Facebook rămâne cea mai folosită rețea socială pentru derularea campaniilor de dezinformare – Cronica serii
1. Şefa democraţilor în Congresul american, Nancy Pelosi, a dat asigurări că faptele care au condus la lansarea unei proceduri de destituire a lui Donald Trump sunt ”irefutabile”. ”El nu ne-a lăsat altă opţiune”, a declarat Pelosi. (News.ro)
2. Mâine au loc alegeri prezidențiale în Afganistan iar duminica au loc alegeri generale anticipate în Austria.
3. Statele Unite au anunțat că vor accepta doar 18.000 de refugiați în următoarele 12 luni, un record. În ultimii trei ani numărul a scăzut de la 50.000 în 2017, la 45.000 anul trecut și 30.000 anul acesta. (BBC)
4. Justiția spaniolă a declarat joi ”abuzivă” demiterea ”din motive tehnice” a contabilei unui hotel din Insulele Canare, care a fost înlocuită în luna martie cu un program informatic de gestiune. (Profit.ro)
Una din Cronica de Business: Internetul a contribuit cu $2,1 trilioane la economia SUA în 2018, echivalentul a 10% din PIB-ul țării. (Reuters)
5. Arabia Saudită a acceptat să implementeze un armistiţiu parţial în Yemen, la o săptămână după proclamarea unei încetări a focului unilaterală de către rebelii huthi. (News.ro)
6. Numărul sinuciderilor în armata americană a ajuns la cel mai ridicat nivel din ultimii 5 ani, 24,8 la 100.000 de persoane. (USAToday)
Una din Cronica de Tehnologie: Uber unifică aplicațiile de transport și livrare de mâncare. În aceeași aplicație vor fi disponibile toate opțiunile de transport, livrările de mâncare și facilitățile de siguranță. (The Verge)
7. La aproape 11 ani de la începutul lucrărilor, traficul rutier a fost deschis azi pe întreg traseul variantei de ocolire a Municipiului Suceava, 12 km cu câte o bandă pe sens. (Hotnews)
8. Facebook rămâne cea mai folosită rețea socială pentru derularea campaniilor de dezinformare. În ultimii doi ani, numărul țărilor care apelează la dezinformare a crescut de peste două ori, ajungând la 70. Cel puțin 7 țări au încercat să-și extindă campaniile de dezinformare în afara propriilor granițe: China, India, Iran, Pakistan, Rusia, Arabia Saudită și Venezuela (NY Times)
9. Copiii de acum 5000 de ani consumau lapte de animale din recipiente asemănătoare unor sticle, arătă o recentă descoperire. (Link)
Una din Cronica de Divertisment: Marți, 1 octombrie, pe platforma de streaming HBO GO are loc premiera documentarului “Diego Maradona”. Realizat pe baza a peste 500 de ore de filmări care nu au fost făcute publice, documentarul se concentrează pe povestea vieții celebrului fotbalistul Diego Armando Maradona. Documentarul este regizat de Asif Kapadia, cel care a regizat și apreciatul documentar “Senna” din 2010 despre viața și cariera regretatului pilot de Formula 1 Ayrton Senna. (Trailer)
10. Albumul „MTV Unplugged In New York” al grupului Nirvana va fi relansat, pe 1 noiembrie, în variantă vinil, după 25 de ani de la apariţie. (News.ro)
Fotografia serii – Ultima copertă The New Yorker: