (Profit)
7. Noul serial de aventuri “Fubar” cu Arnold Schwarzenegger în rolul principal va avea premiera pe platforma Netflix joi, 25 mai. Schwarzenegger interpretează rolul unui agent CIA aflat în pragul pensionării care descoperă un secret de familie și este forțat să accepte o ultimă misiune.
https://www.youtube.com/watch?v=f6A56zcGeWE
8. Al doilea sezon al documentarului “Prehistoric Planet” va avea premiera luni, 22 mai, pe platforma Apple TV+. Producția este realizată de Jon Favreau (“The Mandalorian” și “The Book of Boba Fett”) și prezintă modul în care arăta lumea în urmă cu 66 de milioane de ani, când planeta era dominată de dinozauri.
9. Târgul de carte Bookfest începe miercuri, 24 mai, la centrul expozițional Romexpo din București și se va desfășura până duminică, 28 mai. La târg vor fi disponibile circa 3.000 de titluri noi și vor avea loc 400 de lansări de carte și dezbateri. Printre lansări se numără și “Identitatea virtuală”, prima carte a jurnalistului Mihnea Măruță, în care autorul răspunde la întrebări legate de transformările aduse minților noastre în rețelele de socializare. (Bookfest, Mihnea Măruță)
10. Evenimentul East European Comic Con, dedicat fanilor jocurilor video, serialelor TV și filmelor, începe astăzi și se desfășoară până duminică, 21 mai, la centrul expozițional Romexpo din București. La eveniment vor exista proiecții video, concursuri și sesiuni speciale cu diverse celebrități, iar la ediția din acest an sunt invitați mai mulți actori, printre care Dan Fogler (“The Walking Dead”), Eugene Simon sau Toby Sebastian (ambii din “Game of Thrones”). Sâmbătă va avea loc și proiecția primului episod din serialul românesc “Spy / Master”. Un abonament pentru toate cele trei zile costă 180 lei. (Comic-Con)