Evaluarea Naţională începe azi cu proba scrisă de Limba şi literatura Română – Cronica dimineții

1. Evaluarea Naţională, la care s-au înscris peste 170.000 de absolvenţi ai clasei a VIII-a, începe azi cu proba scrisă de Limba şi literatura Română. Accesul elevilor în săli se va face până la 8.30, după termometrizare, iar dacă temperatura corporală depăşeşte 37,3 grade Celsius nu le va fi permis accesul. Pentru elevii care par a avea temperatură se recomandă termometrizarea repetată, la intervale de 2-5 minute. Cei care nu vor avea acces la examen vor putea participa la sesiunea specială. (News.ro)

2. Grupul de Comunicare Strategică a anunţat 320 de noi cazuri de îmbolnăvire cu coronavirus confirmate în ultimele 24 de ore în România, bilanţul ajungând la 21.999. Acesta este cel mai mare număr de cazuri zilnice înregistrat după mai mult de două luni. (News.ro)

3. Premierul Ludovic Orban a anunțat că Hotărârea de Guvern prin care va fi prelungită starea de alertă şi măsurile aferente pe următoarele 30 de zile va fi elaborată luni sau marţi. (Link)

Promo: Mercedes-Benz Vito Furgon si Tourer, Sprinter 3,5t si 5t, Clasa V si Clasa X din stoc cu rate de leasing gratuite 4 luni, asigurare CASCO gratuita 6 luni si pachetul de 6 revizii cu 25% discount, pana la 30 septembrie. Oferta este supusa unor termene si conditii si este valabila prin Mercedes-Benz Leasing IFN S.A. Detalii la partenerii autorizati.

4. Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, afirmă că numărul crescut de cazuri de îmbolnăvire cu coronavirus prezentat de autorităţi în ultimele zile face parte din ”manipularea”pregătită de către Guvern, întrucât PSD nu a anunţat tranşant dacă va vota sau nu starea de alertă. Ciolacu a precizat că parlamentarii formaţiunii nu vor vota sub nicio formă stare de alertă în forma în care a fost şi nici pentru o perioadă mai mare de 15 zile. (News.ro)

5. PSD nu va vota prelungirea stării de alertă în formula actuală, a anunțat purtătorul de cuvânt al partidului, Lucian Romașcanu. Printre măsurile propuse de social-democrați se numără o stare intermediară de 15 zile, dar și deschiderea bisericilor și a restaurantelor din interiorul hotelurilor. (Link)

6. Fuziunea dintre USR și PLUS trebuie să aibă loc până la alegerile locale și parlamentare din acest an. Numele noului partid va fi USRPLUS, iar conducerea unică a partidului va fi aleasă după alegerile generale, potrivit unui document intern trimis membrilor PLUS de Dacian Cioloș și Dragoș Tudorache. (G4Media)

7. Cunoscutul economist american Nouriel Roubini nu crede că economia globală se va redresa rapid. El consideră că actuala situație gravă va duce la o vară de proteste în SUA și la ani de dificultăți în Europa. ”A fost nevoie să treacă ani după 1929 pentru ca întreaga amploare a crizei să devină vizibilă. Comparativ cu astăzi, a fost ca un accident feroviar văzut cu încetinitorul. Este un studiu realizat de Rezerva Federală (Fed), conform căruia 40% dintre americani nu au 400 de dolari bani gheață pentru a fi pregătiți pentru urgențe. Acea urgență o trăim acum. Sistemul e bolnav, iar oamenii ies în stradă din acest motiv.” (Hotnews)

Una din Cronica de Carte: Albert Einstein ne sfătuiește să citim operele clasice mai degrabă decât pe cele contemporane, iar Virginia Woolf crede că trebuie să cumpărăm mai multe cărți din anticariate, într-o serie de șapte sfaturi importante pentru cititori, de la personalități culturale din toate timpurile. (Mental Floss)

8. Cererea de zahar, la nivel global, va scădea pentru prima oară în ultimii 40 de ani, din cauza închiderii restaurantelor, a cinematografelor și a interzicerii evenimentelor sportive. (Bloomberg)

9. Stocurile mondiale de cafea la finalul sezonului 2020-2021 ar urma să crească până la 42 milioane de saci, fiecare cu o greutate de 60 de kilograme, cea mai ridicată valoare din ultimii șase ani, în condițiile în care producția va crește mai mult decât consumul, a estimat Departamentul american al Agriculturii. (Profit.ro)

10. Vlad Călin-Nistor, fondatorul platformei de tranzacționare criptomonede CoinFlux, a recunoscut că a spălat peste $1,8 milioane prin intermediul platformei sale, într-un dosar privind organizarea unui grup infracțional transfrontalier judecat în SUA. Nistor (33 ani) și alți 14 români inculpați în SUA au pledat vinovat pentru rolul lor în constituirea unui grup infracțional organizat, care ar fi fraudat mii de victime din SUA prin intermediul unei scheme online, cauzând pagube de milioane de dolari. (Profit.ro)

Fotografia dimineții – Coperta ediției de săptămâna viitoare a revistei New Yorker:

Ți-ar mai putea plăcea
Cronica diminetii – Romania@100 de ani
OMS: Pandemia Covid-19 a scăzut speranţa de viaţă cu aproape doi ani în perioada 2019-2021 – Cronica dimineții