Eurostat: În 2021, salariul mediu din România a fost mai mare decât cel din Ungaria – Cronica
1. Două femei cu cancer obțin în justiție dreptul la viață. Cele două femei au obținut la Curtea de Apel Alba Iulia, prin ordonanță președințială, obligarea instituțiilor cu atribuții în domeniul sănătății să le deconteze integral tratamentul cu un medicament care costă peste 12.000 de lei un flacon. Una dintre femei suferă de cancer mamar, iar cealaltă de cancer uterin. (Adevarul)
2. România, Bulgaria și Ungaria sunt țările din UE care au avut cel mai mic salariu mediu în 2021. În 2021, salariul mediu anual ajustat pentru angajaţii cu normă întreagă din Uniunea Europeană era de 33.500 euro, arată datele publicate de Oficiul european pentru Statistică (Eurostat). Anul trecut, în rândul statelor membre UE, cel mai ridicat salariu mediu anual ajustat full-time era în Luxemburg (72.200 euro), Danemarca (63.300 euro) şi Irlanda (50.300 euro), iar cel mai redus în Bulgaria (10.300 euro), Ungaria (12.600 euro) şi România (13.000 euro). (Digi24)
3. România dă aproape jumătate (45%) din naşterile înregistrate în rândul fetelor cu vârste mai mici de 15 ani în Uniunea Europeană. În anul 2020, 731 de fete cu vârsta sub 15 ani au devenit mame, în top fiind judeţele Mureş (63 de mame cu vârsta sub 15 ani), Bihor şi Dolj (52) şi Braşov (40), potrivit organizaţiei Salvaţi Copiii România. (News.ro)
4. Actual sexual cu un minor sub 16 ani va fi considerat viol, au decis, luni, deputații din Comisia Juridică a Camerei Deputaților, care au votat favorabil o inițiativă legislativă privind creșterea consimțământului în România. Inițiativa a fost adoptată sub presiunea societății civile. Prin modificările legislative propuse, cresc și pedepsele pentru cei care întrețin relații sexuale cu minorii forțați să se prostitueze, dar și pentru pornografia infantilă. (G4Media)
5. În trimestrul III, numărul mediu de pensionari a fost de 4.996.000 persoane, în scădere cu 7.000 persoane faţă de trimestrul II, iar pensia medie lunară a fost de 1.856 lei, în creṣtere cu 0,3% faṭă de trimestrul precedent, arată datele publicate de Institutul Naţional de Statistică. (News.ro)
Din Cronica de Tehnologie: În ciuda presiunii din partea SUA, Germania și-a crescut în ultima vreme dependența de echipamentele de rețelistică produse de Huawei. 59% din rețeaua 5G a țării se bazează pe echipamente Huawei, în comparație cu procentul de 57% din cazul rețelei 4G. (Reuters)
6. Preşedintele Parlamentului European, Roberta Metsola, avansează prima jumătate a anului viitor ca termen în care România să intre în Spaţiul Schengen. Ea a reafirmat că aderarea României la spaţiul de liberă circulaţie nu este un cadou, ci un drept al românilor. (News.ro)
7. Țările UE au ajuns, luni, la un acord pentru a limita prețul gazelor naturale la 180 de euro/MWh, punând capăt mai multor luni de dispute politice privind intervenția autorităților într-o criză energetică care riscă să împingă regiunea în recesiune. Așa-numitul mecanism de corecție a pieței gazelor, conceput pentru a preveni oscilațiile extreme ale prețurilor, se va aplica începând cu 15 februarie. Anterior limita fusese setată la 275 euro/MWh. (Profit.ro)
8. Comisia Camerei Reprezentanților din congresul american care a anchetat atacarea Capitoliului la 6 ianuarie 2021 a recomandat că fostul preşedinte Donald Trump să fie inculpat penal cu privire la patru acuzaţii penale. Comisia cere ca Trump să fie acuzat de obstrucţionarea unei proceduri oficiale (certificarea rezultatului alegerilor prezidenţiale din noiembrie 2020) conspiraţie în vederea fraudării Statelor Unite, conspiraţie în vederea unor declaraţii false şi insurecţie. (WSJ)
9. China va menține o lichiditate suficient de mare pe piețele financiare, pentru a satisface mai bine nevoile din economia reală în 2023, potrivit unui viceguvernator al Băncii Populare din China (PBOC), Liu Guoqiang. Politica monetară din 2023 va asigura o cantitate suficientă de lichiditate, iar structura va fi precisă pentru a ajuta sectoarele cheie, a spus adjunctul guvernatorului PBOC. (Profit.ro)
10. Premierul Olandei Mark Rutte și-a cerut scuze luni din partea statului pentru rolul acestuia în comerțul cu sclavi și pentru repercusiunile acestuia despre care a afirmat că se fac simțite până în prezent. (Hotnews)
Fotografia dimineții – Argentinienii sărbătorind în Buenos Aires câștigarea Cupei Mondiale. Sursa: