Exportul de cereale în primul trimestru a crescut cu 42,5% – Cronica serii
1. România a exportat, în primul trimestru din 2020, cereale în sumă de 822,4 milioane de euro, cu 42,5% mai mult comparativ cu perioada similară a anului anterior, conform datelor centralizate de Institutul Național de Statistică. (Profit.ro)
2. Comisia Europeană a anunțat azi că a aprobat finanțarea din fonduri UE cu 47 de milioane de euro a Spitalului Regional din Cluj. Este vorba despre primul din cele trei spitale regionale (alături de Iași și Craiova) promise de guvernele succesive ale PSD încă din 2014 și amânate an de an. (G4Media)
3. Premierul Ludovic Orban a anunţat că România va încerca să aplice programul flexibil de muncă, denumit Kurzarbeit, care a fost implementat în mai multe ţări europene, printre care şi Germania. El a precizat că, în cazul în care unei companii i s-au redus vânzările, pentru a nu da afară angajaţii, aceştia vor avea un program flexibil, iar statul plăteşte perioada de timp care nu este lucrată. (News.ro)
4. Prim-ministrul Ludovic Orban a declarat azi în cadrul unei vizite la Magistrala 5 de metrou din Drumul Taberei, că, din cauza unor probleme tehnice, această lucrare va fi dată în folosință în maximum două luni de zile. (Link)
5. Băncile din România au soluționat 321.000 de solicitări, reprezentând aproximativ 90% din cele aproximativ 362.000 de solicitări depuse de clienții persoane fizice și juridice pentru suspendarea obligațiilor de plată lunare din contractele de credit, în primele trei luni de la debutul pandemiei COVID-19. (Profit.ro)
Una din Cronica de Tehnologie: Companiile de tehnologie, în frunte cu Amazon, Microsoft și Apple, și-au crescut cel mai mult valoarea de piață pe durata pandemiei, până acum. Amazon a crescut cu aproximativ $401 miliarde, Microsoft cu $270 miliarde, iar Apple cu $219 miliarde. Ultima companie care a crescut cu peste 100 de miliarde este Tesla, care a adăugat aproximativ $108.4 miliarde. (FT)
6. Hidroelectrica, producătorul de energie care are de regulă o cotă de piață de 25-30%, asigura azi dimineața peste jumătate din producția națională, în contextul ploilor abundente din ultimele zile, dar și a închiderii planificate a unui reactor de la Cernavodă. (Profit.ro)
7. Băncile americane, primele 50, au înregistrat un plus de $1850 miliarde, în depozite, în primul trimestru al acestui an. Creșterea a continuat în aprilie când depozițile au crescut cu $865 miliarde, și în Mai, cu un plus de $604 miliarde. (Axios)
8. România, Polonia și Slovacia sunt țările cu cel mai mare deficit de îngrijitori pentru bătrâni din lume, arătă un raport al Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE). În paralel, România este și unul dintre cei mai mari exportatori globali de forță de muncă tocmai pentru îngrijirea bătrânilor, arătă același studiu, țara noastră aflându-se în top 5. (G4Media)
9. Purtarea măştilor de protecţie este din nou obligatorie în Bulgaria. Participarea la evenimente în interior este necesar să fie de jumătate din capacitatea sălii şi să se poarte măşti, iar în magazine este necesară păstrarea unei distanţe de 1,5 metri. Măsurile au fost anunțate azi de ministrul bulgar al Sănătăţii Kiril Ananiev, care a înăsprit astfel măsurile impuse împotriva covid-19. (News.ro)
10. Trei branduri, The North Face, REI și Upwork, au decis să boicoteze Facebook pentru felul în care gestionează dezinformările și postările care incită la ură, retrăgându-și reclamele de pe rețeaua socială. Cu susținerea mai multor grupuri de apărare a drepturilor civice, campania este așteptată să atragă și alte companii. (CNN)
Fotografia serii – Eclipsă de soare de ieri, așa cum s-a văzut din Taiwan. Sam Yeh/AFP via Getty Images: